SEMNELE FÂRȘITULUI MATEI 24
Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“
Semnele săptămânii 12 Iulie 2012
Pace, pace. Egipt confuzie și luptă pentru putere la cel mai înalt nivel. Așa se poate caracteriza situația actuală în Egipt, unde Consiliul Suprem al Forțelor Armate, a avut grijă, cu o săptămână înainte de a preda puterea noului președinte ales Mohamed Morsi, să reducă substanțial puterea acestuia. Pe de altă parte Curtea Supremă a invalidat mandatul unei bune părți din parlament, ceea ce a dus la dizolvarea acestuia. Iată însă că Mohamed Morsi, nu este de acord cu aceasta, și imediat ce a luat puterea a dat un decret reinstaurând parlamentul în majoritate islamist. Numai că judecătorii de la Curtea Supremă nu sunt de acord precizând că deciziile ei sunt definitive. De asemenea noul președinte și-a manifestat intenția de a reconsidera tratatul de pace cu Israelul, ceea ce a stârnit îngrijorarea vecinilor din zonă cât și a americanilor. În altă ordine de idei, Egiptul este beneficiarul celui mai important ajutor pe care Statele Unite îl acordă vreunei națiuni, deci acționând împotriva intereselor americane, poate avea ca consecință pierderea acestor miliarde. Este clar că Morsi se găsește într-o poziție extrem de delicată, partidul său Frații Musulmani, se află în opoziție cu militarii din 1952 când a căzut monarhia. Judecătorii de la Curtea Supremă îl supraveghează cu atenție deoarece vor să prevină orice derapaj. Populația vrea să vadă rezultate economice care vor fi greu de realizat în acest context de instabilitate politică și socială.
Și pace nu este. Libia alegeri. Săptămâna trecută au avut loc în Libia, alegeri pentru parlament, și se pare că spre deosebire de țările vecine islamiștii nu au ieșit victorioși. Rezultatele preliminare indică ca victorios pe Mahmoud Jibril, liderul Forțelor Naționale Aliate, un partid cu idei moderate. Desigur aceasta nu înseamnă că situația se va îmbunătăți deoarece după căderea regimului Gadafi, țara este profund divizată, diverse triburi reclamând putere și drepturi. În altă ordine de idei, fiecare locuitor, mic și mare, este înarmat până în dinți, și nu se sfiește să facă uz de arme la orice oră din zi sau noapte. Așa se face că în multe regiuni milițiile pro sau împotriva lui Gadafi, sunt încă în activitate. În localitatea Derna, salafiștii au distrus mausoleul lui Zuhayr Ibn Qais al-Balawi, care potrivit tradiției a fost tovarăș cu Mohamed. În localitatea Bani Walid, grupuri pro Gadafi au reținut doi reporteri din Misratan, drept care tancuri din Misratan au înconjurat orașul cerând eliberarea lor. De asemenea Saif al-Islam Gaddafi, fiul fostului dictator este deținut în localitatea Zintan, de către tribul care l-a capturat. Ei refuză să îl predea guvernului oficial. Atunci când un grup de patru avocați având în frunte pe avocata australiană Melinda Taylor, a venit să îl vadă, ei au fost arestați și reținuți mai mult de 3 săptămâni sub pretext că au conspirat cu acuzatul. Tribunalul Internațional de la Haga este convins că el nu va putea avea un proces echitabil, dar nimeni nu speră că el va fi predat autorităților internaționale.
Afganistan. Bombe. Șase militari americani din cadrul Forței NATO în Afganistan (ISAF) au fost uciși duminică în explozia unei bombe artizanale în estul țării. Naționalitatea victimelor a fost confirmată pentru AFP de către un oficial american, sub protecția anonimatului. Nici acest oficial și nici ISAF nu au precizat condițiile comiterii atentatului. Estul Afganistanului constituie, alături de regiunea de sud, principala zonă a confruntărilor dintre forțele proguvernamentale, susținute de ISAF, și insurecția condusă de talibani. Un alt militar a fost ucis tot duminică în cursul unui atac al insurgenților în sud. Cel puțin 234 de militari din cadrul coaliției au fost uciși de la începutul lui 2012. Îndepărtați de la putere la sfârșitul lui 2001 de către o coaliție militară internațională condusă de către Statele Unite, talibanii s-au angajat de atunci într-o rebeliune sângeroasă și tenace împotriva Guvernului de la Kabul și aliaților săi din cadrul NATO. Armata și poliția afgane, dar și trupele ISAF sunt principalele ținte ale rebelilor, care utilizează ca principale arme atentatele sinucigașe și bombele artizanale. Bombele artizanale își ratează adesea ținta și provoacă pierderi importante în rândul civililor. Potrivit unor statistici ONU, peste o treime dintre cei 3.021 de civili uciși în 2011, un număr record în cei 11 ani de conflict, au murit în explozia unor bombe artizanale. Duminică, 18 civili care călătoreau cu un microbuz, un tractor și un alt vehicul au fost uciși în explozia a trei bombe artizanale, într-un district din provincia instabilă Kandahar (sud). Coaliția, care dispune în prezent de 130.000 de militari, efectuează o ofensivă importantă în estul țării, în vederea eradicării rebeliunii, înaintea unei retrageri a majorității militarilor, prevăzută la sfârșitul lui 2014.
Siria. Bilanțul violențelor. Peste 17.000 de persoane, dintre care 11.815 civili, au fost ucise în cursul violențelor din Siria de la începutul revoltei față de regimul președintelui Bashar al-Assad, în martie 2011, a anunțat sâmbătă organizația nonguvernamentală (ONG) Observatorul Sirian al Drepturilor Omului. Între cele 17.012 persoane se află 11.815 civili, 4.316 membri ai armatei și serviciilor de securitate și 881 de dezertori, a declarat Rami Abdel Rahmane, președintele ONG cu sediul la Londra, care se bazează pe o rețea de militanți de la fața locului. De la intrarea în vigoare a armistițiului de la 12 aprilie, prevăzut în cadrul unui plan de pace al emisarului internațional Kofi Annan, dar care nu a fost aplicat niciodată, au fost ucise 5.898 de persoane, a precizat Rami Abdel Rahmane. Aproximativ 60 de persoane, dintre care 31 sunt civili, au fost ucise sâmbătă, în cursul violențelor înregistrate în Siria, în bombardamentele din provincia Alep (nord) și de la Deir Ezzor, potrivit ONG. În ciuda tratativelor a conferințelor cu repetiție și a ultimatelor ignorate, regimul Sirian al președintelui Bashar al Assad continuă să distrugă în mod metodic localitățile unde populația încearcă să se răscoale. Într-adevăr o parte din armată a dezertat, ba chiar și ofițeri superiori, personalități importante simțind că situația este subredă s-au refugiat în occident, dar în realitate nimeni nu vede o soluție la orizont; trimisul Națiunilor Unite și al Ligii Arabe, fostul secretar ONU Kofi Annan, se zbate ca un pește pe uscat, dar nu poate realiza mare lucru, doar întrevederi și promisiuni evazive. Opoziția nu este unită, rezistența militară slabă și neorganizată, iar Rusia și China au grijă să blocheze orice rezoluție împotriva Siriei. În acest context de haos și revoltă, în fiecare zi zeci și sute de oameni adesea nevinovați, cad sub gloanțele combatanților.
Congo lupte între rebeli și armata guvernamentală. În provincia Nord-Kivu, la 25 km nord de orașul Goma, misiunea ONU (Monusco) a poziționat tancuri și trupe ca să împiedice avansarea grupărilor rebele numite M23 (23 martie) care bine înarmați și cu o pregătire tactică foarte bună au pus pe fugă trupele guvernamentale. Guvernul central Congolez, acuză Rwanda că este în spatele acestei rebeliuni, bineînțeles Rwanda neagă. În mod cert însă rebelii au pus stăpânire pe o zonă importantă din teritoriul Congolez, printre care și localitatea Bunagana, un important post de frontieră cu Uganda. Terorizată populația civilă este nevoită să fugă din această regiune în care rebelii jefuiesc, dau foc satelor și ucid fără discernământ tot ce le iese în cale.
Rusia. Inundații. Peste 100 de morți în Rusia, în urma unor inundații în sudul țării. Cel puțin 107 persoane au murit vineri și sâmbătă în urma unor inundații produse de ploi torențiale în regiunea Krasnodarski Krai, în sudul Rusiei, au anunțat autoritățile ruse sâmbătă. Potrivit autorităților locale, peste 12.000 de locuitori și aproximativ 4.000 de locuințe au fost afectate de dezastru. Un bilanț anterior anunța 87 de morți, însă echipele de intervenție găseau în continuare cadavre în localități devastate din această regiune din Caucaz, aflată la malul Mării Negre. În districtul Krimsk, care pare cea mai afectată zonă de ploile torențiale și viiturile care au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, au fost găsite 96 de cadavre. Președintele Vladimir Putin a efectuat o vizită în zona sinistrată, unde numărul victimelor nu a încetat să crească și unde nemulțumirea este tot mai puternică, potrivit unor martori, dar și pe site-uri de pe Internet, unde se multiplică acuzațiile de neglijență la adresa autorităților. Președintele a survolat la bordul unui elicopter zonele cele mai afectate de ploi și inundații, a anunțat Kremlinul, adăugând că Putin se afla sâmbătă seara la Krimsk, la o reuniune de criză. Viiturile au fost foare importante. Unele cadavre au fost luate și de mare, potrivit forțelor locale de ordine, citate de Itar-Tass. Însă inundațiile s-au intensificat în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând numeroși locuitori în somn. Alimentarea cu energie electrică a orașului a fost oprită, iar traficul feroviar în această zonă de coastă a fost întrerupt. Activitatea portului Novorosiisk, unul dintre cele mai importante din țară, a fost, de asemenea, întreurptă din cauza inundațiilor, a anunțat agenția RIA Novosti. În districtul Krimsk nivelul apei a atins și șapte metri. Numeroși copii care se aflau în vacanță în tabere din regiune sunt teferi. Potrivit vicepremierului Olga Golodeț, peste 7.000 de copii se aflau, în momentul inundațiilor, în centre de vacanță din această zonă balneară.
Vanuatu. Cutremur. Cutremur de 6,3 grade în largul coastelor Insulei Vanuatu. Hipocentrul cutremurului a fost localizat la o adâncime de aproximativ 180 de km și la aproximativ 385 de km vest de Port Vila, capitala statului Vanuatu. Seismul nu a fost resimțit la Port Vila, a declarat pentru AFP un jurnalist de la publicația Vanuatu Independent. Vanuatu se află într-o zonă cu o puternică activitate seismică, provocată de frecarea unor plăci tectonice. Alte cutremure de 6,9 în februarie și de 6,5 în aprilie, care s-au produs în largul coastelor Vanuatu, nu s-au soldat, nici ele, cu victime sau pagube.
Rusia. Tragedie pe Volga. Nava Bulgaria, la bordul căreia se aflau și aproximativ 60 de copii, s-a scufundat duminică dimineața în republica rusă Tatarstan, la 800 de km est de Moscova, în condiții de furtună și ploi torențiale. Potrivit primelor elemente ale anchetei, vasul vechi de 56 de ani și-a început croaziera în pofida defectării motorului principal de pe partea stângă. La bordul vasului se aflau 208 persoane. Teoretic, n-ar fi trebuit să se îmbarce mai mult de 120 de pasageri și membri ai echipajului. Nava s-a scufundat într-o zonă în care apa are 20 de metri adâncime. Bilanțul ar putea ajunge la 130 de morți, anunță autoritățile ruse. Deocamdată au fost recuperate 64 de cadavre. Printre victime sunt, probabil, 30-40 de copii. Doar 80 de oameni au supraviețuit. Toți cei care au fost salvați imediat au fost duși pe alt vas, care naviga în zonă. Unii au reușit să înoate până la insulele din apropiere.
Holocaust. Povestea evreului pe care Fuhrerul a încercat să-l salveze de lagăr. O scrisoare adresată de Adolf Hitler ofițerilor de la Gestapo, le cerea acestora să cruțe un singur evreu, care să nu fie ,,ucis sau deportat”. Povestea incredibilă a evreului pe care Fuhrerul l-a stimat și protejat. Aproximativ 6 milioane de evrei au fost uciși în Holocaust, iar mulți alții au supraviețuit la limita cumplitelor lagăre de concentrare. Printre ei nu s-a numărat însă un evreu care cu siguranță ar fi avut aceeași soartă, dacă nu ar fi avut o relație mai deosebită cu Hitler. Ernst Hess, născut dintr-o mamă evreică, era considerat de naziști ,,evreu pur sânge”, iar soarta lui n-ar fi fost diferită de a semenilor săi din Germania anilor 1930. Hess fusese comandantul lui Hitler în timpul Primului Război Mondial, când dictatorul luptase ca simplu caporal. Mândru de experiența sa militară, Fuhrerul a păstrat o amintire deosebită despre comandantul său și de aceea a decis să-l salveze. Scrisoarea care l-a protejat a fost publicată de Jewish Voice from Germany. Fiica lui Hess, Ursula, acum în vârstă de 86 de ani, a acordat un interviu acestui ziar. Cererea lui Hitler a fost transmisă mai departe de Heinrich Himmler, care anunța oficial Gestapoul că Hess beneficiază de ,,protecție de la Fuhrer” și ,,nu trebuie să fie deranjat în nici un fel”. Ernst Moritz Hess, de profesie judecător, a fost rănit de două ori în Primul Razboi Mondial și a primit decorații pentru curajul său. La fel ca alți camarazi de arme, el a fost surprins să afle că temutul dictator fusese caporal în regimentul condus de el. Își amintea că Hitler fusese mereu ,,o enigmă” și nu vorbea cu nimeni, nu se remarcase în nici un fel. Nu era deloc interesat de femei, distracții și băutură, ca un soldat normal. Hess a fost nevoit să renunțe la meseria de judecător în anul 1936 și chiar a fost bătut de un grup de naziști, sub ochii familiei sale. Deși se botezase și devenise creștin protestant, el era considerat evreu, din cauza originii mamei sale. El i-a scris lui Hitler, cerându-i să facă o excepție în cazul său și al fiicei sale. Deși inițial l-a refuzat, dictatorul i-a permis să plece cu familia în Italia, în 1937. De asemenea, Hess nu a fost obligat să poarte insigna cu numele Israel, pe care o aveau toți evreii, ca să fie recunoscuți, conform Legilor Rasei, emise în 1939. Nevoit să se întoarcă în Germania din cauza regimului condus de Mussolini, Hess a sperat că relațiile lui cu Hitler și cu apropiați ai acestuia, cunoscuți tot în timpul războiului, îl vor salva. El avea mereu asupra lui o copie e scrisorii de protecție redactată de Himmler, relateaza Daily Mail. Însă, în 1941, ordinul de protecție a fost anulat, iar Hess a fost dus în lagărul de concentrare Milbertshofen, de lângă Munchen. Ulterior, el a fost angajat ca muncitor la construirea barăcilor. Beneficia totuși de un minim respect, datorită căsătoriei sale cu o nemțoaică. Sora lui a fost însă gazată la Auschwitz. După terminarea războiului, Ernst Hess a fost președintele Autorității federale germane a Căilor Ferate, în Frankfurt. Ulterior, el a fost medaliat cu Ordinul de Merit, și declarat cetățean de onoare al orașului. A murit în 1983.
Minte sănătoasă în corp sănătos. Căldură mare. De mai multe zile, America este confruntată cu temperaturi record, nemaîntâlnite de peste 100 de ani. În majoritatea statelor americane s-au înregistrat temperaturi record, în exces de 40 C, care au făcut cel puțin 97 de victime până acum. În mod special, oamenii în vârstă și copiii sunt cei mai vulnerabili la aceste temperaturi extrem de ridicate. Dr. Nancy Molitor de la Northwestern University Feinberg School of Medicine din Chicago, atrage atenția la pericolul pe care teperaturile ridicate le au asupra organismului în general, dar mai ales asupra stări mentale. Din cauza căldurilor ridicate, multe persoane nu pot să doarmă noaptea, pierd lichide prin transpirație și devin deshidratați. Activitățile în aer liber sunt restrânse, iar oamenii sunt obligați să rămână, de cele mai multe ori înghesuiți în apartamentele sau casele lor. Deshidratarea percum și lipsa de control asupra acestor situații, de multe ori duce la tensiune, frustrare și iritabilitate. Temperaturile ridicate încing nu numai aerul, clădirile și asfaltul, dar și spiritele, declară Dr. Molitor. În situații de genul acesta se recomandă cât mai multă odihnă, calm și evitarea situațiilor stresante. Hotărâri importante, este cel mai bine să fie amânate când mintea este mai clară și odihnită. Pentru multă lume, vara aduce și o perioadă de depresare psihică care dacă este ignorată poate duce la complicații nedorite. Cel mai important tratament împotriva căldurii este consumul de lichide, și cel mai recomandat este apa rece dar nu foarte rece. Băuturile care conțin alcool sau cofeină au proprietăți diuretice care agravează deshidratarea. Nici băuturile dulci sau înghețata nu sunt cele mai eficace deoarece conțin mult zahăr. De asemenea, exercițiul fizic este foarte important, dar dificil de coordonat pe timpul călduros, mai ales că transpirația profundă poate duce la complicații și chiar deces. Se recomandă un excercițiu ușor, relaxant, ori dimineața devreme când încă este răcoare, ori seara după ce soarele a apus. O îmbrăcăminte lejeră în culori deschise, și pălărie sau o umbrelă de soare sunt neapărat necesare pe timpul acestor călduri caniculare.
Textul săptămânii. ,,Nu vă încredeți în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor”. Psalmul 146,3
Petre și Paul Gheorghe