UNS, dar LEPĂDAT. LEPĂDAT, dar UNS
Titlul acestui minicomentariu de “Câte ceva” era să fie UNSUL SMINTIT, LEPĂDAT. M-am răzgândit însă în ultima secundă, nu cumva inima vreunui cititor drag să fie umbrită de vreo poticnire neintenţionată.
Expresia “unsul Domnului” a străbătut mileniile istoriei stând în adevărul şi funcţionalitatea ei fără să i se poată ştirbi însemnătatea iniţială, cu condiţia ca să fie înţeleasă şi folosită corect. Statul nostru de vorbă despre ea, se vrea în acest sens.
Pe cazul biblic Saul-David via Samuel, învăţăm că numai Domnul poate UNGE şi numai Domnul poate LEPĂDA. Omului i se cere acomodarea la hotărârile divine fie că le înţelege, fie că nu, cu condiţia de încercare să înţeleagă. “Nu te-a UNS Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui”? Tragerea la sorţi pentru cine să fie împăratul, era doar oficializarea vizibilă pentru popor a ungerii şi el a strigat “Trăiască împăratul”! Toată treaba aceasta nu era o RECOMANDARE, ci o ÎNGĂDUINŢĂ divină la insistenţa nesăbuită a poporului. În democraţia modernă, chiar în lumea lucrurilor spirituale s-a renunţat la “tragerea la sorţi”interpretată ca o alegere “oarbă”, întâmplătoare, în favoarea “votului”, chipurile dacă nu “conştient” cel puţin volitiv. Deşi modalitatea şi-a pierdut ponderea divină trecând în cea umană, expresia UNSUL DOMNULUI s-a păstrat. Desigur, bine. Adică oricum mai bine decât fără ea.
“Domnul te leapădă….” spune tot Samuel şi tot lui Saul, – ceea ce înseamnă că a fi profet nu e chiar uşor. Până aici totul pare a fi limpede. Domnul UNGE, Domnul LEAPĂDĂ, chiar şi dacă e vorba de un timp scurt ca cel al lui Saul de numai doi ani de domnie. Deşi nici profetul nu înţelgea şi “plângea pe Saul”, Domnul Dumnezeu UNGE şi LEAPĂDĂ, nelegat de mărimile de timp, ci după criteriile supreme ale înţelepciunii Sale. Aceasta este partea divină. UNS, dar LEPĂDAT.
Partea umană, în cazul nostru David, reprezintă situaţia LEPĂDAT, dar UNS.
Ştia David că Saul e lepădat? Ştia. De ce nu considera practic această ştiere? Pentru că a şti CĂ, nu înseamnă a avea dreptul SĂ. Poporul ştia şi el că Saul e lepădat. Poporul avea dreptul să-l urmeze pe David, dar David nu avea dreptul SĂ SE URMEZE PE SINE.
Pe David nu-l interesa că Saul e LEPĂDAT, ci îl interesa că Saul e UNS. UNS şi după LEPĂDAT? O aşa gândire l-ar fi dus pe David la comportament greşit. Ideea “unsul Domnului” se concretizează în zicere şi faptă, în atitudine de-alungul întâmplărilor prin care a trecut David. “Unsul Domnului” îl urmărea să-i ia viaţa. Ascuns prin peşteri, prin păduri, pe la case de împăraţi păgâni, pe David nu-l urmăreşte LEPĂDATUL, ci UNSUL. Probabil că pus să judece între Saul UNSUL LEPĂDAT şi alt propus la împărăţie, David ar fi hotărât altfel, în defavoarea lui Saul cel “lepădat”, dar fiind vorba de el însuşi şi Saul, a înţeles că nu putea să fie decât în favoarea celui UNS, deşi LEPĂDAT. Dacă Domnul zice LEPĂDAT, deşi UNS, David zice UNS, deşi LEPĂDAT, mai ales că în dispută era persoana lui. Principiul LEPĂDAT, dar UNS, l-a imprimat şi poporului care încerca mai ales prin vitejii săi, să-l convingă de faptul că vrăjmaşul său era lepădat. David i-a oprit de la o astfel de “dreptate” care mergea până la a i se striga de către prietenii lui “cine eşti tu David să mai consideri UNS pe cinvea pe care Domnul l-a lepădat”? Aparent un mare conflict în care David părea că nu respectă hotărârea divină. Nu era o angoasă care-l urmărea din expresia “unsul Domnului”, ci o supunere conştientă în toată frumuseţea ei, chiar dacă dureroasă până la limita suportabilităţii.
Ca cele Saul-David nu cred, dar cumva, se petrec câte ceva din ele, şi acum, şi cu noi şi din ce în ce ne apropiem de sfârşitul istoriei lumii. Lecţia ne-a fost predată. Că unii “unşi ai Domnului” nu prin sfatul Său, ci prin îngăduinţa Sa, au fost LEPĂDAŢI printr-o declaraţie oficială sau mai puţin oficială omeneşte, e la fel de adevărat. Că în numele “nu te atinge de unsul Domnului”, unii au certificate false de imunitate şi poporul pierde ani buni din dezvoltarea spirituală ce i s-ar cuveni, e tot la fel de adevărat. Uneori jale, dar jale cu atât mai mult controlată de Domnul.
Peste toate însă, un colţ de manta în locul vieţii vrăjmaşului UNS LEPĂDAT, străluceşte ca un document de iubire în forma lui de puritate a smereniei în faţa Domnului. “Nu te atinge de UNSUL Domnului”, nu înseamnă neapărat că el nu este LEPĂDAT, ci înseamnă a nu ne concentra atenţia şi a nu ne lipi inima pe baza judecăţii asupra UNGERII sau LEPĂDĂRII, ci asupra a NU TE ATINGE DE EL.
Cele spuse aşa de neîndemânatec mai sus, nu reprezintă un certificat semnat în alb ca UNŞII Domnului să-şi facă de cap chiar după ce sunt LEPĂDAŢI şi să mai fie şi respectaţi, ci o trecere Davidică în smerenie de partea Domnului care rabdă divin spectacolul neascultării de pe pământ, că în durerea Lui cea mare de LEPĂDARE a UNŞILOR Săi, ne jeluim şi noi în câţiva psalmi prin peştera Adulan, prin pustia Zif, pe la Achiş şi tot aşa, şi Domnul ştie toate.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)