ÎNCRÂNCENĂRI MODERNE – VÂNZOLELI PROFETICE
Poate fi o întrebare de sondaj planetar dacă lumea se ocupă PREA MULT sau PREA PUŢIN de sfârşitul ei. În ceea ce mă priveşte, desigur – lucru fără importanţă publică -, cred că lumea se ocupă PREA MULT şi PREA PUŢIN de sfârşitul ei, numai CÂT TREBUIE nu, şi mai ales numai CUM TREBUIE nu.
Mai cred că înşişi mayaşii care s-au oprit din drumul calendarului lor la 21 Decembrie 2012, s-ar minuna văzând lumea zilelor noastre aşa zburătăcită de această dată ca sfârşit al ei, dată care e de altfel bine intuită, ba chiar precizată astral, dar pe care n-o puteau încărca în conotaţii atât de profetice încât s-o prezinte ca sfârşit de lume.
Nu este fără importanţă să fie nevoie ca Preşedintele Americii în adresare oficială să liniştească populaţia spunându-i că sfârşitul lumii nu va fi pe 21 Decembrie, ba chiar nu va fi în nici vreo altă zi a acestui an. De ce asigurarea s-a referit numai la acest an şi nu a trecut mai încolo de el, nu ştiu şi nu ştiu dacă ştie cineva. Oricum, fie şi doar atât, intervenţia este foarte semnificativă.
Că fenomenul este global, ca toate celelalte de altfel, îl dovedeşte faptul că şi Preşedintele Rusiei a făcut o declaraţie oficială asemănătoare, ridicând de pe umărul populaţiei ruse (cel puţin) povara sfârşitului de lume pe 21 Decembrie. Domnia sa a spus mai mult chiar, precizând că putem sta liniştiţi în această privinţă, deoarece întreaga planetă este atât de observată, ştiută şi sub control, încât sfârşitul ei nu poate avea loc fără să-l ştim precis mai dinainte, pe undeva lăsându-se a se înţelege că dacă sfârşitul lumii va avea vreodată loc, va fi un produs al omului şi nu o teribilă năpastă din afară. Lumea afacerilor nu s-a lăsat prea speriată şi a iniţiat turismul scăpării de apocalipsă. Chiar şi Vaticanul, spune media, ne linişteşte în această privinţă. Nu nelineşteşte. Sfârşitul lumii de care vorbeşte Biblia este filozofic şi nu literal, mai spune Papa.
Interesant de observat că chiar pe înfiorarea gândului că lumea s-ar putea sfârşi pe 21 Decembrie, ea se încrâncenează tot mai tare pe întrebări nerăspunse de milenii sau veacuri, ceea ce, adevărat că nu face referire la dată, dar adevărat că face referire la subiect subliniindu-l.
Christmas, Santa Claus, Crăciun, Moş Crăciun, pom festiv, sărbătoare naţională seculară sau religioasă, sub drept constituţional sau Scripturistic, dezbateri încrâncenate de la între vecini până în parlamente şi guverne. Încrâncenarea este globală şi nu putea fi evitată din moment ce a fost ţinută în mocnire de-alungul istoriei. Bietul Tribunal Suprem este pe cale de a deveni simbolul neputinţei. Mori pentru Isus şi credinţa în jertfa Lui răscumpărătoare. Dar mori şi pentru Crăciun sau Pom? Presupunând că am trăi într-o ţară cu legi seculare unde practic festivităţile de Crăciun sub ameninţarea pedepsei sunt interzise, ce ar fi de făcut? Pe canalele media este ridiculizată asocierea dintre naşterea lui Isus Mântuitorul cu Santa Claus, Moş Crăciun şi toate ingredientele festive şi comerciale. Moaşte autentice pentru unii, falsuri dovedite DNA de alţii. Pe drept? Pe nedrept? Încrâncenare.
Cine ia în seamă decât decorativ sau zâmbind ceea ce şoferul afişează pe spatele maşinii lui, “Mai bine pescuiesc”, “Şi cealaltă maşină a mea e tot rablă” etc. E pitoresc. Relaxează. Ne grăbim însă. Iată o maşină pe care scrie “Jesus is Lord”. Pe alta “Keep the Sabath holy”. Apare încrâncenarea. Dezbatere în tribunale, în legislatură. A circulat de curând pe căile media încrâncenarea că pe spatele unei maşini scria “Choose life”, “Alege viaţa”. Evident, mesajul era împotriva avortului. Poţi să nu scrii nimic pe spatele maşinii, dar poţi să scri “Nu alege viaţa” sau “alege moartea”, sau ceva altceva de acest fel?
Riposta este prezentă, necuvenit de prezentă. Protestarea la modă. Încrâncenarea nu este atât pe practică, ci pe LEGALIZAREA ei, căci legalizarea este fundaţia societăţii viitoare. Prin definiţie procesul de legalizare înseamnă că până acum nu a fost legal. O sumedenie de lucruri se vor legalizate şi ele nu aşteaptă nici măcar la rând, ci se înghesuie de parcă le este teamă că nu mai apucă şi ele. Este starea în care nimic nu este de controlat, nimic de necontrolat. În cele mai multe cazuri nu se ştie de ce. De invers. Opoziţie. Câteodată această stare se numeşte greşit “democraţie”. Dadaism fără direcţie.
Încrâncenarea modernă de toate felurile şi la toate nivelurile societăţii omeneşti a atins dimensiuni profetice şi dă în clocot. Stupiditatea ei pune pe gânduri de sfârşit mai mult decât calendarul mayaş care n-a putut trece de 21 Decembrie. Când pentru fiecare DA protestează vehement un NU şi chiar mai mulţi, ce se poate aştepta? Nu este vorba ca Dumnezeu să distrugă lumea, ci de a pune capăt nebuniei ei.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)