Biata “turmă fără păstor”
Biata turmă cu prea mulţi păstori
Cea mai tristă imagine din Sfânta Scriptură în legătură cu turma şi păstorul, este cea exprimată în cuvintele”turmă fără păstor”. Cea mai frumoasă, este “O TURMĂ ŞI UN PĂSTOR”. Pentru a le pune în evidenţă însemnătatea ne mai putem gândi la: un păstor fără turmă, o turmă cu prea mulţi păstori, mai multe turme cu un singur păstor, etc.
Ar fi suficientă motivaţie să ne referim la “O TURMĂ ŞI UN PĂSTOR” care îl reprezintă pe Domnul Isus – Păstorul cel Bun şi turma Sa, poporul Său, credincioşii Săi, Biserica Sa. În circumstanţa aceasta fericită nu poate fi vorba de turmă fără păstor, de păstor fără turmă, de mai mulţi păstori la aceeaşi turmă sau mai multe turme cu acelaşi păstor.
Prin reprezentare, Biblia foloseşte imaginea turmei şi păstorului în cirscumstanţele strict omeneşti pentru învăţătură. Slujitorii Domnului prin alegere, descoperire sau pregătire au fost numiţi adesea “păstori” pentru mulţimile cărora le duceau adevărurile spirituale. Desigur, aceasta nu este cea mai fericită denumire având în vedere că ei fac parte – ca statut de existenţă -, din turmă. Este adevărat că o oaie din turmă poate fi mai deşteaptă sau mai proastă, mai ascultătoare sau mai îndărătnică şi că altele se pot lua după ea, dar niciodată nu va fi “păstor”. Aşa este şi cu omul. El rămâne om chiar dacă mai priceput, mai iscusit, mai educat, după care alţii s-ar putea lua. În acest domeniu Biblia este doar ilustrativă. Dându-şi seama că ceva este insuficient exprimat în noţiunea de “păstor” atribuită omului şi care de fapt aparţine Domnului, Ellen White se fereşte să o folosească în sensul esenţial şi a încercat să o înlocuiască cu “subpăstor”, pentru omul slujitor al Domnului, lucru care nu prea a prins. De aceea este în folosinţă cuvântul “predicator”, care este reprezentat de ceea ce face omul (predică), şi nu de ceea ce este (om). Adică, un om care predică. În acest context, nu se poate vorbi de o turmă şi un predicator.
Totuşi, pentru ilustrare oamenii au căutat echivalenţe care trebuie înţelese însă în măsura în care încap în tiparul generic şi cum se cuvine. Dacă transpunerea este făcută cu bun simţ, atunci se mai poate învăţa câte ceva.
Făcând abstracţie pentru un moment – deşi nu e frumos -, de O TURMĂ ŞI UN PĂSTOR, situaţie de Împărăţie, când se întâmplă că un grup mai mic sau mai mare (scuzaţi relativismul) nu are predicator, se petrece parcă – nu ştiu dacă real sau aparent -, ceva din felul situaţiei – turmă fără păstor. Având în vedere starea actuală de mare libertate în cea mai mare parte a lumii, şi ca tendinţă de stare de bine, asistăm la creşterea numărului de păstori stânjenitor de mult. Adică la aceeaşi turmă mai mulţi păstori care trebuie să se pună de acord cu viitorul turmei. Cu cât creşte numărul păstorilor cu atât punerea de acord a opiniilor asupra turmei este şi ea mai grea. De fapt cât poate să crească numărul? Teoretic nelimitat. Câte oi atâţia păstori şi de ce nu chiar mai mulţi. Fiecare le mână încotro i se pare că e mai bine. Turma e buimacă. Nu mai ştie încotro s-o ia, pe cine să asculte. Păstorii sunt prea mulţi pentru a se înţelege între ei.
Presupunem Biserica Creştină în întregul ei. Nu este acesta spectacolul? Turma? După păstorul care-i fluieră mai frumos, instinctual, după cum i se pare că îi va fi mai bine. Presupunem fiecare denominaţiune din Biserica Creştină, cu păstorii ei în concurenţă cu ceilalţi, în concurenţă între ei. Presupunem fiecare congregaţie din denominaţiune, deunăzi primind un păstor, mai recent alegându-şi un păstor şi la zi de tot făcându-şi un păstor. Alegem un miel, îl trimitem să se facă păstor căci noi nu-l putem face -, şi în câţiva ani gata.
Unde este asemănarea şi unde este conflictul dintre ceea ce s-ar putea numi “saturaţie de păstori” în raport cu turma, şi imaginea din cuvintele Domnului “Mare este secerişul şi puţini sunt secerătorii”? Diferenţa este în “facerea de corturi”, chiar dacă aparent în contradicţie cu “nu lega gura boului care treieră”.
Cum am amintit, îmi place încercarea din MĂRTURII a uitilizării termenului de SUBPĂSTOR. Acest “sub” este minunat. Adică totul trebuie să se petreacă “sub” îndrumarea MARELUI, BUNULUI PĂSTOR, Domnul nostru Isus Hristos. Îmi place şi faptul că nu a intrat în folosinţă nici “mini” nici “supra” Predicator al Evangheliei, dovadă că nici chiar în vorbirea omenească nu încape orice.
Cele spuse nu înseamnă că sunt împotriva cuiva care se vrea păstor, ci doar înţelegerea că “păsotrul cel bun îşi dă viaţa pentru oile sale”.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)