SPRE Damasc şi DINSPRE Damasc
O academie în pustie. Cursuri de câteva zile cu un singur student.
În religia creştină nu putem vorbi precum în limbajul secular, nici despre ACADEMISM nici despre PRIMITIVISM, dar pentru a putea spune câte ceva, ne vom permite.
Situaţia aceasta a găsit-o Domnul la venirea în lumea noastră. “Academicii” de atunci nu înţelegeau ce spunea El şi nu făceau nici un efort să înţeleagă. “Primitivii” de atunci nu înţelegeau nici ei, dar simţeau că e aşa cum zice El şi încercau să şi facă aşa.
Nivelul cunoaşterii nu are valoare decât în măsura simţirii şi trăirii. De altfel, “cunoaşterea este în parte”, cum stă scris, “parte” mai mare sau mai mică şi niciodată întreagă, pe câtă vreme simţirea şi trăirea ei, ca dedicaţie, totdeauna întreagă.
Două rugăciuni, una academică, cu de toate, alta analfabetă “Doamne ai milă de mine păcătosul”. Mai mi-l închipui pe preotul trecând pe lângă cel căzut între tâlhari tremurându-i mâna de măreţie pe diploma sinodală abia semnată de Ana şi Caiafa, decanii universităţii de religie din Ierusalim, mai mi-l închipui şi pe levit deşi nu atât de şcolit dar din trib pus de-o parte cu o mie de ani mai devreme, levit din neam în neam, şi mai pe urmă primitivul, total neinstruitul, care se abate din drum nu după cele ce învăţase ci aşa, de la sine, fără măcar să realizeze de la cine, adică de la Dumnezeu, adică pur şi simplu. Primitiv? Spuneţi-mi cum să-i socotesc? După rânduiala academică sau primitivă? Pe care să-l pun primul? Pe care ultimul? Probabil că levitul ar rămâne pe locul lui din neputinţa ocupării celorlalte două locuri, pe câtă vreme preotul şi samariteanul îşi inversează poziţiile.
Aş fi rău dacă n-aş admite că există şi un academism bun, dar el vine în urma abandonării celui rău şi nu sub semnătura lui.
Pavel spre Damasc. Sclipitor şi-n cunoştinţă şi-n faptă de să te dai la o parte din drumul lui măcar până ce trece. Mai era puţin şi lua locul lui Gamaliel la academie, căci de atunci se procedează aşa, adică decanii îşi pregătesc urmaşii să n-apuce învăţătura cea înaltă pe mintea oricui. N-a fost deloc uşor – mi-nchipui – ca să-şi deşerte mintea şi sufletul şi bagajele care conţineau împuternicirile sale pe bază de diplome semnate de “mai mari” şi nici să nu mai vadă nimic, ba să se mai lase botezat şi de un primitiv. Cât a durat această şcolarizare? În câteva zile bachelor, master, doctorat, şi gata, apucă-te să predai, nu aşa la vreo sorbonă ci la cât mai multe, dacă se poate la toate. N-ai timp suficient, distanţele sunt mari. Mai bine scrie-le, lecţii epistole, dar cu ce investitură? Sub ce semnătură? Unde sunt tratatele?
La ştiinţa mântuirii predată în Academia Pustiei Sinaiului avea loc oricine. Absolvea chiar şi primitivul care îşi aducea animalul să fie sacrificat pentru vina lui şi se întorcea la cortul său, iertat, împăcat, răscumpărat.
Pe drumul spre Damasc Domnul Dumnezeu a instituit o academie adhoc, cu un singur student şi cu ce sărbătoare a graduării. Pavel, căci Saul se isprăvise la punctul de întoarcere – ROB AL LUI ISUS CHRISTOS. Aceasta a fost toată titulatura. Nu e o dare înapoi în primitivism? Deloc. Lui Pavel îi era aşa de dragă încât o punea în fruntea oricărei scrisori. Splendoarea cunoştinţelor lui era simplitatea “cunoaşterii lui Isus răstignit”, măreţia Universului în înveşnicirea fără de păcat.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)