„VUIRE” și „CONTRAPUNCT sau ALTFEL de VUIRE”.
Se fac aproape trei ani de când la micul nostru stat de vorbă de „câte ceva” era în prim plan VUIETUL proorocic al neamurilor de pe planetă, scripturistic, și tot cam pe acea vreme, vuietul mai particular al unei maturități octogenare ascunsă în adolescența spre fragila tinerețe a lui Labiș, din „Moartea Căprioarei”, sub geniala formă „Dar văile VUIRĂ”. Atunci am citit unul dintre cele mai frumoase eseuri intitulat „CONTRAPUNCT sau ALTFEL de VUIRE”, scris de Liviu Olteanu. Din pricina sănătății mele puține, nu am putut urmări dacă el a fost publicat în vreun fel integral, dar îmi iau responsabilitatea amintirii a câte ceva din el, cu această ocazie, fără a-i cere permisiunea, din pricina timpului care e așa de scurt pentru a-l mai folosi împotriva mesajelor urgente, pentru că VUIREA s-a întețit atingând nivel impermisibil.
VUIETUL neamurilor de pe pământ este la apogeul său profetic. Nimeni nu se mai întreabă dincotro și încotro. De peste tot și peste tot. Acest sinistru spectacol al VUIRII este de natură ideologică și se revarsă în fizic, în concret, în trăiri morbide, devenind pieire. Componentele lui la nivel global, comunitar sau individual sunt demascate de componentele altui fel de VUIRE, cum sunt cele propuse în scrierea amintită, fie și sub forma răscolitoarelor întrebări „… de ce oare NU VUIEȘTE neînfricat și abundent prin văile peregrinării noastre RESPECTUL, BUNUL SIMȚ, APRECIEREA, ALTRUISMUL sau RECUNOȘTINȚA? De ce nu vuiește IUBIREA?…” Aici, autorul mă conectează cu APOGEUL IUBIRII DIVINE, cu RĂSTIGNIREA, când văile întregului pământ au VUIT de DUREREA IUBIRII pentru noi într-o lacrimă imensă ca Marea de Cristal în oglindirea slavei ei eterne. Aici autorul mă face să-i CONTRAPUNCTEZ vuietului profetic al zilelor noastre de pe pământ al tuturor neamurilor, strigătul osanalic din Împărăție, „din orice neam, din orice seminție, din orice norod și din orice limbă”. Totul pare mutat în cer în afară de VUIET și aceasta înseamnă totul altfel, „ALTFEL de VUIET”. Omul credincios, deși scripturistic înțelege că mutația imaginii din cer pe pământ nu o face decât Dumnezeu la timpul cuvenit, el își dorește din tot sufletul împlinirea ei. În cadrul acestei dorințe, VUIETUL de NEIUBIRE se vrea de iubire în ceea ce Biserica numește „Redeșteptare și reformă… a tuturor celor ce o compun” sau pe înțeles mai larg, tot citat „…O REVOLUȚIE A BUNULUI SIMȚ, o REVOLUȚIE A PREȚUIRII FIECĂRUIA”, eliminând „VUIREA TĂCERII, absenteismul”, și înlocuind-o cu „VUIREA CONȘTIINȚELOR TREZITE de Dumnezeu”. Etc.
Am reținut că Liviu Olteanu nu propune „VUIETULUI ASURZITOR” o „TĂCERE ASURZITOARE”, ci „un ALT FEL DE VUIRE”. Nu este vorba de „nihilitate”, ci de EXISTENȚA înveșnicită cu măreția răstignirii la care în timpul și spațiul nostru ne-am făcut părtași printr-o vrere conștientă. „CONTRAPUNCTUL” vuietului se conturează din imaginea cerească „strigau cu glas tare: A Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea și tăria în vecii vecilor”.
Proorocii Sfintelor Scripturi au îndrăznit să spună ce vedeau atunci și acum, cele spuse fiind mai presus de riscuri particulare. Neamurile se ceartă între ele, dar Domnul este prezent și în același timp, în felul înțelepciunii Sale „Domnul se ceartă cu neamurile” și El vorbește așa: „Iată, nenorocirea merge din popor în popor și o mare furtună se ridică de la marginile pământului”.
Nu l-aș uita pe Labiș. Imaginii „Dar văile vuiră” aș opune „Dar văile DOINIRĂ”, ca să rămânem în peisaj românesc și cu un ALT FEL de VUIRĂ, peisaj care vorbește de la sine.
Domnul Dumnezeu este singurul care știe adevărat și întreg ce și cum despre VUIETUL acesta de pe urmă, dintre popoare, din Biserică, din zbaterea inimii fiecăruia. El este SUVERAN să-l alunge, să-l tacă, în felul înțelepciunii Sale. Noi?
Noi suntem – ar trebui să fim – , purtători de CONTRAPUNCT, de CONTRAVUIET, de UN ALT FEL de VUIET. Dinspre noi, valea timpului și locului nostru să vuiască a dragoste pentru Domnul și pentru semeni. Vuiet de Saul spre Damasc prin pustie prefăcut în vuiet de Pavel intrând pe porțile cetății și înapoi pentru totdeauna. Restul aparține Domnului nostru și El Se va arăta curând cu împlinirea ultimelor Sale lucrări. Poate nu așa cum ne-am așteptat, dar în înțelesul că mai minunat de cum ne-am așteptat.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)