Minuni… “cu vagonul”
De multe ori suntem aşa de ocupaţi că abia mai găsim timp să mâncăm…Nu mai avem timp pentru noi, pentru familie şi mai ales pentru cei de lângă noi, ratâd astfel, deseori, ocazii pe care Cerul ni le oferă pentru a fi de folos celor din jurul nostru. Avem atâtea lucruri bune de făcut dar, nu ne mai rămâne timp pentru a le face pe cele cu adevărat bune şi preţioase pentru veşnicie. Oare, unde şi cum găsim soluţii la această problemă? Se poate face ceva? Mai putem astăzi, în acest veac al vitezei să găsim timp şi pentru alţii?
Dacă vrei – cu adevărat – să faci ceva pentru Cel flămând, pentru Cel bolnav, pentru Cel însetat, pentru Cel gol, pentru Cel de după gratii, este Cineva care te poate ajuta cu siguranţă. Iată, doar o mică experienţă, a unei surori a ta care era framantată cu această problemă foarte serioasă a timpului nostru. Este din Matca judeţul Galaţi, acolo unde…se munceşte „ pe rupte din noapte în noapte” şi unde se părea că, timp pentru altceva în afară de muncă nu există. Dar, citeşte cât de minunat lucrează Cel care are nevoie şi de tine:
…De mult timp simţeam că trebuie să fac şi eu ceva pentru Domnul. Dar…mă tot întrebam ce aş putea să fac…unde să lucrez…şi mai ales, când? În preajma sărbătorilor de Paşte am mers cu un grup vocal din biserica noastră la Penitenciarul din Focşani pentru un program mai deosebit şi oferirea de ajutoare celor de după gratii. Acele clipe petrecute alături de deţinuţi şi deţinute au fost deosebite pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru mine. Simţeam că aici e locul în care am de făcut ceva şi când s-a făcut un apel pentru a ajuta lucrarea de aici cu femeile private de libertate ca voluntari ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare, imediat m-am înscris.
După înscrierea mea, mereu îmi venea în minte întrebarea: „ când vei putea face tu lucrarea asta?” Pentru că, la noi, începând din Ianuarie si până în Octombrie avem de muncă la solarii şi grădină. Şi, nu puţin. Deci, cum mă voi putea ţine de cuvântul dat, cu atâta treabă? Voi putea fi consecventă? Vom avea de îngrijit, de cules, de vândut produsele cultivate ( roşii, castraveţi, vinete, pepeni, etc…). Şi am promis Domnului că dacă mă va ajuta, voi fi consecventă acestei lucrări. Şi Domnul a lucrat într-un chip minunat. Astfel că, atunci când roşiile şi castraveţii au început să se coacă, nici nu culegeam bine că Dumnezeu ne trimitea engross-işti acasă ca să ne cumpere castraveţii şi roşiile, ne mai trebuind să pierd timp la piaţă, aşa că, am avut timp pentru a merge la penitenciar.
Dar, a venit vremea pepenilor. Marţi, după ce i-am cules, soţul fiind prins cu o altă lucrare, mi-a spus să merg şi să vând pepenii dacă vreau ca Joi să merg la Penitenciar. Aşa că, Miercuri dimineaţă, m-am rugat mai mult ca niciodată, cu o credinţă mai puternică ca Domnul să intervină, să facă El ceva, să facă o minune pentru a putea vinde un vagon de pepeni până joi dimineaţă. Da, aţi citit bine…UN VAGON DE PEPENI!Am plecat la piaţă cu o carosată şi o remorcă de Dacia, ajutată de un băiat ce lucra la noi. Pepenii erau scumpi şi aveam puţine şanse să vând o aşa cantitate mare. În jurul orelor 16, când am calculat cam cât vândusem, realizez că abia vândusem 1000 Kg. Dar până la 10.000? Matematic îmi trebuiau vreo 10 zile,dar matematica cerului este altfel.
„ Doamne, eu m-am rugat, mi-am făcut partea, acum e rândul Tău să lucrezi”. Credeam în adâncul inimii mele că Domnul va lucra dar… vrea să vadă şi decizia mea. Ştiam că poate să trimită pe cineva să ia toată cantitatea şi…pe când mă tot gândeam, opreşte lângă mine o maşină, coboară o doamnă şi întreabă a cui este maşina şi pepenii.
– Eu cunosc maşina asta, anul trecut am cumpărat şi mi-a transportat pepeni de la Matca la piaţă şi am avut un câştig enorm de mare…Aşa că şi anul ăsta vreau să cumpăr tot de la dumneavoastră. Mai aveţi? Ăştia- s singurii?
– Nu, am răspuns eu, mai am culeşi, i-am cules chiar pe toţi.
– Din clipa asta urcă cântarul în maşină şi nu mai vinzi niciunul. Îi cumpăr eu pe toţi.
– Dar doamnă… am un vagon de pepeni…
– Nu contează, îi cumpăr pe toţi. Ne-am împăcat la preţ şi în noaptea aceea, am
rămas fără pepeni, dar şi fără stress. Am mulţumit Domnului pentru felul minunat în care lucrează şi răspunde rugăciunilor şi dorinţei noastre de a lucra pentru El. A doua zi, Joi, eram fericită alături de femeile de la penitenciar şi am povestit şi lor şi cadrelor cum a intervenit Dumnezeu în rezolvarea problemelor. Aşa am fost ajutată de Domnul să nu lipsesc niciodată de la programul nostru şi să am mereu în buzunar ceva pentru cel de după gratii. El să fie lăudat pentru tot, Amin!
Iubite frate, te plângi şi tu ca mine că nu ai timp? Ai dori să facă Domnul şi pentru tine ceva? Dar tu, eşti dispus să faci ceva? Domnul e binevoitor, e gata, e dispus să deschidă – pentru tine – dacă e necesar, zăgazurile cerului pentru a turna binecuvântări nu cât vagonul de pepeni ci belşug de binecuvântare pentru ca inima ta să fie plină pentru ca de acolo, din inimă şi buzunar să oferi Celui ce are nevoie de tine. Pune-L la încercare şi te vei convinge personal.
Mihai Enea, Director SUP Moldova