Proorocul “taciturn”, prooroceii “guralivi”
Desigur, aceasta este o vorbire mai comună, pentru care mi-am cerut cumva scuze în mine însumi înainte de a o folosi şi sper să fiu iertat şi înţeles pentru că e vorba doar de sublinierea unor adevăruri şi nimic mai mult. Referirea la “proorocul Elisei” şi la “fiii proorocilor” (elevi la şcolile proorocilor din vechime) din Sfânta Scriptură şi la învăţămintele pentru noi din întâmplarea petrecută între ei. De fapt, în seriozitatea scrierilor sale, Ellen White, îl numeşte pe Elisei “proorocul păcii”, iar pe “fiii proorocilor” îi lasă aşa.
În vasta sa lucrare de reformaţiune spirituală în popor, proorocul Elisei nu s-a arătat prin cuvântări lungi şi elevat prezentate, ci prin ziceri scurte, de esenţă, uneori cu greu pronunţate. De la chemarea sa în slujba de profet spunând lui Ilie “Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi” şi până la ultimele lui cuvinte raportate de Sfânta Scriptură “Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori; atunci i-ai fi bătut pe Sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori” – profeţie care a rămas aşa până în zilele noastre, mii de ani -, şi care sunt prelegerile lui cele mai lungi, proorocul e scurt, concis, aproape taciturn. Iată câteva dintre ele: “Te rog să vină peste mine o îndoită putere din duhul tău”, “Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui”!, “Nu-i trimiteţi”, “Trimiteţi-i!”, “Aduceţi-mi un blid nou şi puneţi sare în el”, “Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă”, “Ce pot face pentru tine? Spune-mi ce ai în casă”, “Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine şi va şti că este un prooroc în Israel”, “Du-te în pace”, “Duceţi-vă”, “Voi merge”, “Ridică-l”, “Să nu-i măcelăreşti”, şi tot aşa până la apocaliptica zicere “O măsură de floare de făină cu un siclu şi două măsuri de orz cu un siclu”.
Am ales dintre ele pentru acum, una dintre cele mai “ciudate”, dar şi reprezentativă.
– Fiii proorocilor către prooroc: “Ştii că Domnul răpeşte azi pe stăpânul tău deasupra capului tău”?
– Elisei: “Ştiu şi eu, dar tăceţi”.
Evenimentul răpirii la cer a lui Ilie este singular în istoria omenirii. Despre Enoh s-a spus “apoi nu s-a mai văzut căci l-a luat Dumnezeu”. Nu avem raportarea că “luarea “ lui a fost vizibilă. “Răpirea” la cer a lui Ilie urma să fie vizibilă, poate o analogie cu ceea ce spune Apostolul Pavel despre “… noi ce vii, care vom fi rămas, vom fi RĂPIŢI…” A şti despre evenimentul minune al “răpirii” şi “a tăcea” despre el, pare foarte ciudat. În scurtul dialog dintre Fiii proorocilor şi Proorocul, aparent “fiii proorocilor” au dreptate. E de vestit, e de trâmbiţat, toată lumea să ştie să participe. De ce le spune Elisei să “tacă”? Probabil că poporul nu era pregătit să creadă o aşa veste nemai petrecută, precum vestirea “ploii” în timpul lui Noe. Ar fi devenit un subiect de batjocură, un fel de “suie-te pleşuvule”.
Fenomenul “să ştii, dar să nu crezi” era prezent printre “fiii proorocilor”. Dovada acestuia s-a arătat imediat, propunând proorocului să-l caute pe Ilie că “poate Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale”. Sfânta Scriptură nu spune că vreunul din fiii proorocilor a văzut RĂPIREA lui Ilie. Chiar şi pentru Elisei, a vedea RĂPIREA lui Ilie era o condiţie a succesiunii misiunii: “Dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine…”.
“Şcolile profeţilor”, cum le numeşte Ellen White, au fost înfiinţate de Samuel “pentru redeşteptare şi reformaţiune în popor faţă de Dumnezeu”. Întâmplarea amintită pe scurt, se petrecea după ce Ilie cu Elisei vizitaseră cele trei şcoli ale proorocilor, din Ghilgal, Betel, Ierihon. Poate niţel impropriu numite “şcolile profeţilor”, dar altcumva, cum? “O “şcoală” din care să ieşi”profet”, e greu de imaginat în zilele noastre. Profet Doctor nu se poate. Nici măcar Profet Profesor. Se pare că nu mai sunt echivalenţe, deşi subiectele de studiu ar fi rămas: “Legea lui Dumnezeu cu instrucţiunile date prin Moise, istoria sacră, muzica şi poezia sacră”. “Modul de predare a învăţăturii era cu totul deosebit de acela din şcolile teologice contemporane, pe care mulţi studenţi le absolvă cu mult mai puţine cunoştinţe despre Dumnezeu şi adevărurile Lui decât au avut când au intrat în şcoală”, (Patriarhi şi Profeţi pg 632). Este oare dialogul dintre Proorocul Elisei şi Fiii Proorocilor de mii de ani în urmă în vreun fel învăţătură pentru zilele noastre? Mărturia zice: “O servire bine înţeleasă face mai mult decât predicarea Cuvântului”. (Profeţi şi Regi pg. 155)
Nici vorbă a vedea antagonic pe Elisei faţă în faţă cu fiii proorocilor sau cu şcolile lor. El i-a ajutat să-şi mărească zidirile când locul era prea strâmt, dar le-a spus “tăceţi”, când nu era cazul să vorbească sau se făcea prin aceasta mai mult rău. Nu e vorba de stingerea “zelului misionar”, ci de a-i da substanţă de credinţă şi mai ales de sacrificiu. Anihilarea fenomenului de a şti fără a crede.
“Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit”. Tot simplu. Cum aşa? Chiar aşa! Au rămas “fiii proorocilor”, din care mulţi, cum ştiţi, au stat la datoria cea mare. Până azi? Până azi! Chiar şi mai departe? Chiar şi mai departe, deşi nu prea departe, căci departele se adună tot mai mult în azi.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)