FAMILIA cea MARE
SPRE templu, LA templu, DE LA templu
Erau în vechime sărbători rânduite de Domnul când multele familii mai mari sau mai mici se adunau pentru un timp în MAREA FAMILIE la TEMPLUL din Ierusalim.
Ca un fel de răsunet în timp a acestora, Conferinţa Generala AZŞ a avut loc în sesiunea ei de lucru, bucurie şi părtăşie, câteva zile în urmă. Ce s-a petrecut la două mii de ani după ce Maria cu Iosif şi Copilul de doisprezece ani, Isus, s-au urcat la Ierusalim pentru prăznuirea Paştelor, nu face sublinirea noastră în acest comentariu scurt, decât tangenţial. Învăţătura prin comparaţie este însă nespus de importantă.
În concordanţă cu Mărturiile şi Mărturiile în concordanţă cu Evanghelia, după caz, familia sau grupuri de familii şi prieteni planificau şi se pregăteau pentru mergerea anuală de Paşte la Templu (la Ierusalim). Faza aceasta de SPRE TEMPLU fără îndoială că a avut loc şi acum, spre Conferinţa Generală. Nerăbdare pozitivă, expectacţie spirituală dinspre toate colţurile lumii către Atlanta de data aceasta. Ce va fi, cum va fi, întrebări răscolitoare de frumos de-alungul călătoriei destul de lungă atunci faţă de acum, dar asemănătoare. Dacă nu în dimensiuni, cu siguranţă că în trăiri.
Faza LA TEMPLU în comparaţie cu LA CONFERINŢA GENERALĂ are asemănări foarte mari şi multe; bucuria părtăşiei prin laolaltă, dimensiunile frăţietăţii şi diversitatea manifestărilor aceleiaşi credinţe, multiplicarea osanalelor în acelaşi timp şi loc adunate. Nu ştiu exact de ce anume ţin, dar la această fază au fost şi deosebiri. A le numi care NATURALE şi care NENATURALE, vă las pe dumneavoastră să o faceţi. Îmi închipui însă că fără modificări, reinterpretări, aduceri la zi a sulurilor de învăţătură. Se citea din Tora, din prooroci şi psalmi aşa cum erau pe pergamente. Cum arăta atunci Manualul Comunităţii Ebraice, nu ştiu. Nu ştiu nici măcar dacă exista aşa ceva. Îmi închipui însă că nu le-a dat prin minte să redefinească în vreo astfel de sărbătoare, ce înseamnă CĂSĂTORIA. Abaterile de la definiţia biblică – la orice s-ar referi ea -, chiar dacă au fost şi sunt şi vor fi, nu înseamnă că trebuie redefinită, ci trebuie pocăinţă şi întoarcere la definiţia dată de Dumnezeu, oricât nu ne-ar plăcea.
Nu mult mai târziu, într-o sinagogă din Nazaret I s-a dat Domnului Isus cartea proorocului Isaia şi El a citit din ea explicând prorocia cu privire la El, apoi “a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului şi a şezut jos”.
Nu pun eu în discuţie dacă Biserica AZŞ să aibă sau să nu aibă un MANUAL al COMUNITĂŢII. Are cine să se ocupe de problema aceasta. Ce mi se pare mie de spus este că în timp ce problemele administrative câte locuri pe lume, sunt diferite, problemele spirituale sunt intangibile şi universale pentru orice loc, timp şi fel de oameni. Ceea ce Domnul Dumnezeu a definit odată în Cuvântul Său nu se mai redefineşte de către noi. Ceea ce El a spus cu o fermitate veşnică, cum mai poate fi pus la vot de către noi? Tehnica s-a modificat în ultimii cinci ani şi trebuie adusă la zi şi în practica Bisericii, dacă este nevoie chiar în mai multe puncte decât s-a considerat a fi necesar, dar principiul noţional străbate veacurile într-o formă de neatins de ea.
Ce puteţi spune despre faza de DUPĂ TEMPLU, de DUPĂ SĂRBĂTOARE, faza de întoarcere acasă? Ne sunt sufletele atât de pline cu ceea ce am trăit acolo încât să nu simţim “golul” de după terminarea întâlnirii? Când am plecat într-acolo am anticipat ce va fi acolo şi cum va fi după aceea? S-au confirmat aşteptările? Au rămas simţiri şi trăiri neîmplinite? Ne-am întors mai bogaţi spiritual? De fapt, toate aceste întrebări îşi au răspunsul în PREZENŢA lui Isus. Isus ERA cu ei pe drumul spre Ierusalim. Isus ERA cu ei în bucuria de la Templu. Isus LIPSEA din mijlocul lor la întoarcerea acasă. Nu analizăm situaţia de atunci. Comentăm doar la situaţia noastră. Isus a fost cu noi în drumul spre Conferinţa Generală. L-am rugat să meargă cu noi şi a mers. Prin participarea la părtăşia de la Templul de săptămânile trecute, putem spune că Isus a fost cu noi şi acolo, în bună parte a ceea ce a avut loc cu această ocazie. Mă întreb dacă odată cu încheierea părtăşiei noastre nu cumva am uitat de El, repetând istoria de acum două mii de ani. Drumul înapoi spre casă, de după sărbătoare ca cel către sărbătoare? Mai este Isus cu noi ca şi atunci când L-am luat cu noi într-acolo? Am uitat de El? Ni se pare că El n-a intrat cu noi în dom? Chiar dacă i s-ar părea cuiva aşa, este sigur că Domnul îl aştepta la ieşire, la terminare, să-l însoţească în drumul spre casă, ca pe cei doi ucenici spre Emaus, necăjiţi.
Se terminase praznicul Paştelor la Templul din Ierusalim de 3-4 zile şi L-au căutat şi L-au găsit. Dacă s-a întâmplat că din pricina sărbătorii şi dimensiunilor ei în toate privinţele să fi uitat de Domnul, găsirea Lui după căutări îngrijorate să se repete şi cu noi acum. Prima Lui Venire era printre ei. A Doua Lui Venire nu e decât foarte aproape de noi. Aceeaşi istorie?
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com )