Vorbire duhovnicească
Ne referim acum în două vorbe la limbajul spiritual, cel scripturistic sau din apropierea lui, pe care tot Biblia îl numeşte vorbire duhovnicească, care, drept să fiu, nu mi-ar place să fie năpădit de orice termen de specialitate seculară chiar dacă nu este vorba de vreo nuanţă nespirituală ci numai de simplă nepotrivire.
Pentru exemplificare, nu-mi dau seama cum a ajuns cuvântul economie care în anume zone ale limbii noastre are înţelesurile lui pozitive, să fie folosit atât de frecvent în propovăduirea Evangheliei, sub forma ECONOMIA MÂNTUIRII. O fi vorba de forţa mântuirii, de efortul în mântuire, de substanţa de bază a mântuirii, de miezul ei, nu ştiu. De câte ori îl aud – şi nu de puţine ori – simt nevoia de a elibera mântuirea de economie şi a o însoţi cu altceva. Este adevărat că existenţa pământească depinde de o economie la propriu. Să fie vorba de o economie a vieţii veşnice la figurat pe care o exprimăm simbolic? Poate greşesc, dar nu cred că ajutăm înţelegerea mântuirii ca veşnicitate, alăturându-i cuvântul economie. Am vorbit şi cu oameni din domeniul economic şi nu mi s-au arătat încântaţi că branşa lor a adus această îmbunătăţire limbajului duhovnicesc.
Ca şi cum nu ar fi suficiente cuvinte mai apropiate Scripturii pentru a arăta schimbarea deodată – cum ar fi naşterea din nou, sau răpirea în văzduh – trecerea rapidă dintr-un loc în altul, a apărut în lumea propovăduirii Evangheliei cuvântul catapultare. Vi se pare cel mai potrivit? Desigur nu e vorba – cum zice apostolul – de cuvinte murdare, glume proaste, dar ce-mi poate sugera în privinţa mântuirii catapultarea? Şi se transferă de la un propovăduitor la altul ca focul pe uscături.
Dar despre Mitologia Bibliei, ce ziceţi? Eu ştiu că între mitologie şi Biblie nu este nici o legătură, afară de cazul că forţăm înţelesul de bază al mitologiei făcându-i loc în zona sacră.
Sunt capcane de limbaj în care cădem dacă nu suntem foarte atenţi, dar ceva îmi spune că cele câteva exemple date din multele câte sunt, aparţin nu capcanei, pe care n-ai cum s-o elimini ci doar s-o ocoleşti, ci fac parte ori din dorinţa nefastă ca predicarea chipurile să fie scoasă din limbajul prea strâmt şi demodat la o viaţă nouă, actuală, modernă, ori mai ales cu intenţia specifică de a falsifica, de a încurca, de a face babilonie până la ajungerea a numi binele rău şi răul bine, învăţături din şcoala luciferică a ultimelor zile.
Mă îndoiesc de faptul că astfel de exprimări ar ajuta la ceva propovăduirii Evangheliei, cum nu cred în înrudirea dintre omiletică şi arta predicării manifestată în neastâmpărul de care s-au îmbolnăvit evangheliştii creştini de toate nuanţele atunci când sunt la amvon şi care sunt peste tot numai la amvon nu, aşa încât camerele fixe de luat vederi sunt pe cale de dispariţie.
Avem o limbă frumoasă, foarte frumoasă şi atât cât globalizarea nu ne va duce la pierderea valorilor ei într-o limbă comună, poate merită să ne adunăm pentru treburile spirituale în jurul unui limbaj duhovnicesc, căci se poate şi ne face bine şi nouă vorbitorilor şi nouă ascultătorilor. Domnul este în mulţimea ascultătorilor şi ascultă şi El cum Îl propovăduim.
Benone Burtescu