S.O.S. – CREŞTINISMUL
Se zice că creştinismul este foarte bolnav (chiar pe moarte) de “nimicurile teologice” şi că trebuie salvat. Aşa s-a pornit un val de propovăduire împotriva lor, care pretinde a fi ultima şi marea evanghelizare a lumii. Amintim câteva din aceste “mărunţişuri” despre care se zice nu doar că au ţinut creştinismul pe loc de la cât de înfloritor putea să fie, ba chiar i-a făcut răni aproape de nevindecat.
– problema “neprihănirii”. Dacă Luther s-ar fi înţeles cumva cu papa, nu era nevoie ca protestantismul să “rătăcească” o jumătate de mileniu departe de “casă” (Vatican) pentru a ajunge azi tot acolo.
– dacă mari reformatori ca Zwingli, Calvin, lăsau deoparte teologia “măruntă” asupra “predestinaţiei” altfel ar fi arătat frăţietatea creştină azi.
– dacă nu ar fi fost “ruperea” în privinţa botezului – prin stropire sau scufundare – lăsându-se la aprecierea fiecăruia această ceremonie, s-ar fi cântat de toţi “acelaşi” cântec armonios.
– dacă nu s-ar fi acordat atâta atenţie zilei de odihnă săptămânale – toată creştinătatea s-ar fi închinat în aceeaşi zi sau în orice zi, şi ce bucurie.
– “transubstanţiere” sau nu, “spălatul picioarelor” sau nu, la Cina cea de Taină – au ele atâta valoare încât să divizeze creştinătatea?
– ce importanţă are “murirea” şi “nemurirea” sufletului când “salvarea” sufletului este pusă sub semnul întrebării?
etc., etc.
Oameni buni, să punem deoparte, ba chiar să terminăm cu desăvârşire cu aceste “microorganisme” care duc creştinismul la spital, şi să ne îndreptăm privirea către marea problemă a MÂNTUIRII care este o PERSOANĂ, Isus. Aceasta este salvarea creştinismului! Retorică perfectă. Nu-i aşa? Să terminăm cu crezul, dogma, doctrina, învăţătura!
Este ca şi cum bolnavul şi-ar pune speranţă în doctorul său spunând în acelaşi timp că reţetele şi sfaturile sale sunt de puţină însemnătate, ba chiar îl împiedecă să se vindece. Ce atâtea medicamente, ce atâta atenţie la dozaj, ce necazul de a fi luat la anume ore, ce atenţie la efectele secundare, important este el, doctorul, restul nu contează.
După câte ştiu dragi prieteni, nu există MEDIC fără SFATUL MEDICULUI, nu există ÎNVĂŢĂTOR fără ÎNVĂŢĂTURĂ şi procesul de ÎNVĂŢARE. MARELE MEDIC, Isus Hristos, vindecătorul DE păcat şi DIN păcat, printr-o RÂNDUIALĂ sfântă numită Planul de Mântuire a căpătat numirea de MÂNTUITOR, singurul cu acest titlu în Univers, şi pe cruce în timpul răstignirii Sale ne-a scris cu sângele Său reţeta salvării: “Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele”. Nu putem să-L iubim fără să păzim poruncile Lui, nu putem păzi poruncile Lui fără să-L iubim.
MARELE ÎNVĂŢĂTOR, Isus Hristos, pe care Evanghelia Îl numetşe aşa, are o ÎNVĂŢĂTURĂ pentru noi, şi încă una desăvârşită.
Dacă în mod serios creştinătatea ar privi la Isus Hristos ar vedea:
1. O singură neprihănire, cea prin El
2. Nepredestinare ci alegere liberă
3. Botezarea prin scufundare în apă
4. O singură zi de odihnă – a şaptea
5. Spălarea picioarelor la Cina cea de Taină
6. După judecata finală – murirea sufletului în cazul nepocăiţilor.
etc.
Învăţăturile Lui trebuie “primite” şi nu “discutate”.
Retorica “Pe mine nu mă interesează ÎNVĂŢĂTURA ci ÎNVĂŢĂTORUL este tentantă dar e o mare amăgire.
Într-adevăr creştinismul este bolnav, dar nu de aşa zisele “nimicuri teologice”. Diagnosticul e greşit. Este bolnav că nu a respectat SFATURILE PREVENTIVE ale MARELUI MEDIC. Ajuns în spital, refuză SFATURILE CURATIVE, de vindecare. Nu-l interesează REŢETA. El vrea ca doctorul doar să treacă pe lângă el şi să se vindece. Sau poate în adâncurile fiinţei lui nici atât.
Singura cale de vindecare a creştinismului nu este să i se facă rost de un doctor bun – îl are pe CEL MAI BUN, nu este de a i se găsi un învăţător bun, îl are pe Divinul Învăţător. Vindecarea constă în a ASCULTA de sfaturile Lui, de Învăţătura Lui şi să aibă grijă să nu le considere “nimicuri teologice”. Un singur sfat ignorat agravează boala, o singură învăţătură desconsiderată îl apropie de moarte. Deranjează în modernismul de azi CREZUL, DOGMA, DOCTRINA. Să-i zicem atunci ÎNVĂŢĂTURĂ. Nu cumva deranjează şi aşa?
Cât priveşte marii propovăduitori, ar trebui să mai treacă măcar din când în când prin clinica cerească de lentile spirituale, pentru a putea vedea că “nimicurile teologice” care li se par că au îmbolnăvit creştinismul sunt de fapt “MARILE ADEVĂRURI” fără de respectarea cărora nu există vindecare.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com).