Între CE ŞTIM şi CE NU ŞTIM
Punctul specific CREŞTINISMULUI între celelalte religii ale lumii este CREDINŢA în ISUS ca HRISTOS, RĂSCUMPĂRĂTOR din păcat şi deci din moarte a omului, prin moartea Sa pe cruce în locul lui.
Punctul specific ADVENTISMULUI de ZIUA a ŞAPTEA între celelalte religii creştine este SABATUL, ziua de odihnă săptămânală – Sâmbăta, porunca a patra din CELE ZECE PORUNCI numită LEGEA MORALĂ.
Pentru Adventiştii de Ziua a Şaptea, punctul comun cu restul creştinătăţii este ISUS ca HRISTOS, MÂNTUITOR, iar punctul comun cu religia iudaică este SABATUl zilei a ŞAPTEA. Singura formaţiune religioasă autentic IUDEO-CREŞTINĂ.
Religia IUDAICĂ bazată pe ISUS ca HRISTOS în toată substanţa ei VechiTestamentară, a refuzat pe Isus ca Hristos la venirea Lui.
RELIGIA CREŞTINĂ L-a păstrat pe Isus ca Hristos în învăţătura ei, dar refuză autoritatea LEGII MORALE instituită de El.
În DIALOGUL despre SABAT, care va deveni din ce în ce mai PREZENT cu cât lumea se apropie de sfârşitul istoriei ei, este înţelept ca declaraţiile de susţinere sau negare – pro şi contra – să nu fie nefondate biblic sau făcute din avangardism ieftin, care se poate întoarce împotriva celor care-l susţin.
Câte ceva despre SABAT.
* Afirmaţie: SABATUL este din VEŞNICIE şi va fi în VEŞNICIE. Chiar dacă “ideatic” nu pare a fi ceva rău în această afirmaţie, ea nu este benefică susţinerii doctrinei SABATULUI. Dacă SĂ NU UCIZI este logic un PRINCIPIU care se referă la EXISTENŢĂ şi menţinerea ei în ORICE TIMP al EXISTENŢEI UNIVERSULUI, adică FĂRĂ TIMP, despre SABAT (ziua de odihnă săptămânală, a şaptea), Biblia spune că a fost insitutită la CREAŢIUNEA PLANETEI noastre, a OMULUI. NU ŞTIM şi nu e nici o ruşine să recunoaştem aceasta, dacă la CREAREA altor LUMI, a fost insitutit la fel un TIMP de SABAT şi cum a fost definit. În dialogul cu semenii noştri despre SABAT e bine să ne referim doar de la CREAŢIUNEA OMULUI.
* Să nu uităm de asemenea, că SABATUL a fost instituit ÎNAINTE de CĂDEREA omului în păcat. SCOPUL iniţial al SABATULUI, a fost BUCURIA EXISTENŢEI, cu CREATORUL, în CREATORUL.
* SABATUL, după CĂDEREA în păcat, este natural să-şi păstreze SCOPUL INIŢIAL cât se poate de mult. Adaptarea SABATULUI la noile condiţii – cele de păcat – este inevitabilă, dar nu schimbă SCOPUL pentru care a fost făcut. Să avem grijă de bolnavi, să observăm natura înconjurătoare, să “ne aducem aminte” datorită “uitării” etc. este bine, dar nu pot fi argumente pentru instituirea lui în Eden. Nu putem spune “Domnul a creat Sabatul ca să facem vizite la bolnavi”.
* “SABATUL a fost făcut pentru OM şi nu OMUL pentru SABAT” face parte din ceea ce ŞTIM, căci Domnul ne-a spus aceasta. O comparaţie valorică între OM şi SABAT nu poate fi făcută, pentru că OM şi SABAT sunt noţiuni de NECOMPARAT. Domnul ne atrage atenţia asupra acestui lucru, dar ne dă de înţeles că dincolo de LIMBAJUL omenesc aşa de deficitar, OMUL, ca FIINŢĂ primează SABATULUI ca PRINCIPIU. SABATUL este făcut să slujească omului, OMUL cu voinţă liberă, este sfătuit să PĂSTREZE SABATUL, să se bucure de el, să-l preţuiască.
OMUL este COROANA CREAŢIUNII. În ce sens SABATUL este COROANA CREAŢIUNII? Omul este CREAT. SABATUL este INSTITUIT.
Dacă SABATUL A FOST FĂCUT PENTRU OM înseamnă că el există cât omul există. Este un non sens să spunem că SABATUL ar exista, în cazul că – prin absurd – omul nu ar mai fi. Dar ar putea EXISTA omul fără de Sabat? Ca existenţă, noţional, poate că da, ca măreţie a existenţei poate că nu, din moment ce Domnul l-a făcut pentru el.
SABATUL nu este POMUL VIEŢII este MĂREŢIA POMULUI VIEŢII.
SABATUL este o INSTITUŢIE făcută de Dumnezeu, nu este PARTE de Dumnezeu. Pentru susţinerea valabilităţii SABATULUI, nu e înţelept de a folosi argumente din domenii pe care NU LE ŞTIM. Refuzăm PANTEISMUL. Ne-am putea încurca în PANTEISM SABATIC? Adică susţinând SABATUL ca o “emanaţie” de Dumnezeu?
“FIUL OMULUI ESTE DOMN ŞI AL SABATULUI”.
Pentru cei care făcuseră din SABAT un fel de dumnezeu, Domnul Isus atrage atenţia că deşi SABATUL este foarte important prin porunca lui Dumnezeu, nu trebuie confundat cu Dumnezeu Însuşi, cu parte de El, cu emanaţie de Dumnezeire, şi că SABATUL are un DOMN care “Domneşte peste el” şi anume DOMNUL care l-a făcut.
Aici intrăm în domeniul LEGIUITOR – LEGE. Elemente de NECOMPARAT în sensul care e mai mare, superior, valoric, pentru că e de lucrat cu FIINŢE şi PRINCIPII. LEGIUITORUL FACE LEGEA. LEGEA nu-l face pe LEGIUITOR, dar îl reprezintă. LEGIUITORUL poate Schimba LEGEA? Cel puţin în relaţia DUMNEZEU- LEGILE SALE, este înţelegerea că NU, mai ales dacă ne referim la PRINCIPII de EXISTENŢĂ. LEGIUITORUL, prin definiţie este FĂCĂTORUL de LEGI şi are AUTORITATEA – tot prin definiţie – să le CONTROLEZE, dacă ne este greu să spunem să le SCHIMBE, ca nu cumva să ajungem la concluzia că Domnul, dacă are dreptul ca LEGIUITOR să schimbe LEGILE, de ce n-am admite că a schimbat sau că va schimba şi SABATUL, deşi “DE CE AR FACE ACEASTA” este fără răspuns.
Valabilitatea SABATULUI de la căderea omului şi până la instaurarea Împărăţiei veşnice, din punct de vedere SCRIPTURISTIC, este de nediscutat. Legarea lui de CREAŢIUNE este absolută. În contextul LEGII DIVINE, SABATUL face legătura între IUBIREA faţă de DUMNEZEU şi IUBIREA faţă de APROAPELE prin exemplu practic.
Despre SABAT în timpul MILENIULUI, NU ştim. Nu avem nici un raport Scripturistic în legătură cu ziua a şaptea şi sărbătorirea ei în timpul celor o mie de ani din Apocalipsa 20. Că întreaga mie de ani ar fi SABAT, a facut sens în gândirea multora, mai ales după rotundurile de timpi de şapte din istoria Vechiului Testament. O susţinere că SABATUL este ATÂT de IMPORTANT, veşnic, şi că el va fi ţinut şi în timpul Mileniului, poate să ne aşeze pe un teren inexplicabil şi nu ajută.
Despre SABAT în ÎMPĂRĂŢIA cea VEŞNICĂ, mai ales pe ceea ce Biblia numeşte “NOUL PĂMÂNT”, avem referiri Scripturistice, deci putem spune ŞTIM şi face înţelegere de măreţie pentru că Sabatul a existat ca SEMN purtat prin istoria mântuirii de-alungul miilor de ani. Se justifică şi face aureola BUCURIEI EXISTENŢEI, legătura cu scopul pentru care SABATUL a fost FĂCUT. Revenim la el într-o măreţie infinită.
Afirmaţii ca cea dintr-o lecţiune a Şcolii de Sabat de nu mult în urmă că Sabatul este pentru a ne încărca bateriile în vederea următoarei săptămâni de trudă, este total nepotrivită şi ca idee şi ca exprimare. Nu putem ieşi cu aşa ceva în marele dialog despre Sabat în dezbaterile profetice care vor urma.
Greşeli mai putem face NESPUNÂND ceea ce ŞTIM şi SPUNÂND ceea ce NU ŞTIM. Înţelegerea mea, pe care o împărtăşesec cu dumneavoastră, este că avem suficientă ŞTIERE despre SABAT lăsată pe paginile Scripturii şi nu este nevoie de IMPROVIZAŢII în ceea ce Domnul a considerat că e bine să fie sigilat în tainele Sale. Nici o ruşine să spunem despre aceste taine, NU ŞTIM.
A fost doar câte ceva despre CE ŞTIM şi CE NU ŞTIM. Mai mult decât ne este descoperit, chiar dacă vrem, NU ŞTIM. Mai puţin decât ne este descoperit nu e deloc frumos să nu ştim. Punerea în valoare a ceea ce ŞTIM, este responsabilitate cu urmări veşnice.
Domnul ne-a promis întoarcerea la BUCURIA SABATICĂ de la creaţiune, înveşnicită. Îi mulţumim.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)