Rubrica aceasta se cheamă CÂTE CEVA pentru că e vorba de comentarii aşa de scurte, nimic de a face cu „exhaustivul” şi nici chiar cu „trecerea în revistă” sau „din mers”, ci mai puţin, dar sperăm, esenţial. Câteva gânduri pe care Dumneavoastră să le cumpăniţi şi pe care să construiţi sau nu, înţelesuri proprii. Mai amintesc şi faptul că se are în vedere localizarea în lumea creştină, sfera spirituală şi de conţinut Scripturistic. Restul sunt adiacenţe considerate uneori necesare pentru înţelegerea principalului.
Pentru azi: SIMBOLISTICA în limbajul CULORILOR. CONVENŢIONALITATE divină şi omenească.
* Semn, sunet, noţiune, înţeles spiritual.
– În Eden
– După Eden până la Turnul Babel
– După Turnul Babel
– Azi
Destulă motivaţie a se crede că în limba edenică numirea reieşea şi din caracteristice sau poate chiar numai din ele. De exemplu, dacă limba edenică ar fi fost Limba Română de azi, i s-a zis „roşu” pentru că era „roşu” fără nevoia de definiţie sau cu definiţie inclusă. Un singur sunet pentru un singur semn (lucru pe care prin posibilităţile noastre nu-l putem detecta în limba edenică pe care o presupunem doar vorbită), o singură noţiune pentru un grup de semne şi sunete – lucru nemaipomenit de benefic, dar imposibil azi. Lumea a fost astfel trimisă la CONVENŢIONALITATE fără măsură, pentru a salva comunicarea, ceea ce a dus la enciclopedii imense, explicaţii şi definiţii şi ele convenţionale. „Roşu” din limba noastră, ca grup de semne şi sunete, nu spune nimic în alte mii de limbi şi dialecte şi atunci e nevoie sa-l declarăm convenţional, prin certificarea lui între noi.
Dacă în scriere şi pronunţare ROŞU e altfel şi altfel în câte limbi se vorbesc, în DEFINIŢIE el este LA FEL, cât se poate de la fel, iar în simbolistică, chiar dacă nu este la fel, ar trebui să fie la fel, în caz contrar existenţa e ameninţată.
Convenţionalitatea a depăşit uneori buna cuviinţă dar nu se poate renunţa la ea fără riscuri în comunicare. De exemplu ROŞU, culoarea de bază a spectrului luminii, prima din partea undelor mari, de la reprezentarea în simbol a sângelui ispăşitor avut în vedere încă înainte de întemeierea lumii (prin crearea fiinţei libere), printr-o convenţionalitate indecentă a fost trecută în politică – sângele vărsat de clasa muncitoare -, pe steagul majorităţii ţărilor lumii reprezentând tot convenţional ceva, năpustire asupra forţei sale intrinsece – dacă există – unele steaguri complet roşii. Aplicabilitatea este valabilă la orice altă culoare.
Considerând că nu e frumos şi nici bine să ieşim din cadrul Bibliei care deja a stabilit o convenţionalitate la care creştinătatea a subscris, orice ieşire din ea deteriorează înţelesurile spirituale până la absurd. De la nici o diferenţă între culori prin ele însele până la eliminarea simbolismului lor făcut printr-o convenţionalitate conştientă, e distanţă de viaţă şi de moarte.
Dacă în limbajul biblic al religiei creştine am convenit că ALBUL reprezintă în spiritual neprihănirea, nevinovăţia sau vinovăţia ispăşită, curăţia, etc, iar NEGRU reprezintă în spiritual păcatul, fărădelegea, necurăţia, etc., renunţând la această convenţionalitate nu suntem în primejdia degradării spiritualităţii?
Să admitem – prin absurd totuşi, deci nedemonstrabil – că semnele, sunetele, pronunţia, percepţia ALB şi NEGRU, nu dă nici o diferenţă valorică în lumea materială. Reflecţia lor în lumea spirituală, chiar prin convenţionalitate face diferenţă? Nu pare interesant deloc şi benefic nici atât, ca acolo unde Biblia scrie ALB,- haine albe, piatră albă, tronul alb, părul alb, să înlocuim cu NEGRU şi invers. Convenţionalitatea în limbajul biblic, fiind făcută de Dumnezeu este sacră. Să ne folosim de ea pentru înţelegerea lucrurilor spirituale mai ales că a fost făcută de El în favoarea noastră şi ne adună, nu ne risipeşte. Binecuvântată Limba Română în care Evanghelistul Marcu zice despre hainele Domnului Isus cu ocazia a ceea ce numim „shimbarea la faţă”, că „s-au făcut strălucitoare şi ALBE, de o ALBEAŢĂ pe care nici un NĂLBITOR de pe pământ n-o poate da”. Cum se poate schimba simbolistica ALB-ului din acest poem fără pierderi enorme de frumuseţe?
Dacă înlocuirea ALB-NEGRU face tragedia în simbol, ce se poate spune despre AMESTECUL lor? Tot Biblia ne spune că vorbim de o imposibilitate, deşi încercări se fac şi încă disperate. Se presupune că păcatul se poate amesteca bine cu neprihănirea şi să dea o NOUĂ STARE, de oarece în lumea materială Albul cu Negrul dau în amestec – să-i zicem GRI modern sau SEIN biblic, arhaic. La această culoare nouă din amestecul celor două, definiţia este culoare CENUŞIE. Culoarea CENUŞEI? La ce ne trebuie ea în simbol? Să lăsăm aceste amestecuri în lumea materială, tot felul de culori cărora dacă nu le conferim nici o convenţionalitate pentru simbol, nu pot deranja decât prin acţiunea lor fizică şi psihică. De altfel, oameni de stiinţă şi filozofi seculari se abţin de la AMESTEC. De exemplu, deşi MONADA din filozofiile răsăritului despre existenţă, este jumătate albă cu un punct Negru şi jumătate neagră cu un punct Alb, chipurile pentru ECHILIBRU, cele două culori ALB, NEGRU rămân separate şi nu difuzează una în alta. La urma urmei, dacă în lumea materială amestecăm ALBUL cu NEGRUL în cantităţi egale, culoarea rezultantă ar fi NEGRU. Nu trebuie decât o cantitate infimă de Negru ca să altereze Albul în orice cantitate ar fi el, prin AMESTEC. Convenţionalitatea Biblică în reprezentarea spiritualului este de ne pus în discuţie. ALB – NEGRU, LUMINĂ – ÎNTUNERIC, BINE – RĂU, duc în simbol în mod cert la VIAŢĂ VEŞNICĂ – MOARTE VEŞNICĂ. Nici de AMESTECAT, nici de INVERSAT.
În cele spuse, poate este de învăţat şi din lumea seculară. Sunt locuri publice unde se poate merge în orice coloraţie vestimentară vrea cineva, iar în altele cel pus să apere convenţionalul stă la intrare şi nu te lasă înăuntru oricum. DISCRIMINARE? INTOLERANŢĂ?
Benone Burtescu