Câte ceva din CÂTE CEVA
* S-a întâmplat că am spus în comentariul trecut, câte ceva despre “Doctoratul de Credinţă” al mamei mele. Poate cumva a fost aşa din subconştient şi sub imperiul vânzolelii fără precedent a problemei “doctoratelor” din lumea seculară şi creştină actuală şi a plagiatorilor lor puzderie. Spre a nu fi greşeală de înţelegere, la solicitarea cititorilor, mă confesez că nu am avut în vedere pe cineva anume şi o anume teză de doctorat, ci fenomenul în general. Părerea mea este că dacă cineva vrea să devină “doctor” în ceva bun, este o treabă pozitivă şi de apreciat. Motivaţia pentru acest lucru îi rămâne fiecăruia cu resonsabilitatea ei, desigur. Dr. Eck şi Dr Luther. S-a întâmplat că referirea la mama mea, neAnalitică, să corespundă cu disputa despre profesorul Lăiu şi unii oficiali ai Bisericii pe care nu-i ştiu, cu privire la profeţiile din Daniel, lucruri despre care auzisem vag, dar care nu-mi făceau nici un fel de preocupare deosebită. Pentru mine lucrurile sunt simple. Profesorul Lăiu este liber să-şi aibă propria interpretare a Bibliei şi prin aceasta a profeţiilor. Biserica (administrativă) are dreptul, prin statutul ei de funcţionare să-l demită din funcţie în cazul în care găseşte de cuviinţă acest lucru. Târguiala, avangardismul ieftin, sunt neavenite. Cine are drepate. Amândoi. Niciunul. Numai unul. Şi ce este cu aceasta ? Nu se ştie care. Ba da, se ştie. Etc. Lucrul rău ar fi dacă Biserica ar urmări să împiedice doctorii şi profesorii ei să-şi aducă aportul comunitar benefic. Lucrul rău ar fi dacă doctorii şi profesorii Bisericii ar urmări să implementeze studenţilor învăţături contrare cu ceea ce are în doctrina ei. Dar cum aceasta ştie numai Dumnezeu, totul e simplu. Fiecare în altă parte, ca Abraam cu Lot. Cred că Biserica nu vrea să aibă confruntări cu doctorii şi profesorii ei şi atunci îi bagă în Centre geografice de Răsărit, de Apus, de Sud, de Nord, ea ştie. Personal aş merge pe “Doctorate de Credinţă”, fără să cred că vânzoleala s-ar stinge, dar oricum s-ar mai potoli. Probabil că la acest caz s-a referit articolul din SOLIA ADEVĂRULUI PREZENT din trimestrul II, 2012, cu titlul “Inspiraţia Bibliei”. Poate era bine ca prezentarea să fie mai concretă. Profesoul Lăiu, în ultimul timp are articolele sale în oficialul Bisericii, “Curierul Adventist”. Care este problema? Am spus aceste câteva vorbe pentru a nu fi greşeală de înţelegere cu privire la comentariile mele. Sunt lucruri care nu-mi aparţin.
* În revista SOLIA ADEVĂRULUI PREZENT a apărut şi articolul “DIN PREA PLINUL INIMII”, cu subtitlul foarte interesant – A VENIT MOMENTUL -, şi l-am citit de mai multe ori să aflu “A venit momentul” SĂ CE? În primul rând că aş fi vrut să ştiu cine este autorul articolului. Aşa e frumos, cu semnătură. Oricum G.D., sunt fratele şi prietenul dumneavoastră chiar dacă nu vă ştiu. Sigur, Biblia spune “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” şi prin extrapolare “părinţii spirituali”, cum îi numiţi dumneavoastră. Dar ca toate celelalte ale existenţei, şi acest lucru este opţional, la liberă alegere. Dumnezeu spune, nu impune. Cu atât mai puţin noi. Sunt un om care mă pot numi în vârstă, mai ales prin situaţia mea de sănătate precară, dar nu-mi place să cerşesc atenţia, cinstea sau aprecierea generaţiei tinere. Bucuria mea este să iubesc generaţia tânără. La aprecierea tânărului din articolul dumneavoastră, care urma să termine Seminarul Teologic, adresată pastorului mai în vârstă: “Timpul dumneavoastră a trecut… Acum noi vom lua conducerea!”, răspunsul cuvenit ar fi fost “sigur că da, aşa se cuvine”. Cred că soluţia este cea din ultimul verset biblic al Vechiului Testament, întoarcerea “inimilor părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor”. Cronologia e clară. Adică dinspre părinţi spre copii mai întâi. IUBIREA are o singură direcţie – dinspre mine spre celălalt.
Tot acest articol, pune problema Cărţii IMNURI CREŞTINE… “A venit momentul” să CE cu Cartea de IMNURI CREŞTINE, frate G.D.? Cred că A TRECUT MOMENTUL ei. Peste douăzeci de fraţi şi surori am fost desemnaţi să lucrăm la redresarea ei şi când manuscrisul a fost gata, după o muncă de aproape doi ani, COMITETUL LĂRGIT AL UNIUNII a oprit lucrarea şi a canalizat-o pe o altă direcţie pe care nici acum nu o ştim. Să dea Domnul să fie pe una bună. Chiar nu aţi ştiut de acest lucru, frate G. D. ? Revista Solia Adevărului Prezent, care dăduse glas nemulţumirii în legătură cu Cartea de Cântări, prin aceeaşi rubrică a ei la care dumneavoastră scrieţi “DIN PREA PLINUL INIMII”, a scăpat momentul potrivit, mai bine zis “s-a abţinut” să sprijine “proiectul 2010″ cu privire la Cartea de Cântări şi totul s-a terminat. În privinţa aceasta, fratelele meu drag necunoscut G.D. – MOMENTUL A TRECUT. În rest, Domnul cu dumneavoastră.
Şi pentrucă mai sunt oprit şi acum de unii fraţi cu replici că eu am contribuit la “mutilarea” Cărţii Vechi de Cântări în Cartea din 2006, vă cer îngăduinţa să vă spun că nu am avut nici un fel de implicaţie la ceea ce se numeşte “mutilarea ei” şi nici la oprirea proiectului Cartea de Cântări 2010.
Aşa dar, mesajul meu în acest “câte ceva” este întoarcerea la “Doctoratul de Credinţă” în minunile naturale ale mântuirii. Mai pe simplitate.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)