Ce FEL de întrebări, ce FEL de răspunsuri
Lumea a început cu niște întrebări și se va termina tot așa.
De cele mai multe ori, mai importante decât întrebările în sinele, sunt motivațiile din spatele lor.
Prima întrebare pusă la începutul istoriei neamului omenesc a fost a diavolului. „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat, să nu mâncați din toți pomii din grădină”? Ea a fost urmată de întrebarea Domnului, „Unde ești”? Diferența dintre aceste întrebări nu mai este de discutat. Una era de pieire, cealaltă de salvare.
Întrebările despre CE și CUM sunt mai vizibile, cu răspunsuri mai ușor de dat. Întrebarea DE CE are un răspuns de taină ce va fi studiat în vecii vecilor.
Greul este că după cădere ne confruntăm cu mai multe întrebări decât răspunsuri și cu mai multe răspunsuri decât întrebări.
Greul mai este în MÂNDRIA punerii de întrebări și în MÂNDRIA răspunsurilor la întrebări, ceea ce arată NEBUNIA unor întrebări și la fel NEBUNIA unor răspunsuri. Astfel de cazuri nu sunt deloc rare.
Există și cazuri – destul de multe -, când omul se ÎNCRÂNCENEAZĂ pe „logica” lui și nu admite decât UN SINGUR RĂSPUNS la întrebare, adică ORI, ORI. El nu acceptă răspuns de felul ȘI așa, ȘI așa, după cum nu acceptă răspuns de felul NICI așa, NICI așa, deși de multe ori aceste răspunsuri sunt cele mai bune și adevărate.
Sfânta Scriptură este plină de astfel de exemple spre a ne învăța să nu ne grăbim a pune întrebări nebune și nici a da răspunsuri nechibzuite.
Plin de învățătură este dialogul dintre Domnul Isus și preoții cei mai de seamă cum și bătrânii norodului. Domnul este întrebat „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea, și cine Ți-a dat puterea aceasta”? Răspunsul este o întrebare și el: „Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni”? Ei au răspuns: „Nu știm”. Domnul nu le răspunde „Nici Eu nu știu”, ci le răspunde cu „Nici Eu nu vă voi spune”, ceea ce înseamnă că El ȘTIA, dar Nu VOIA să le răspundă din pricina motivației din spatele întrebării lor. De aici înseamnă că nu este neapărat nevoie să răspundem la orice întrebare.
Sfânta Scriptură ne mai învață că la unele întrebări se poate răspunde cu ȘI așa, ȘI așa sau cu NICI așa, NICI așa. „Unde să ne închinăm? Pe muntele acesta sau la Ierusalim”, a întrebat femeia samariteancă pe Domnul la fântâna lui Iacob. În întrebare „sau” însemna ori unul ori altul. Răspunsul a fost NICI unul, NICI altul. Este de ferit de întrebările cu răspuns exclusivist. Poate că Domnul ne răspunde în așa fel că nu corespunde cu variantele deja gândite de noi. Numai El este posesorul răspunsurilor de taină.
O mare întrebare care a zguduit teologimea lumii creștine a fost: „Prin ce este socotit neprihănit omul? Prin credință sau prin fapte”? De observat că în această întrebare, „sau” cere iarăși un răspuns exclusivist, pe nedrept. Răspunsul biblic este ȘI prin una ȘI prin alta. Prin INCLUDERE și nu prin EXCLUDERE. „Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin FAPTE și NU NUMAI prin credință”. Prin ADĂUGARE și nu prin ELIMINARE. Mulți teologi spun că în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, la Minneapolis în 1888 a avut loc o RUPERE, între ASCULTAREA de până atunci și CREDINȚA sosită în dezbatere cu acea ocazie. Istoria arată însă că nu a fost o RUPERE, ci o ÎNNODARE. CREDINȚA și ASCULTAREA s-au unit atunci atât de mult încât a devenit doctrina cunoscută sub numele „Îndreptățirea ATRIBUITĂ și îndreptățirea DOBÂNDITĂ” la nivel de consubstanțialitate.
Să mai dăm exemplu de o întrebare FĂRĂ ROST care a vânzolit și mai vânzolește încă Biserica, în dezbatere la toate nivelurile ei. „Cum s-a întrupat Domnul Isus Mântuitorul, în natura lui Adam înainte de cădere sau în cea de după cădere”? Acest „sau” din întrebare care obligă cumva sau măcar induce spre un răspuns ORI, ORI este strecurat așa tot după modelul primei întrebări puse de cel rău în Paradis. Dacă se răspunde cu una din variante – oricare ar fi ea-, teologia creștină nu mai stă în picioare și trebuie să renunțăm la ea. De fapt cu această întrebare chiar acest lucru se urmărește. Scriptura nu RUPE cele două variante, ci le LEAGĂ pentru a nu mai fi desfăcute niciodată. Domnul S-a întrupat ȘI așa, ȘI așa, ȘI ÎN TOATE FELURILE pe care El le știe în înțelepciunea Sa pentru ca salvarea noastră să poată avea loc. În același timp Fiu de DUMNEZEU și Fiu al OMULUI cere neapărat și natura de până în cădere a lui Adam și cea de după cădere și AȘA a fost. Întrebarea este pusă GREȘIT pentru a se da un răspuns GREȘIT, și acest lucru se aseamănă cu ceea ce s-a petrecut în Eden, la început. Să nu cădem în ispită. Domnul a venit ȘI așa, ȘI așa, NICI așa, NICI așa, ci AȘA cum El știa pentru a ne mântui.
Întrebarea noastră de acum, cel mai potrivit a fi pusă, este „Până când Stăpâne… zăbovești…”, iar întrebarea noastră cea mai potrivită de mâine este întrebare de minunare – cu care de altfel se încheie istoria lumii -, „Cine nu se va teme, Doamne, și cine nu va slăvi Numele Tău”? Abia ATUNCI și AȘA se va da răspunsul întrebării nebune din Eden și pe care o auzim repetată altfel și altfel din ce în ce mai sofisticat în zilele noastre.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)