“NECAZURILE SFINTE” în “BUCURIILE deşarte”
Să intrăm direct în subiect pentru că timpul istoriei şi timpul nostru personal nu ne lasă amânare, iar spaţiul tipografic nu ne acordă detaliere.
Cel mai frumos, cel mai de bucurie, dar şi de primit învăţătură prin stat de vorbă, este timpul “mesei împreună”. Evanghelia ne arată că Domnul Isus nu a refuzat nici o invitaţie la masă şi presupunem că scopul Său principal nu era de a mânca sau a bea ceva, ci de a preda simplu şi iubitor o lecţie de veşnicie pornind de AICI şi ajungând ACOLO.
Aparent la fiecare masă la care Domnul a participat, ar fi perturbat “bucuria” mesenilor, ar fi produs “tulburare” în desfăşurarea ambianţei de ospeţie, lucru socotit la prima vedere necuvenit unui invitat.
* Ioan 2, 1-3: “… mama lui Isus I-a zis. Nu mai au vin”. Răspunsul “normal” pe care l-am propune fiecare dintre noi ar fi fost “… să facem rost de vin”. Răspunsul Său, “Femeie, ce am a face Eu cu tine?”, ni se pare neavenit într-o situaţie de bucurie de nuntă.
* Marcu 2, 15: “Pe când şedea Isus la masă în casa lui Levi…”. Domnul intervine în discuţia dintre cărturari şi ucenicii Lui, – într-un moment “nepotrivit”, ar zice cineva -, şi bucuria de “masă” este tulburată de o dispută cu subiect departe de ambianţă. “Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”. Nu era “după masă”, ci “pe când”.
* Marcu 14, 3: “Pe când şedea Isus la masă, în Betania în casa lui Simon leprosul… a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump şi după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus”. Din nou “tulburare” la masă. În ce s-a transformat acel “stat la masă”?
* Luca 11, 37-38: “… un fariseu L-a rugat să prânzească la el. El a intrat şi a şezut la masă”. “Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu se spălase înainte de prânz”. Noi, cei foarte educaţi în maniere, rezolvam această problemă, spălându-ne pe mâini după obiceiul casei în care am fost invitaţi. Domnul Isus rosteşte mesenilor adunaţi la un timp de “bucurie” un rechizitoriu de “şase vaiuri” că nimeni nu-şi poate închipui că cineva ar fi continuat să mănânce.
* Luca 14, 15: “Unul din cei ce şedeau la masă cu El, când a auzit aceste vorbe I-a zis: “Ferice de cine va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu”! A zis rău omul? Aparent nu. Dar “Bucuria prânzirii” de faţă nu trebuia confundată cu cea din Împărăţie. Isus a întrerupt-o atunci pe prima în favoarea celei de a doua.
* Luca 10, 40: “Doamne, nu-ţi pasă că soru-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să-mi ajute”. Ni se pare că răspunsul corespunzător pentru “păstrarea ambianţei”, ar fi fost: “Maria, te rog Eu, ajut-o pe Marta să aranjeze masa”. Răspunsul Domnului, nu ne-ar fi trecut sau greu ne-ar fi trecut prin minte. Dar Marta?
* Ioan 6: E greu de priceput că după o situaţie, în revărsare a iubirii cereşti, de înmulţire a pâinilor şi peştilor pentru mulţimea înfometată, “replica” Domnului doar a doua zi, era cea mai nimerită – “Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat” -, dar ea ajungea la “mâncarea care rămânea pentru viaţa veşnică…”
* Ioan 13: “Cina cea de taină”. Chiar şi aici “bucuria cinei” să fie “tulburată”? Nu putea fi descoperit vânzătorul Iuda “pe urmă” şi discuţia cu Petru să aibă loc “după aceea”?
* Ioan 21, 15. După înviere. Ultima “prânzire” a Domnului raportată în Evanghelie. În sfârşit, învăţătura de “tulburare” are loc “după prânzire”. “După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru…”. Imaginea este zguduitor de triumfătoare. Prânzirea aparent “netulburată”, dar urmată de zvârcolirea lui Petru sub focul aceleiaşi întrebări pusă de trei ori “Mă iubeşti…”?
* Masa cea mare din Împărăţie – O, Doamne!
Dragi ne mai sunt “NECAZURILE SFINTE” pe care Domnul le-a făcut tocmai în momentele care nouă ni se par cele mai nepotrivite. Mulţumim pentru ele, Doamne! Altfel rămâneam – ca exemplu cel mai reprezentativ -, cel mult cu cele şase luni de petrecere (180 de zile una după alta) într-o bucurie pe care nimeni n-o tulbura, cea mai mare din istorie, a lui Ahaşveroş autoproclamat regele regilor. Nu ne mai chinuim să ne imaginăm cum arătau ospeţii după această “mare bucurie”, nici biata capitală Susa, când doar după o singură noapte de revelion ne uităm uimiţi în oglindă de cum arătăm noi, în timp ce trotuarele nu sunt de privit.
Îţi mulţumim Doamne pentru “NECAZURILE SFINTE” pe care le-ai făcut şi pentru noi în “bucuriile deşarte”, lăsate scrise în Evanghelia Ta, şi ne gândim la bucuria cerească de la masa promisă şi o aşteptăm, şi mai ales, Te aşteptăm.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)