Între 7.000 şi 7.001
În momentul istoric al lui Ilie proorocul, conform Sfintelor Scripturi, Domnul Dumnezeu a vorbit despre “şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal…” 1 Regi 19, 18, într-o situaţie gravă de apostazie a poporului Său. Acest lucru a fost atât de important încât a străbătut veacurile ca învăţătură până în timpul Apostolului Pavel, care l-a socotit pilon de credincioşie în Epistola sa către Romani 11, 4 şi l-a citat din Vechiul Testament, “Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”.
Pare că acest NUMĂR este prea rotund, prea întreg pentru a fi şi real numeric, statistic aşa cum ne place nouă de cele mai multe ori să arătăm. De şapte ori câte o mie sună frumos. Ne aminteşte de doisprezece ori doisprezece ori câte o mie, adică 144.000, ne aminteşte de “până va intra NUMĂRUL DEPLIN al neamurilor” şi mai ales ne aminteşte de “până se va ÎMPLINI NUMĂRUL tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei”, Apocalipsa 6 11. Adică putem spune cu încredinţare de Scriptură că este un număr figurat, dar real, real şi figurat. Ce taină minunată!
Desfătându-ne în priceprea acestei taine, ne întrebăm dacă proorocul Ilie era din cei şapte mii sau în afară de el Domnul mai avea de partea Lui ÎNCĂ şapte mii. Şi parcă nu ar suna bine să zicem “Ilie şi ÎNCĂ şapte mii” şi am fi înclinaţi mai degrabă – cel puţin ca numericitate – să zicem “şapte mii şi încă unul, Ilie”. 7.001 strică rotundul celor 7.000? Putem pune lângă acest număr şi Scriptura care mai zice “… O mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni”, Apocalipsa 7, 9?
Vă închipuiţi că mă duce gândul acum la proporţia de şapte mii din câţi – poporul de atunci – şi la proporţia câţi credincioşi Domnului de azi din câţi poporul de acum, pe justificarea imaginei unei “rămăşiţe” a zilelor de pe urmă. Statistic sunt foarte limitat să descifrez şi poate nu e de îngăduit acest lucru, dar ca învăţătură, comparaţia are temei biblic. Imaginea aceasta o avem şi din Mărturiile Ellenei White când vorbeşte de “unul din douăzeci” – imagine statistică, dar cu un sfat bun şi un avertizment benefic, bineînţeles.
Între 7.000 şi 7.001, aparent nimic, înţeleg marea frumuseţe a felului în care am fost mântuiţi. Domnul a făcut pentru salvarea noastră nu cât ar fi fost SUFICIENT, ci MAI MULT. Căderea omului cerea un PREŢ. Acest PREŢ nu doar că a fost plătit întreg, MOARTEA DOMNULUI pentru moartea noastră spre înviere, plătit în modul de ACOPERIRE JURIDICĂ EXACTĂ, ci MAI MULT, prin implicare de iubire nemăsurată. Nu a fost doar un schimb care să ACOPERE o DREPTATE, ci o REVĂRSARE de IUBIRE în care DREPTATEA cerută a fi satisfăcută să nu fie doar ÎMPLINITĂ – ceea ce ar fi fost de ajuns, nu doar ca “oile să aibă viaţă”, situaţia edenică de dinaintea căderii, ci “s-o aibă DIN BELŞUG”, situaţia de după salvare din Noul Paradis, cu o MOTIVAŢIE – IUBIREA prin RĂSTIGNIRE -, în plus. Situaţia de 7.000, este DESĂVÂRŞIREA. Putem spune ceva care să reprezinte MAI MULT decât atât? DESĂVÂRŞIREA nu se declină. Nu se poate spune FOARTE DESĂVÂRŞIT, ci 7.000 şi gata, oprire. Aceasta la om. La Dumnezeu însă, 7.000 poate însemna în afara lui Ilie, cu Ilie să fie MAI MULT de 7.000 să fie 7.001, sau 7.000 şi oricâte mii mai departe, MAI MULT, în NUMĂRUL pe care nimeni – afară de Domnul – nu poate să-l numere. Înţelegând aşa, schimbul dintre om şi Domnul, pocăinţă – socotit neprihănit – nu este egal, preţ cu preţ, ci este MULT mai MULT din partea Lui, oferit în dar dincolo de orice schimb de valori pe care ni le putem închipui şi cu care lucrăm în meniul de fiecare zi ca reprezentare. Preţul sacrificiului din iubire a ACOPERIT şi MOTIVAŢIA de a nu mai cădea nimeni şi niciodată. În această perspectivă, unul, Ilie, peste cei şapte mii, înseamnă proiectarea NUMĂRULUI numit FĂRĂ de NUMĂR în veşnicitate.
Deocamdată însă, cum zice îngerul lui Ellen White, mai avem de stat pe aici cu condiţia pusă ei “dacă vei fi credincioasă…”, ascunşi în cei şapte mii păstraţi de Domnul, dacă suntem credincioşi Lui. Statistic, pe Ilie se cuvine să-l lăsăm deoparte în ce vrea Domnul cu el, şi a vrut, căci l-a luat la cer. Au rămas cei şapte mii. În momente de CUMPĂNĂ, este posibil ca fiecare să se simtă singur. Dacă Ilie nu ştia de atâtea mii îmi închipui că nici ceilalţi din cele şapte mii nu ştiau unul de altul şi poate nici măcar fiecare de sine, ca Ilie, simţ de nevrednicie. Invăţătura ne este însă dată. De atunci, oricine se simte SINGUR, să ştie că mai sunt şi ceilalţi, mii şi poate mii de mii, deşi nu-i ştim care, cum nu ştim prin simţirea noastră despre noi înşine chiar, dar Dumnezeu ştie şi ne-a spus de atunci şi pentru acum. Bucuraţi-vă, mai sunt şi alţii, nu sunteţi singuri, iar mai presus de toate Domnul este cu toţi câţi se închină Lui.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)