ÎMPĂRĂȚIILE împlinesc PROFEȚIILE
Principiul „separării Bisericii de Stat” și a „Religiei de Politică” pare a fi fost bun și istoria lumii a beneficiat de pe urma lui. Omul însă este element comun în amândouă și democrația l-a lăsat să se descurce singur între ele, cel mult sfătuit, dar nicidecum obligat. PROFEȚIILE, vorbim de cele biblice, sunt ÎMPĂRĂȚIILE lumii văzute și comunicate mai dinainte în desfășurarea lor istorică, de felul „… după tine se va ridica o altă împărăție, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăție… va fi o a patra împărăție… dar în vremea acestor împărați…” etc. Dacă juridic Biserica poate și se recomandă să fie separată de Stat, precum și Religia de Politică, PROFEȚIILE nu pot face caz aparte de ÎMPĂRĂȚII, ci tocmai ele, ÎMPĂRĂȚIILE, împlinesc PROFEȚIILE.
Cu trecerea timpului împărățiile singulare oricât de mari și de puternice, s-au dovedit neînstare a cuceri și stăpâni întreaga lume și s-a recurs la „uniunea de împărății”, cu cât în istorie mai spre noi cu atât mai râvnite omenește, dar și ele au arătat a nu fi o soluție desăvârșită în putere și dominare. Unele din ele s-au destrămat sub privirile noastre si scepticismul altor uniuni crește, lumea punându-și speranța în UNA SINGURĂ, cea planetară, atotcuprinzătoare și gata. Deocamdată un vis, dar el se vrea realitate pentru că omenirea pare obosită de fracțiuni. GLOBALIZAREA nu doar că tentează pe marii și micii lumii, dar a ajuns în faza că nu se mai poate da înapoi de la ea. Fără reguli și regulamente internaționale și mai ales fără controlul divin, supraviețuirea planetei n-ar număra nici măcar zile, nici măcar ore.
Nu este o întâmplare că cea mai strigată lozincă aparent seculară a zilelor noastre este „UNITATE în DIVERSITATE”, ca propunere de supraviețuire globală, deși în limbaj profetic ea ne-a fost descoperită mii de ani în urmă când s-a spus „Fierul amestecat cu lutul”, încercare, sau „după cum fierul nu se poate UNI cu lutul”, încercare eșuată.
Pentru GLOBALIZARE este pusă la lucru o inginerie incredibil de sofisticată sub toate înțelesurile moderne. Nu este nici frumos și nici legal să spunem că politica și religia sunt DICTATE de finanțe, dar că o situație financiară anume poate influența politica și religia lumii este evident de real. Media planetei măsoară și cântărește CRIZA FINANCIARĂ și ne-o trâmbițează în toate felurile. Globalizarea este jucată pe finanțe la toate nivelurile, de la cel de împărăție la cel personal. Termenul „sancțiuni economice” este folosit din ce în ce mai des. Omul este mai dispus să-și schimbe politica sau religia decât să moară de foame. În limbaj profetic, criza financiară este descrisă două mii de ani în urmă când s-a spus „…și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde.. fără…”. În zilele noastre „tranzacția financiară” este vitală.
Deși nu este cel mai important departament financiar profetic al globalizării, amintim cu această ocazie ceea ce de altfel toată lumea știe, „Clubul de la Roma”. Facem acest lucru pentru că tocmai se potrivește cu întâlnirea componenților lui în câteva zile la București. Nu este a vorbi de rău sau de bine, ci de a vorbi profetic. Fără îndoială că majoritatea participanților cunosc profeția biblică despre rolul pârghiei financiare în contextul zilelor sfârșitului. Despre câțiva dintre ei știm sigur acest lucru pentru că au crescut printre noi. Nici aceasta nu mi se pare întâmplător. Domnul Dumnezeu are căile Sale minunate de lucru dacă cei cărora El le-a revelat un adevăr se lasă impresionați de el. Ar fi ocazia s-o facă.
Cât privește principiul de „separare a Bisericii de Stat”, a „Religiei de Politică”, amintit la început, Parlamentul Român ne-a oferit o mostră de cât de greu sau ușor este să fie aplicat. Câteva zile în urmă, o „unanimitate” istorică a avut loc. Nici o opunere, nici o abținere. Sărbătoarea Cuvioasei Paraschiva cu moaștele ei expuse la Iași, să fie zi liberă pentru toți parlamentarii. Un gest religios? Secular? Un amestec? Dacă fiecare parlamentar și-ar expune deschis motivația votului? Ar fi de bine pentru țară? Unii demnitari politici au atins Moaștele Cuvioasei. S-a încălcat principiul separării religiei de politică? Desigur, nu se cere un răspuns. Ar fi penibil de s-ar da vreunul. Treburile s-ar încurca și mai tare de cum sunt. Oricum, oamenii, fiecare ca individualitate fac Împărățiile și Împărățiile împlinesc PROFEȚIILE, chiar și acum sub forma de conglomerat global, marea și ultima uniune, Profeția, încercare de uniune, adică același lucru. La UNIUNEA INTERPLANETARĂ cine se gândește? Și cum?
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)