“CE AI DE GÂND SĂ FACI
Mai mereu stăm pe hotarul dintre realitatea stiinţelor exacte şi înţelesurile lor filozofice. Pe de o parte SUNTEM CEEA CE SUNTEM, iar pe de altă parte SUNTEM CEEA CE AVEM DE GÂND SĂ FIM şi dorim.
Dacă fac pantofi cine ar putea spune că nu sunt cizmar. Dacă fur, cine ar putea spune că nu sunt hoţ. Sunt cizmar pentru că fac pantofi este o definiţie exactă dar rudimentară. Vechea dilemă a prof. Morris Venden pare a fi “sunt cizmar pentru că fac pantofi sau fac pantofi pentru că sunt cizmar”?
Nici chiar în acest domeniu în care moralitatea BINE-RĂU nu este implicată, nu putem spune că cizmarul face pantofi pentru că e cizmar, ci mai degrabă e cizmar pentru că face pantofi. Adică MAI ÎNTÂI trebuie să fac pantofi şi PE URMĂ sunt cizmar. Nu sunt cizmar pentru că m-am născut cizmar. Cel mult am DEVENIT cizmar pentru că s-a întâmplat ca neamul meu să fie neam de cizmari. Factor favorizant dar nu determinant. Conjunctură dar nu predestinare.
Cu atât mai mult în domeniul spiritual unde a face ceva şi a fi ceea ce faci, implică RESPONSABILITATE prin alegere, nu se pune problema PREEXISTENŢEI omului ca persoană morală înainte de a alege. Pilda Domnului pomul bun face roade bune şi pomul rău face roade rele este de înţeles că nu se aplică omului în LITERĂ ci în SPIRIT. Pomul este bun sau rău prin SOIUL său şi niciodată rău dacă e bun şi niciodată bun dacă e rău şi nu poate face roade când bune când rele. Acelaşi om însă, poate face roade şi bune şi rele, după alegere. Pentru pom, nici o vină că face roade rele, nici un merit că face roade bune. El este bun sau rău ÎNAINTE de a rodi. În potenţialitate omul poate fi şi bun şi rău înainte de a rodi şi este bun sau rău după ce rodeşte.
Domnul zice: Tot aşa şi voi care sunteţi răi, cum puteţi aduce roade bune. De înţeles că starea de “bun” sau “rău” a omului, este dobândită de el însuşi prin practicarea binelui sau răului. Până la sfârşitul vieţii fizice sau terminarea harului, omul poate trece dintr-o parte în alta şi roadele fiind şi ele altele în raport de schimbarea făcută. De înţeles de asemenea că pentru a aduce un anume fel de roade, trebuie mai întâi SĂ VREI. PERMANETIZAREA acestui VREAU reprezintă CE EŞTI. Aici se întrezăreşte OMUL în DEVENIRE.
Oglindirea lumii spirituale prin învăţătura lecţiilor din lumea fizică nu trebuie făcută pe o asemănare ieftină. Pot spune “nu sunt cizmar deşi fac pantofi” şi poate fi aşa. Nu pot spune însă – fără să greşesc – “eu nu sunt păcătos deşi păcătuiesc” sau “eu n-aş păcătui dacă n-aş fi păcătos”.
Mai departe, “CE GÂNDESC” nu doar că primează CE FAC dar mă şi reprezintă mai bine în CE SUNT. Deşi din punct de vedere al BINELUI SOCIAL, ce FAC este mai important decât ce GÂNDESC, noţional este tocmai invers. CE GÂNDESC are suficientă forţă de a croi o direcţie sau alta şi chiar de a o schimba.
Şi mai departe CE AM DE GÂND primează CE GÂNDESC. Nu împărtăşesc prea tare teoria că există un TEREN de GÂNDIRE NEUTRU şi nu cred că e benefic să cultivăm pe el orice. Chiar dacă acest teren zis NEUTRU nu are implicaţie juridică, cochetăria cu el este un joc periculos.
Dacă presupun că din CE GÂNDESC mai pot scăpa cumva în caz de urgenţă, din CE AM DE GÂND, nu mai am nici o ieşire. Este mai mult decât un ACORD PASIV cu ce gândesc, este o gândire în acţiune care este mai juridică decât o faptă negândită.
Domnul a lucrat câţiva ani cu Iuda să-l oprească de a trece de la CE GÂNDEA la CE AVEA DE GÂND. Când El i-a spus “FĂ REPEDE CE AI DE GÂND SĂ FACI”, nu era o îndemnare spre un lucru rău, ci deja o situaţie din care Iuda nu se mai putea întoarce şi o lucrare atât de rea, trebuia încheiată cât mai curând posibil.
Poate este bine pentru noi să cerem Domnului ajutorul de a controla CE GÂNDIM şi trecerea la AVEM de GÂND să o facem numai în zona lucrurilor bune. Orice învăţătură biblică este frumos să o facem devoţiune.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)