Minuni au fost, minuni sunt încă…
…Şi cred din toată inima ca vor mai fi!
Pentru că, cine poate nega minunea pe care Dumnezeu o face pentru nişte copilaşi care bolnavi fiind zile în şir, strigă la un Dumnezeu necunoscut de ei poate până atunci şi acest Dumnezeu, pe care eu şi cu tine îl cunoaştem, mişcă inima ta de copil sau de om matur pentru a interveni , iar în ochii acelor copilaşi poţi vedea lacrima lui Dumnezeu ce plânge alături de ei…
Ce poate fi mai trist sau dureros pentru o mamă decât să-şi vadă copilaşii bolnavi şi, să nu poată face nimic aproape pentru ei? Iarna asta a adus cu ea si multe boli în zona Moldovei. Nici cei mari dar nici cei mici nu au fost scutiţi. Aşa se face că, în familia Danei şi a lui Costel, cei şase copilaşi au avut de suferit. Drumuri la spital, consultaţii, tratamente… toate costă. Ce te faci însă când rezervele ţi se termină? Când tratamentul a fost gata, trebuiau să meargă pentru control şi alt tratament la spital. Dar, în casă nu mai aveau nici un ban. Nici pentru drum nici pentru medicamente. Era Marţi când ar fi trebuit să fie la spital. Doctoriţa întreabă la telefon de ce nu au ajuns la control.
– Doamna Doctor… vom veni Joi dimineaţă, au spus părinţii, plini de încredere. Dar după ce telefonul a fost închis se uitau unul la altul întrebându-se parcă: „Joi, de unde vom lua bani?” Alocaţia vine abia săptămâna viitoare… Aşa că, Marţi seara, atunci când toată familia s-a adunat pentru momentele de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru purtarea de grija, unul dintre copilaşi, parcă citind frământarea părinţilor spune în rugăciune:
– Doamne, tu vezi că suntem bolnavi şi mama şi tata nu au bani să mergem la spital şi nici pentru medicamente. Noi ştim că ţie îţi pasă de noi pentru că de asta ne-ai adus în această familie, de aceea te rugăm, ai grijă de noi…
Oare, Îi pasă Domnului de copilaşii bolnavi? Ştiu că ştii răspunsul deja.
Dumnezeul nostru are privirile îndreptate peste toţi cei care trec prin nevoi şi situaţii grele. Şi ca să ne dovedească grija şi dragostea Lui intervine atât de frumos. Aşa se face că, în celălalt capăt al continentului nostru, o fetiţă care ştie de aceşti copilaşi, simte că trebuie să facă ceva. Îi spune mamei ei că… vrea să pună banii ei deoparte pentru a-i trimite la această familie pentru copii. De unde ştia fetiţa că cei şase copilaşi aveau nevoie de susţinere? Cine i-a spus că nevoia era stringentă?
Aşa se face că Marţi, în timp ce ei se frământau cum să facă rost de bani iar seara s-au rugat pentru intervenţia lui Dumnezeu, eram cu banii în mână primiţi tocmai din Suedia iar Miercuri dimineaţă, eram deja, fără a şti absolut nimic din această poveste la ei acasă. Când m-au văzut, au sărit în gâtul meu, ne-am jucat, am aflat de nevoia lor iar când le-am întins banii… lacrimi de bucurie au curs din ochii tuturor… iar Joi dimineaţă au avut cu ce merge la spital.
Poate te întrebi de ce n-au împrumutat bani de la cineva… Hai să-ţi spun! După ce Dana şi Costel au luat pe cei trei copilaşi (cu tată în penitenciar şi mamă iresponsabilă) să-i crească au fost unii… binevoitori care le-au proorocit că… vor da de greu, că vor avea probleme că… e destul de greu cu trei copii ai tăi dar să mai creşti încă trei… Şi, credeţi-mă, nu e uşor de loc, ştiţi şi voi. Pentru că a fost experienţa lor cu Dumnezeu, Dana şi Costel au ales să-L lase tot pe Dumnezeu să le răspundă nevoilor lor şi să nu dea apă la moară celor ce abia aşteaptă să macine… durerile altora…
Minuni au fost, minuni sunt încă. Unele le vom vedea, altele le vom experimenta iar altele, pentru unii, trist dar adevărat, vor trece pe lângă ei…
Ţie, ce ţi-ar plăcea?
Mihai Enea
Director SUP Molodva