Printre NUMIRI şi DENUMIRI
Cam în toate domeniile existenţei fiinţei umane, NUMIREA este făcută de alţii, iar DENUMIREA de ei înşişi, cu excepţia scăpărilor înţelesurilor de limbaj, temporare şi locale. Împrumuturile, încrucişările şi mutaţiile de termeni dintr-un domeniu în altul, încurcă sau desluşesc înţelesurile, după caz.
Trăim timpul când în politică termenii LIBERAL şi CONSERVATOR fac carieră şi deşi este posibil ca ei să se fi născut cândva din religie referitori la morală, mi se par străini acum a fi folosiţi în religie, cu toate că lumea seculară mai ales, îi foloseşte din plin.
Întrucât nu am în vedere un studiu de specialitate, ci doar “câte ceva”, referirea este că în mod nenatural, de către ei înşişi sau de către alţii, se vorbeşte chiar şi despre Adventişti ca fiind conservatori sau liberali, toţi în raport de alte denominaţiuni, sau între ei unii de un fel, alţii de celălalt. Din punct de vedere al ÎNVĂŢĂTURII acceptate prin acord personal ar trebui să nu existe diferenţe, ea, învăţătura, – să nu-i zicem doctrină ca sa nu supărăm pe cineva – fiind aceeaşi. Din punct de vedere al trăirii, vrem nu vrem trebuie acceptată ideea diferirii – o diferire care ar fi bine să nu fie antagonică, bine-rău, ci una complementară, de “altfel de frumos”, de “altfel de bine”.
Cum am sugerat deja, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea etichetată conservatoare din punct de vedere al Religiei Creştine, o eventuală mişcare conservatoare în interiorul ei ar fi numită FUNDAMENTALĂ şi circumspectă de repugnabilul FUNDAMENTALISM, asociat imediat cu INTOLERANŢA şi cumva ANTISOCIALUL. Societatea modernă are alergie la fundamentalism de orice fel, politic, social sau religios. Fundamentalismul creştin este la fel de neavenit ca cel islamic sau iudaic sau păgân pe motivaţia că de aici s-ar ajunge repede la liberalism cu apogeul lui – libertinismul, adică orice, oricum. La aceasta ajută cumva şi sincera “ferire de fariseism” cum şi ferirea de a fi numit fariseu.
Există o logică în afirmaţia că, având în vedere experienţa omenirii referitoare la BINE şi RĂU în relaţia cu VOIA DOMNULUI timp de mii de ani, ar trebui să fie reflectată în BINE de ceea ce numim ULTIMA GENERAŢIE. Deşi din punct de vedere al ÎNVĂŢĂTURII MÂNTUITOARE nimic nu s-a schimbat de-alungul timpului, ULTIMA GENERAŢIE de credincioşi s-ar cuveni să fie mai trăitoare de ADEVĂR, ba chiar în o trăire deplină a lui. De ce să se mai repete greşelile făcute de-alungul istoriei? Să mai facă credincioşii Bisericii Adventiste un viţel de aur ca cel din pustia Sinaiului? Să mai trăiască credincioşii ei la fel şi după ce au citit MĂRTURIILE SPIRITULUI PROFETIC, precum trăiau înainte? Poate fi numită această exigenţă de credincioşie – fundamentalism periculos?
Un APEL la responsabilitate spirituală pe elementele specifice ULTIMEI GENERAŢII de credincioşi a fost cumva adresat Bisericii Adventiste de către noul ei ales ca Preşedinte al Conferinţei Generale, Ted Wilson. ÎNVĂŢĂTURA Bisericii nu a fost schimbată, ci doar subliniată importanţa pentru timpul nostru – NUMIT, DENUMIT ULTIMA GENERAŢIE – a unor puncte de doctrină specifice, ceea ce corespunde cu o deja numire-denumire cu care suntem familiarizaţi, şi anume ADEVĂRUL PREZENT. Probabil doar din pricină că îl cam uitasem era nevoie de o subliniere a CONŞTIENTIZĂRII lui. Este posibil însă ca în orice REFORMĂ spre bine, cel rău să lucreze împotrivă. Personal numirea sau denumirea de CONSERVATOR nu mă deranjează, lucru acceptat de altfel de societate chiar în politică şi social. Termenul “fundamentalist”, cu trimitere la credinţa Primei Biserici Creştine sau chiar la cea imediat de după 1844, nu este de produs îngrijorare decât dacă el este interpretat ca “intoleranţă”. FANATISMUL însă trebuie evitat.
Conştientizarea ULTIMEI GENERAŢII pentru o devoţiune deosebită în trăirea voiei Domnului şi împlinirea ei în vieţile credincioşilor este una, şi autoatribuirea de titluri sau stări prin diferenţe declarative este cu totul altceva. O reluare şi întărire a legământului de credincioşie cu Domnul printr-o redeşteptare şi reformă până la recunoaşterea Domnului în ei “credincioşii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă” este una, şi o auto emblemare cu “noi aceştia… care… ( oricare ar fi susţinerile), suntem RĂMĂŞIŢA sau facem parte din cei 144.000″, este absolut altceva, cu toate că a face parte din RĂMĂŞIŢĂ este lucrul cel mai de dorit şi a fi din cei 144.000 nu este de pus sub acuzaţie.
Nu ştiu dacă ceea ce se vântură ca TEOLOGIA ULTIMEI GENERAŢII este o NUMIRE sau o DENUMIRE. Intrarea în rolul de CREDINCIOS al ULTIMEI GENERAŢII este cel mai bun lucru care se poate întâmpla. N-ar fi de bine însă ca să se degenereze într-o contraredeşteptare şi contrareformă care să fie etichetate ca fundamentalism şi fanatism. Este nevoie de o TREZIRE, dar de una autentică întemeiată pe credinţă şi trăită frumos, după toată voia lui Dumnezeu şi poate – zic şi eu -, ferită de NUMIRI şi DENUMIRI.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)