Lăsați DEVOȚIONALUL să fie DEVOȚIONAL
RĂZMERIȚĂ asupra „DEVOȚIONALULUI 2014”
Stați liniștiți căci nu e vorba de o „răzmeriță” socială de care suntem sătui în lumea noastră de timp profetic. Este vorba de o vânzoleală de proporții foarte restrânse care a avut loc într-un grup mititel de cunoscuți cu ocazia Anului Nou, asupra paginii de Miercuri 1 Ianuarie din „Devoționalul 2014”, prima din lucrarea „Cei aleși”, scrisă de Dwight K. Nelson de la Universitatea Andrews. Nu știu dacă s-a mai întâmplat și în altă parte și cu alții așa ceva. Sper să nu, dar nu m-ar mira să aflu că da.
„Ciorovăiala”, ca s-o numim cu îngăduință scriitoricească, trecuse de aspectele doctrinare asupra „alegerii” dezbătute până la bătute de către marii teologi ai creștinătății de ieri și de azi, la ce fel de idei care să producă devoțiune de credință zilnică ar fi fost nimerite într-o astfel de lucrare. Știința, pe drept sau „pe nedrept numită așa”, implicată în pagina cu pricina a Devoționalului și care își avea un loc mult mai potrivit în manualele de specialitate în biologie – deși nici acolo concluzionând -, era comentată față în față cu bunul simț în idei și exprimare care are menirea să îndemne la rugăciune, la devoțiune cum cere titlul și tipul lucrării anunțate de pe copertă.
Cei câțiva cunoscuți de care am amintit, oameni cu temere de Dumnezeu, erau destul de întristați pentru a mai face glume cu privire la „prima pagină devoțională”, dar alții, care au fost confruntați cu subiectul în discuție, și-au permis să persifleze cele citite și din punctul lor de vedere pe bună dreptate. „De ce vorbește Dwight despre „Noaptea în care ai fost ales” și nu „ziua” sau mai corect „momentul”. De ce s-a lăsat Dwight prins în capcana biologilor din campusul universitar și a transmis în mod devoțional milioanelor de Adventiști de Ziua a Șaptea din întreaga lume numărătoarea celulelor masculine minuscule participante la actul concepțional. Contrariați că nici măcar statistic acest număr nu e credibil, participanții la discuții au tăcut indignați de cele citite, neputând accepta că frumusețea omului venit în minunile existenței ar avea la bază astfel de întâmplări. Cine numără până la o jumătate de miliard? I-ar trebui mai mult de-o viață. Se numără pe un câmp definit, posibil de numărat, și apoi se înmulțește cu numărul câmpurilor, este realitate studiată în toate compartimentele cursurilor de biologie. Aici însă, autorul poate păcăli pe mulți – pe toți aceia care nu cunosc legile biologice ale multiplicării – și într-adevăr sunt mulți -, dar pentru cei care nu știu tehnic dar gândesc înțelepțește despre tainele lui Dumnezeu, totul este o farsă și nereală și nefrumos exprimată.
N-am intervenit. I-am lăsat pe cunoscuții mei să se zbată cu aceste probleme ca să pot prinde sensul înțelegerilor și mai ales al neînțelegerilor amăgitoare. Era o siutație de frustrare. Această „teologie științifică”, acest amestec de „știință neștiință” cu interpretarea de nivel uman a tainelor existenței a ieșit pe piața mondială câteva zeci de ani în urmă, mai târziu puțin pe piața română, dar nu a reușit, fiind oprită de către târgoveți credincioși de a ajunge pe tarabele bisericii la vânzare. Astăzi s-a reușit însă. Este prezentă modalitatea și de răstâlmăcire și de fel de exprimare nescripturistic, în fiecare casă la momentul cel mai limpede al minții, ca minute devoționale. S-a mirat, s-a plâns cum de a fost ales acest subiect din miile mult mai necesare și mai frumos exprimate, la îndemână.
Lăsând deoparte însă „nopțile concepției” transformate în „nopți ale alegerii”, „ales” din o jumătate de miliard de „nealeși”, problema este extraordinar de frumoasă și tainic de minunată. Trebuie doar să-i găsim însemnătatea de căpătâi și s-o exprimăm în termenii devoționali cei mai „aleși”.
Domnului Dumnezeu I-a fost DOR de NOI de până ca noi să fim, și în înțelepciunea și iubirea Sa a făcut ca noi să fim, fiecare cu identitatea lui unică și rostul său. Restul este comentariu nu numai ieftin, ci cu efecte negative asupra frumuseții creării noastre. Motivația creării existenței noastre, motivația nepărăsirii noastre când omul a căzut, motivația jertfirii Mântuitorului în locul nostru, este una singură, DORUL de NOI, consubstanțial cu natura Sa dumnezeiască din veșniciile trecute până în veșniciile viitoare. Să nu fi cunoscut Dwight acest lucru din marea zicere a lui Iov „Ți-ar fi DOR de făptura mâinilor Tale”?
Prin definiție, „DEVOȚIONAL” nu înseamnă teologie de catedră, știință ridicată nenatural la rang vital al existenței, ci înseamnă o împreunare a mâinlor în rugăciune de încredințare, un moment de predare a sufletului în grija lui Dumnezeu din veșnicii pentru veșnicie. Se întrebau cunoscuții mei adunați în seara de Anul Nou 2014, de ce a fost abandonată definiția? Cine vrea să scrie o carte e liber să o facă și liber să spună în ea ce vrea, dar are și responsabilitatea influenței ei. Era parcă un strigăt al ființei lor care încerca să fie materializat în exprimare și care cel mai bine ar fi fost spus sub forma „Lăsați DEVOȚIONALUL să fie DEVOȚIONAL”, sau sub forma mai acută „Nu ne luați și DEVOȚIONALUL”. A fost și unul dintre cei adunați acolo care a spus cu referire la „DEVOȚIONALUL 2014”, „eu cred că tot ce vine de sus este bun”, și arătându-și înțelegerea spusei sale „de sus”, nu se referea la „din cer” ci la un „sus” oricare ar fi el între Conferința locală și Conferința Generală Mondială. Înțelegerea era că noi trebuie să primim ceea ce ni se dă și să ne bucuram. Tristețea celorlalți la această zicere, a fost că „de primit primim că n-avem de ales, dar bucuratul sau nu, rămâne la alegerea personală”. Să distrugi devoțiunea tocmai cu „devoționalul” e de necrezut.
Am scris cu multă părere de rău cele de mai sus, dar n-am avut de ales, deși devoționalul se numește „Cei aleși”. Și am scris doar mai „câte ceva” ca niciodată, cu multă abținere de a spune mai mult, mai multe.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)