Cum de S-A PUTUT, cum de NU S-A PUTUT
Aceste întrebări frăţeşti de simple sunt pornite de la faptul real că fratele Benoni Catană doar cu câteva ajutoare ce se numără pe degetele unei mâini A PUTUT să editeze şi să publice o “CULEGERE de CÂNTĂRI CREŞTINE” care a apărut câteva luni în urmă – 801 cântări -, iar CARTEA de CÂNTĂRI planificată a apare în 2010 a cărei comisie de redactare şi editare era de multe ori mai mare NU S-A PUTUT face.
Recomand Culegerea de Cântări Creştine apărută, mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a arătat că SE POATE şi felicit efortul şi buna intenţie a uneltei omeneşti implicate. “Naşterea” aceasta este o bucurie şi-mi mai atenuează puţin jeluirea pe mormântul primei cărţi amintite, şi care NU S-A PUTUT face, deşi ERA FĂCUTĂ deja.
Felicit de asemenea cu această ocazie pe redactorul şef al revistei “CURIERUL ADVENTIST” – Peicu Virgil, care a avut bunăvoinţa – şi acest lucru iarăşi înseamnă că SE POATE – să publice în paginile ei din August 2012 interviul fratelui Preşedinte al Uniunii Teodor Huţanu cu Benoni Catană, autorul Culegerii de Cântări amintită. Faţă în faţă cu acest lucru foarte frumos făcut – deşi n-ar mai fi cazul -, mă întreb în mine însumi când va solicita fratele Redactor Şef un interviu cuiva despre cum de NU S-A PUTUT face Cartea de Cântări numită “2010″. Deşi aceasta a acoperit un timp mult mai lung al preocupării în Biserică, revista condusă de fr. Peicu Virgil nu a amintit nici măcar un cuvânt, nici de naşterea, nici de înmormântarea ei şi nici, dacă e cazul (nu ştiu), despre “resuscitarea” ei. Jeluiri am mai făcut despre ea şi nu vreau deloc încă una, dar odată cu bucuria de a fi posesor al Culegerii de Cântări Creştine pe care Benoni Catană mi-a oferit-o şi la propriu şi la figurat, mi-am adus aminte de cealaltă involuntar.
Absolut că fratele şi prietenul nostru Benoni Catană nu a făcut o “replică” la NU SE POATE cu uite că SE POATE, dar a făcut prin apariţia Culegerii de Cântări Creştine o “dovadă” că SE POATE, şi acest lucru este mult mai mult ca însemnătate globală de valori.
Aici este o provocare către fratele Virgil Peicu. Sunt dispus să vă acord un interviu pentru revistă în legătură cu NU S-A PUTUT, despre Cartea de Cântări proiect 2010 de apariţie. Întrebările nu le stabilesc eu, ci dumneavoastră. Răspunsurile mele vor fi semnate şi asumate cu întreaga responsabilitate şi cu documentaţia incredibil de exactă şi fără tăgadă. O revistă reprezentativă este o cronică, iar cronicarul prin definiţie se cuvine imparţial. Nu trebuie subestimată autoritatea şi responsabilitatea cronicarului. De nenumărate ori m-am întrebat, “cine” este acel personaj biblic, uneori fără de nume, care are “ungerea” de a spune despre un împărat – de exemplu -, că “a făcut ceea ce este bine înaintea Domnului”, sau că “a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului”. Prerogativele lui de cronicar depăşeau în această privinţă pe cele regale. Cronicarul nu este în poziţia de a lua “scamele imaginare” de pe haina mai marelui său ca funcţie administrativă pentru o bună coabitare. Cronicarul biblic nu-l întreabă pe rege ce să scrie despre el, nici nu-i cere aprobarea. Istoria este istorie şi privind în trecut, prezentul şi viitorul învaţă fie din notarea că împăratul a făcut ce este bine – prin asemănare, fie din ce a făcut rău – prin contrast. Cronicarul reprezintă imparţialitatea. În timp ce cronica Bibliei face istorie de adevăr şi învăţătură, revista pe care o conduce fr. Peicu este prin contrast Scripturii, cronică suprapozitivă, ca să nu spun susceptibil de pozitivă. Nimic făcut greşit şi recunoscut, nimic de regretat spre pocăinţă, totul la superlativ. Absolut că nu mă priveşte pe mine din nici un punct de vedere funcţional. Mă întreb şi eu cu ocazia apariţiei acestei frumoase Culegeri de Cântări Creştine, cum S-A PUTUT şi cealalată Carte de Cântări NU S-A PUTUT. Pe dumneavoastră ca cronicar în a cărei revistă a apărut un interviu aşa de frumos, nu vă interesează? Aveţi 21 de colaboratori pentru această revistă lunară. Aţi întrebat pe vreunul dintre ei sau pe dumneavoastră înşivă, de ce S-A PUTUT în primul caz, şi de ce NU S-A PUTUT în cel de al doilea? Îmi place să mă număr printre aşteptătorii revenirii Domnului Isus Hristos, şi conform obiectivului revistei afişat pe frontispiciul ei, ea este şi pentru mine, adresată şi mie, şi ca informaţie şi ca inspiraţie. După interviul publicat, ştiu acum cum de S-A PUTUT, şi înţeleg că aceasta s-a datorat lui Benoni Catană, de o sârguinţă exemplară pentru lucrarea Domnului. Ce ar fi rău să ştiu şi de ce NU S-A PUTUT referitor la Cartea de Cântări amintită?
Ca să fiu sincer cu mine şi cu dumneavoastră dragi cititori, înclin să cred că “S-A PUTUT” înseamnă mare parte S-A VRUT, iar NU S-A PUTUT înseamnă la fel de mare parte NU S-A VRUT. Să mai întreb şi DE CE, s-a vrut sau nu s-a vrut, înseamnă să-mi depăşesc îndrăzneala şi aşa după unii socotită poate obrăznicie. Oricum, cele spuse sunt doar “câte ceva”, spre introspecţie personală a fiecăruia, căci de o îndreptare comunitară e foarte greu a fi vorba.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)