IERTARE în PREALABIL?
GREŞEALĂ – PĂRERE de RĂU – IERTARE. Cam aşa se zice că s-ar putea vorbi despre cele amintite, păstrându-se cronologic. Dacă nu este GREŞEALĂ n-are de ce să fie PĂREREA de RĂU şi nu este necesară IERTAREA. Presupunând că GREŞEALĂ este, şi că este şi PĂREREA de RĂU în legătură cu ea, IERTAREA se subînţelege. Dacă PĂREREA de RĂU nu există, IERTAREA nu poate să aibă loc. Rămâne GREŞEALA şi consecinţele ei.
La PREZENT
Conştienţa cu care este dotat omul prin creaţiune, face să nu putem vorbi despre acest proces, GREŞEALĂ – PĂRERE de RĂU – IERTARE, la prezent. Adică GREŞESC-ÎMI PARE RĂU-sunt IERTAT, este incompatibil cu “îmi dau seama de acest lucru, dar îl fac”. Situaţia aceasta este subumană sau are loc în cazul de deterioare a conştienţei (eventual a instinctului) şi juridicitatea este anulată sau nu poate fi luată în consideraţie. Rămâne ca TRECUTUL şi într-un anume fel VIITORUL să fie rezolvate în PREZENT.
La TRECUT
Domnul Dumnezeu, în bunătatea Sa, a făcut posibilitatea de rezolvare a greşelii din TRECUT, în PREZENT. Deşi TRECUTUL e trecut, şi aparent sigilat aşa cum a fost faptic, prin PĂREREA de RĂU despre TRECUT, greşeala de cândva mai depărtat sau mai apropiat oricât de depărtat sau apropiat, poate fi iertată. PĂREREA de RĂU a omului transferă PREŢUL IERTĂRII asupra Domnului şi IERTAREA are loc. PREŢUL IERTĂRII omului a fost DEJA plătit, în HOTĂRÂRE prin CHEZĂŞIE la facerea PLANULUI SALVĂRII – înainte de crearea omului – în cazul apariţiei GREŞELII şi mai apoi, la timpul cuvenit a fost plătit în FAPT la răstignire. Aşa dar, omul nu este în imposibilitate de a fi IERTAT, ci prin PĂREREA de RĂU el are acces la IERTARE deşi nu ca un MERIT, ci ca o FAVOARE.
La VIITOR
PĂREREA de RĂU la trecut la momentul GREŞELII, aducea IERTAREA. Şi PĂREREA de RĂU prezentă cu privire la o greşeală din trecut poate aduce IERTAREA. Poate fi abordat şi VIITORUL cu greşelile lui, în PREZENT? Va trebui ca fiecare GREŞEALĂ VIITOARE să fie însoţită la timpul ei de o PĂRERE de RĂU pentru a beneficia de IERTARE. Desigur. Poate însă o PĂRERE de RĂU PREZENTĂ să ducă la IERTAREA GREŞELII VIITOARE? Dacă da, cum poate avea loc acest lucru? Am putea vorbi despre IERTARE în PREALABIL? Ne-a iertat Domnul de “până să greşim”, în eventualitatea că prin “libera alegere” ca principiu de creaţie şi existenţă s-ar fi putut să greşim? Este corect să spunem că Domnul ne-a iertat ANTICIPAT, cu condiţia PĂRERII noastre de RĂU, care încă nu era manifestată? El a PLĂTIT prin moartea Sa o AMNISTIE GENERALĂ şi oricine îşi prezintă PĂREREA de RĂU pentru GREŞEALA lui se bucură de IERTARE. Mai dificil pare a fi să răspundem dacă pentru GREŞELILE VIITOARE ne putem prezenta PĂRERILE de RĂU acum ca să avem SIGURANŢA IERTĂRII. Adică, lângă o IERTARE în PREALABIL din partea Domnului putem pune PĂREREA noastră de RĂU în PREALABIL?
La acest punct, analiza ieftină a lucrurilor poate fi foarte dăunătoare. Se spune aparent frumos, dar cu uşurătate că Domnul ne-a iertat de toate greşelile trecute, prezente şi viitoare, sub forma de “odată mântuiţi pentru totdeauna mântuiţi”, lucru care pe nuanţa lui pozitivă, e adevărat, în jertfa Domnului fiind cuprinse toate greşelile de vreodată şi ale oricui, dar numai cele care au din partea omului acoperirea PĂRERII de RĂU. Nu există GREŞEALĂ-IERTARE sărind peste PĂREREA de RĂU. Nici chiar în sistemul INDULGENŢELOR nu era GREŞEALĂ-IERTARE. Locul PĂRERII de RĂU era luat de BANI. Indulgenţele ca sistem, aduceau prin BANI, iertare pentru greşelile din trecut, pezent şi viitor – în concepţia înşelătoare a iniţiatorilor ei, – fără a mai fi nevoie de PĂRERE de RĂU. GREŞEALA nu putea fi scoasă din sistem pentru că ea era prea evidentă. IERTAREA nu putea fi anulată căci reprezenta scopul, dorinţa celui greşit, cum, necum. La PĂREREA de RĂU se putea renunţa dacă IERTAREA se putea obţine şi fără ea şi ispita a prins.
IERTAREA nu este o dezlegare de a face răul, ci o intrare în legământul de a face binele. Oricât vorbind de IERTARE, una dintre cele mai frumoase noţiuni din Planul de Salvare, şi oricât am asocia-o cu necondiţionarea, iubirea, mila, bunătatea nesfârşită, – toate adevărate -, un lucru vital trebuie avut în vedere şi păstrat cu mare grijă în context, şi acest lucru se cheamă PĂRERE de RĂU despre GREŞEALĂ. Nu se poate IERTARE şi fără ea? Este o ÎMPOVĂRARE sau o ELIBERARE?
Să ne programăm nişte GREŞELI şi nişte PĂRERI de RĂU în legătură cu ele pentru că există IERTARE? Nici vorbă! Chiar şi pentru GREŞELILE pe care nu avem de gând să le facem, (dar dacă se întâmplă, cât mai suntem pe această lume, – cum zice Scriptura), pentru că Domnul a orânduit IERTAREA, răspunsul nostru este că NE PARĂ RĂU, deja, acum.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)