BISERICA VIITORULUI – BISERICA fără CREZ
Biserica place sfârșitului de lume. Nu place Crezul. Așa se face că modelul este BISERICA fără CREZ. Lucrul acesta nu este o glumă. Biserica este factor comun, bine ancorată în realitatea sufletească a individului și chiar a societății. Fiind neutră ca noțiune exprimată în viața de zi cu zi, nimeni nu este împotriva ei. Nici chiar cei care nu cred în Dumnezeu nu au prea multe de zis în această privință. Se spune că pe undeva – am uitat unde, poate careva știți mai bine -, există și o Biserică Atee.
Ceea ce face necazuri este Crezul în prea multele lui forme. Democrația oricât s-ar strădui să le acopere pe toate, nu reușește. Împăcarea lor în diferențele pe care le exprimă este propusă ca ideal și încurajată cu perspectiva celui mai mare premiu. Una dintre propuneri, cea mai radicală, ar fi BISERICA fără CREZ. Întrucât însă masele de credincioși de diferite crezuri nu sunt pregătite pentru aderarea la această formulă și urmările impactului în cazul că ea ar fi aplicată imediat ar fi neprevăzute, lumea se gândește la o fază intermediară. Care ar fi aceasta? Ar fi ceea ce s-ar putea numi „BISERICA cu CREZUL în DEVENIRE”. Adică, Biserică ce nu are un crez stabil (deși prin definiție crezul ar avea în înțelesul său de dicționar „stabilitate”), ci unul în prefacere, în continuă „aducere la zi”, adică în formula generală „update”, adică se mai șterge ceva, se mai adaugă ceva în raport de realitățile și ele în schimbare. Această „elasticitate” se presupune a da de bine în social.
Argumentele pentru așa propunere ar fi foarte multe și ele. Pe aceeași stradă a lumii, „prima biserică…” de nu știu ce fel, „a doua…” din același fel, dar altfel în crez, „biserica de rit…” și nu departe de ea aceeași biserică dar de alt „rit”. Într-un fel parcă ar fi bine, ca fiecare să-și aleagă pe care vrea și să și-o schimbe cu oricare alta, oricând ar dori să facă acest lucru. În același timp însă când „încrâncenările” pe crezuri diferite ar atinge nivelul de perturbare a societății, veghetorii de bine se îngrijorează și caută soluții de supraviețuire.
Propunerea „Crezul în Devenire”, e comentată destul de mult și ea. Aparent, ceea ce s-ar putea numi „fricțiuni între crezuri” s-ar mai rezolva, dar confortul individual sau de grup comunitar pe același crez ar scădea lăsând loc întâmplării, dezordinei liniștitoare, dar spectrice. Bisericile Bisericii Creștine sunt în plin proces de evaluare, mai bine zis de reevaluare a crezurilor lor. Instituțiile de înaltă pregătire globală a religiei lucrează neîntrerupt la acest lucru. Fel de fel de reprezentanți religioși sunt chemați, sau mai de succes al cauzei, „invitați” să-și aducă aportul. În unele zone ale acestei lucrări „renunțările” sau „acceptările” par neînsemnate și atârnă de iscusința participantului la dialog.
Lumea creștină în general își are CREZUL pe Sfânta Scriptură și pe Tradiție. Parte din ea care sute de ani în urmă și-a redus crezul la ceea ce și-a numit „Sola Scriptura”, și-a reformulat crezul doar pe aceasta, iar mai apoi biserică din biserică, crez din crez. Există și niște principii generale tuturor bisericilor creștine, apoi de la un punct, mai devreme pentru unele mai târziu pentru altele, se arată diferențierea. Și pentru că sunt prea multe crezuri și discursurile pe ele prea ferme (cum se cuvine aplicat un crez), propunerea BISERICA fără CREZ, s-a arătat cel puțin acum, la început, ca o izbăvire. S-ar răsufla ușurat în această privință.
Comentariul pe această temă ar putea continua, dar nu-mi dau seama cât ar fi de folos. Câteva vorbe însă, de încurajare a credinței creștine în acest scepticism sau, și mai corect spus, „fluctuație” către aducerea la zi a CREZULUI sau chiar renunțarea la el, s-ar cuveni a fi spuse.
Sfânta Scriptură, ghidul de suflet al creștinului și de ce nu și al necreștinului, nu tace în această privință. Mântuitorul, în Evangheliile pe care ni le-a lăsat și care nu sunt altceva decât CREZUL, vorbește clar despre acest lucru. El nu zice despre nu știu care biserică, despre nu știu ce fel de CREZ, ci despre ceea ce El numește „BISERICA MEA” și despre CREZUL „Să faceți ceea ce v-am poruncit Eu”. El mai vorbește despre „BISERICA SATANEI” în contrast. Pentru a nu putea fi pentru nimeni nici o scuză de „înțelegere” și „alegere”, cheamă pe fiecare spre a se hotărî pentru El.
Din moment ce Domnul, Mântuitorul zice „BISERICA MEA”, cuvântul BISERICĂ nu poate fi eludat. Ca să-i anihileze puterea, oamenii îl despart de CREZ, adică nu mai spun a cui biserică. Fără „… a MEA”, înseamnă fără CREZUL ei, adică a ORICUI. Cât privește „CREZUL în DEVENIRE” s-ar putea să fie o treabă bună dacă reevaluarea s-ar face după Cuvântul lui Dumnezeu și în temere sfântă de El.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)