CE VREMURI TRĂIM?!?
Semne de întrebare pentru conştientizare şi semne de mirare că vremurile lumii au trecut parcă aşa de repede şi iat-o pe ultima, pe care conform Bibliei atâţia oameni credincioşi voiau s-o vadă şi doar i-au urat de bine de departe. După înţelesul Scripturii, ei meritau s-o vadă pentru că o înţelegeau şi aşteptau. Mă întreb în acest sens cât de mult o merităm noi pe aceleaşi motive de “dorinţă” şi “aşteptare”. Să desfăşoare vremurile după planul Său, aparţine lui Dumnezeu. Să dorim şi să aşteptăm împlinirea lor ne aparţine nouă.
În vânzoleala zilelor noastre, îmi plac “trimiterile la profeţii”, fie că sunt făcute conştient, fie că subconştient, voluntar sau involuntar.
Pe 23 Martie, câteva zile în urmă, pe cel mai important canal de televiziune cu zeci de milioane de telespectatori de pe tot pământul, Senatorul McCain, fost candidat la funcţia de Preşedinte al Statelor Unite, a făcut afirmaţia despre capitala Americii ca fiind “oraşul Satanei”. Amănuntele le ştie el, care le trăieşte. Desparte politica de religie dacă poţi. Cine se gândeşte că Satana nu are în planul său decât aspectele religioase, se înşeală. El foloseşte marile forţe politice pentru a-şi impune planurile ideologice religioase. Acest amestec, “închinare” în spirit şi impunere concretă, fizic, face tabloul profetic al sfârşitului de istorie.
Personal, mă gandesc prin extensie la afirmaţia Senatorului. Dacă oraşul capitală unde Preşedintele jură mandatul său pe Biblie, unde există un capelan al personalului guvernamental, unde există o catedrală naţională, unde se fac rugăciuni oficiale creştine poate fi numit “al Satanei”, celelalte oraşe, capitale ale lumii unde nu se pomeneşte de Dumnezeu, de Scriptură, nu se înalţă rugăciuni, ce sunt? Răspunsul imediat ar fi, ele sunt însăşi tronul Satanei, oficii speciale ale lui, iadul însuşi în înţeles de dicţionar. Chiar se apropie apogeul înverşunatei tragedii a veacurilor? La urma urmei suntem depăşiţi în aprecieri. Ce să alegi între NECREDINŢĂ şi SIMULACRU de CREDINŢĂ? Încotro lumea? Oricum, afirmaţia Senatorului e fără comentariu. Sau “cine are urechi de auzit, să audă”.
O altă trimitere la profeţie, tot zilele trecute, a fost a lui Tony Blair, fostul Prim Ministru al Marii Britanii, în prezent conducătorul delegaţiei Naţiunilor Unite la procesul de pace din Orientul Mijlociu. În prezentarea oficială a situaţiei de fapt şi în perspectivă, punctul cheie a fost asupra Ierusalimului, de parcă citat din Scriptură: “Ierusalimul va fi un oraş deschis”, pentru toate neamurile din punct de vedere secular, pentru toate religiile – în special iudaism, islamism, creştinism. Foarte încurcată treaba. Adică un fel de corabie către Tars, în care fiecare striga la dumnezeul lui? Internaţioal din toate punctele de vedere? Profeţia zice “deshis”, parcă în sensul că pentru oricine vrea să se închine adevăratului Dumnezeu, căci altui dumnezeu i se poate ruga oricine oriunde, nu e nevoie de mers la Ierusalim. Îmi închipui eu că etiopianul care se întorcea de la Ierusalim în carul său, fusese acolo nu pentru un ANUME LOC de ÎNCHINARE, ci pentru un ANUME FEL de ÎNCHINARE.
Mi-e teamă că expresia “oraş DESCHIS” folosită de domnul Blair, deşi este profetică, nu se referă la ORICINE vrea să se închine Domnului după Scriptură este liber să meargă acolo, ci se referă la libertatea de a merge acolo a oricui pentru a se ruga oricum şi oricui.
Chiar dacă presupunem exhaustiv că de două mii de ani se vorbeşte corect numai având în vedere un Israel şi un Ierusalim SPIRITUAL, declaraţia şefului delegaţiei la procesul de pace are totuşi conotaţia ei. Nu cred că referirea a fost la Biserica Creştină ca Israel spiritual şi vreun Ierusalim nevăzut, tot spiritual şi el, al Bisericii Creştine. Treaba lui este mult mai pragmatică, concretă. Dar mă minunează formularea biblică pe care o foloseşte, şi chiar dacă lucrurile ar fi doar ÎN OGLINDĂ, pentru înţelegerea învăţăturii (prin absurd), punctul profetic de referinţă este foarte important ca semn al timpului. Chiar presupunând că aceste două exemple nu au nimic de a face cu profeţiile ultimelor zile care se vor împlini – după credinţă unora, doar în SPIRITUAL şi nu şi în LITERAL, provocarea făcută de ele în a ne gândi mai cu seriozitate asupra celor ce vor urma să se întâmple pe lume, încă e un lucru bun. Ce vremuri trăim?!?
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)