În nici un caz – pare că ziceam -, “SOCOTIT NEPRIHĂNIT”, nu poate însemna NEPRIHĂNIT, căci altfel n-ar mai fi nevoie de adăugat la el “SOCOTIT”. Şi parcă mai dădeam de înţeles că e vorba de o “neprihănire prin favoare” şi nu de o “neprihănire în sine”.
Într-un anume fel, limitat bineînţeles, dar deschizând ferestre de pricepere, imagini din jurisprudenţa omenească ne mai pot spune câte ceva dacă le privim cumsecade.
În unele ţări, puţine desigur, democraţia ca termen de dicţionar pozitiv şi de sens original, nu politizat, legislaţia are în formula ei de bază, exprimarea cu caracter legal “nevinovat până ce este dovedit vinovat”. Nu e chiar rău. Nu e nici chiar bine. De ce? Pentru că lipseşte cuvântul cheie “socotit”, afară de cazul că s-ar subînţelege.
Dacă cineva pus sub observaţie juridică este într-adevăr nevinovat, este numai drept să i se acorde acest statut până la dovedirea vinovăţiei lui. Ce se întâmplă însă cu cel care de fapt e vinovat şi din pricina acestei ziceri juridice trece ca nevinovat până la dovedirea vinovăţiei. Dacă “de fapt” el este vinovat, “de drept” cum este? Ce să însemne această “acordare de nevinovăţie” chiar temporară? N-ai dreptul să spui despre cineva că este vinovat atâta vreme cât nu s-a dovedit a fi vinovat. Ba mai mult, eşti obligat de lege să spui că e nevinovat şi să-i acorzi tot prin lege toate drepturile de nevinovat pe această perioadă. De ce formularea aceasta? De ce nu este spus despre cel pus sub observaţie că este şi vinovat şi nevinovat, sau nici vinovat, nici nevinovat, până se face dovedirea? Pentru că dacă nu va fi găsit vinovat, înseamnă că pe această perioadă a fost numit pe nedrept “şi vinovat”. Dar dacă se dovedeşte vinovat, ce se întâmplă cu faptul că a fost numit nevinovat până la acel moment? Cine şi în ce fel plăteşte păgubirea făcută prin această declaraţie legislativă? Probleme.
În privinţa aceasta Biblia porneşte exact invers. Toată lumea vinovată. Se poate ridica cineva împotriva acestei declaraţii? Daca da, s-ar cuveni să-şi dovedească nevinovăţia, lucru imposibil. Chiar şi în legislaţia omenească, nu se dovedeşte NEVINOVĂŢIA, ci VINOVĂŢIA. Abia pe urmă, dacă cineva nu a fost dovedit VINOVAT e declarat NEVINOVAT. Poate mai este de gândit dacă cineva care nu a fost dovedit vinovat, a fost într-adevăr nevinovat sau doar a fost “socotit” aşa. Cine ştie. Mai gândiţi-vă şi dumneavoastră.
Ca-ntr-o oglindă, e adevărat cam prăfuită, mai există în legislaţia de printre oameni un termen interesant din Legislaţia divină, – GRAŢIERE. Absolut că el n-a fost inventat de om, ci împrumutat, acest împrumut fiind el însuşi o graţie.
GRAŢIEREA nu este o acţiune juridică la întâmplare, necondiţionată, după bunul plac al juristului. De graţiere beneficiază CEL CARE, şi PENTRU CĂ, şi altele.
În afară de cazurile în care cineva a fost condamnat nevinovat şi unde nu putem vorbi de GRAŢIERE ci de eliberare legică, GRAŢIEREA presupune SCUTIREA într-un grad mai mare sau mai mic de pedeapsa pe vinovatelea.
GRAŢIEREA nu este o simplă TRECERE cu VEDEREA. Pentru că păgubirea făcută prin vinovăţie a fost suportată de altcineva, atunci se procedează la GRAŢIERE. Statutul graţiatului nu este NEVINOVAT ci “SOCOTIT NEVINOVAT”. Acest “SOCOTIT”, nu schimbă cu nimic REALITATEA PRACTICĂ de viaţă, dar conştientizarea GRAŢIEI face PREVENIREA. Şi dacă GRAŢIERE se referă la scutirea de MOARTE, atunci conştientizarea acestui lucru prin “SOCOTIT” înseamnă că prevenirea veşnică de repetare a căderii este de dorit atât de puternic încât devine înveşnicire.
Este cineva nemulţumit că Domnul Dumnezeu nu-l numeşte NEPRIHĂNIT, ci “SOCOTIT” NEPRIHĂNIT? Vreunul din mântuiţi chiar şi în Împărăţia Cerurilor, se va simţi frustrat în personalitatea lui de această numire? Dacă lipseşte “SOCOTIT”, lipseşte Isus şi jertfa Lui, lipseşte motivaţia juridică pentru care el este înveşnicit. Tocmai în acest “SOCOTIT” stă frumuseţea veşnică, eliberarea. Va fi acest “SOCOTIT”, o povară pe care s-o purtăm de-alungul veşniciilor din pricina neascultării noastre? Va fi o cunună de recunoştinţă purtată cu bucurie arătând către Mântuitorul? Minunată este această DEPENDENŢĂ CONŞTIENTĂ veşnică de EL! Cu Domnul nu se poate fără de Domnul.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)