VIAŢA de după SPECTACOL
“Aceasta e viaţa”, spun oamenii în sensul “acceptării” sau şi mai exact în sensul “neputinţei” de a o schimba. La pragmaticul “asta e viaţa…” se răspunde cel mai adesea cu filozoficul “nu e asta viaţa”, în sensul că omul nu este atât de fericit sau nenorocit precum i se pare că este. De fapt el zice “ASTA e viaţă”? întrebându-se, cu accentul nemulţumirii de ea, sau “ASTA e viaţă”! la imperativ aprobativ, adică un fel de “aşa da”. Cel mai adesea sunt greşite ca reflecţie asupra realităţii şi una şi cealaltă.
Suntem după sărbători şi deşi fictiv, am dat din una în alta pentru a lungi viaţa – mai bine zis trăitul – în ele. Nu e de judecat acest lucru, ci de observat, şi de a-l face cât mai benefic. Din nefericire, omul nu ştie să fie un pic mai ponderat atât în euforia sărbătorii cât şi în depresia de după ea. Dacă sărbătoarea consolidează spiritul uman – ceea ce ar fi de dorit – atunci e bine. Dacă ea îl secătuieşte şi de puţinele resurse spirituale pe care le mai avea, atunci epuizarea e tare nefericită. Din această situaţie din urmă, a apărut ceea ce se cheamă “VIAŢA de după SPECTACOL”.
În timpul SPECTACOLULUI este o anume trăire, o anume viaţă despre care de obicei cel puţin pe jumătate greşit spunem “aşa da viaţă!”. După SPECTACOL, nu mai spunem nimic, dar o simţim ca “vai de ea de viaţă”, referitor la viaţa pe real. Desigur, aceasta este o vorbire generală, care nu se aplică segmentului de oameni care sunt în “sărbătoare permanentă” sau celui care nu apucă să ştie ce e sărbătoarea.
În ceea ce mă priveşte, SPECTACOLUL nu mi se potriveşte sau eu nu mă potrivesc lui, JUCAREA neatingându-mi vreodată dimensiunile vieţii reale, nici în dramatism, nici în bucurie. La această situaţie contribuie poate şi procentul de artificial programat din spectacol, dar şi experienţa cvasiunanimă a vieţii de după spectacol mult mai simţită decât cea din timpul lui. Temporalitatea spectacolului în raport cu restul, de asemenea îl dezavantajează în aprecierea prin comparaţie. Artificialul spectacolului nemulţumeşte intelectul, iar emoţia este biciuită pe nedrept.
Odată cu terminarea spectacolului, scurt oricât ar fi de lung, măştile cad şi chipul din oglindă nu doar că ne arată la fel ca mai înainte, ci mai depresat prin neputinţă de a ne fi asimilat cu protagoniştii cum şi de nepermanetizare. Aţi observat că nu am fost consecvent până aici în a mă ocupa de SPECTACOL numai, sau numai de SĂRBĂTOARE, ci le-am amestecat. E adevărat în mare măsură că pe nedrept, dar intervin acum şi spun că atunci când se face din SĂRBĂTOARE un SPECTACOL nu pot fi acuzat de harababură ideatică. Uneori aceste două sunt atât de confundate în minte şi apoi în emoţii şi practică, încât efectele sunt aceleaşi. “VIAŢA de după SĂRBĂTOARE” când SĂRBĂTOAREA a fost SPECTACOL este grea. Este o întoarcere din vacanţă şi intrarea în rutina muncii pe care o cam uitasem. În sărbătoarea religioasă dacă a fost doar spectacol, înseamnă isprăvirea caltaboşului şi sarmalelor. Este aruncarea la gunoi a pomului ce cu câteva zile mai devreme şi doar pentru câteva acele zile fusese frumos împodobit. Moş Crăciun în salopetă. Nu ştii de cine să-ţi pară mai rău, de copii că trebuie să meargă la şcoală sau de tine că trebuie să mergi la muncă. Ce a mai rămas din mâncare şi băutură se consumă cu îngăduinţă, ca lumânările care-şi dau răsuflarea.
Dacă SĂRBĂTOAREA n-a fost SPECTACOL, s-a întâmplat bucurie pentru un orfan, pentru o văduvă, pentru un bolnav, speranţă pentru cineva fără speranţă, şi sămânţa de învăţătură a naşterii Mântuitorului dă rod peste anul care începe greu dar frumos în devenirea aşteptării lui. Cerul se mută în suflet şi “VIAŢA de după SĂRBĂTOARE” se înnobilează cu Împărăţia promisă de Domnul Dumnezeu în Sfintele Scripturi. Nu este “GOLUL de după SPECTACOL”, nici stingerea luminilor în oraşul fost împodobit, nici plictiseala obositoare a luării de la capăt după o minţire aparent frumoasă, ci o creştere a sadului de veşnicitate plantat în câteva momente ale sfintelor amintiri de felul cum a avut loc mântuirea noastră.
Celor iubiţi, adică Dumneavoastră tuturor, vă doresc 2013 crescând din zori în apogeul lui de dragoste faţă de Domnul Dumnezeul nostru Mântuitor şi unii faţă de alţii în închipuirea colindului de veşnicie pe uliţele ei.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)