SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24
Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“
Semnele săptămânii 5 Septembrie 2013
Egipt. Noul regim egiptean își continuă acțiunea de „pacificare” forțată a țării. Un tribunal militar din Suez a pronunțat primele sentințe împotriva membrilor frăției musulmane, partidul fostului președinte Mohamed Morsi, înlăturat de la putere pe 3 iulie. Tribunalul a condamnat 11 dintre ei la închisoare pe viață, alți 45 de militanți au fost condamnați la 5 ani de închisoare, iar 8 au fost achitați. În același timp un elicopter a atacat militanții islamiști în orașul Sheik Zuweyid, în nordul peninsulei Sinai, ucigând cel puțin 8 și rănind alții. șoselele care duc la această regiune au fost blocate de armată, așa că nimeni nu poate pătrunde sau scăpa din regiune. În același timp poliția arestează sute și sute de islamiști printre care conducătorii mișcării. Printre ei se află și Adel Habara, cel care este acuzat că a organizat atacul care s-a soldat cu uciderea a 25 de militari.
Atentate în Bagdad. Din nefericire mașinile sau alte obiecte care explodează în Irak, sunt o realitate incontestabilă, care nu mai șochează pe nimeni. În ciuda eforturilor autorităților, de la începutul verii Irakul în general, și capitala Bagdad în special, sunt teatrul unor atentate din ce în ce mai spectaculare și ucigașe. Miercuri nu mai puțin de 11 mașini au explodat în Bagdad, omorând peste 40 de persoane și rănind alte câteva sute. În plus în fiecare săptămână au loc atacuri împotriva membrilor miliției sunite Sahwa, această miliție a fost recrutată în 2006 de către americani ca să lupte împotriva militanților al Ăaida. Ei sunt atacați în cazarmele lor, ba câteodată chiar și în casele lor. Ultima acțiune a vizat un asemenea milițian care a fost asasinat în propria lui locuință împreună cu soția și cei trei copii.
Siria incertitudine și confuzie. Cu fiecare zi care trece situația din Siria devine tot mai complicată și mai confuză. După ce însfârșit inspectorii ONU au putut avea acces la ceea ce a rămas din urmele atacului cu arme chimice, aceștia trebuie să aibă rezultatele de laborator și să întocmească un raport ofical, ceea ce se așteaptă la ONU. Marile puteri occidentale sunt nerăbdătoare să-l pedepsească pe Bashar al-Assad, numai că opinia publică nu este prea înclinată să accepte o soluție militară. După ce o rezoluție a fost refuzată de către consiliul de securitate datorită opoziției rusiei și a chinei, primul ministru al angliei David Cameron a suferit o înfrângere rușinoasă atunci când a încercat să ceară aprobarea parlamentului pentru o acțiune militară. După ce s-a arătat extrem de combativ, președintele american Obama s-a resemnat să ceară aprobarea congresului și a senatului numai că aceasta înseamnă o întârziere de 10 zile deoarece ei sunt în vacanță și o eventuală limitare în timp și buget. În ce privește Franța, președintele a recurs la o dezbatere în parlament, dar nu și-a asumat riscul unui vot. Într-o declarație surprinzătoare, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, un personaj caractertizat în general prin faptul că nu are opinii, s-a declarat împotriva unui asemenea atac fără acordul ONU, un acord pe care oricine știe că nu este posibil; Rusia și China au drept de veto. În acest timp luptele continuă, peste 100.000 de civili au fost masacrați, iar numărul celor refugiați depășește 2 milioane. Statisticile oficiale ale ONU arată că fluxul de refugiați cunoaște un volum nemaiîntâlnit în istoria modernă. Numai în ultimele două săptămâni 40.000 de sirieni s-au refugiat în Irak, iar 13.000 au trecut granița în Liban într-o spătămână. Cel puțin 5.000 de persoane părăsesc Siria în fiecare zi. Observatorii sunt de acord că cei mai mulți din acești refugiați nu sunt înregistrați oficial, iar cei care sunt înregistrați numără 515.000 în Jordania, 460.000 în Turcia, 168.000 în Irak și 110.000 în Egipt. Majoritatea trăiesc în condiții extrem de precare.
Perseverență. Săptămâna trecută Diana Nyad, o americană de 64 de ani a stabilit un record absolut: a înotat 110 mile din Cuba până în Florida. Ea a fost prima persoană care a reușit această traversare fără cușca care să o protejeze de rechini sau alt accesoriu. Timp de 53 de ore ea a înotat fără să mănânce, sau să fie protejată de rechinii care populează această parte a oceanului. Aceasta a fost a cincea încercare. Nyad a încercat prima dată în 1978. La sfârșitul cursei extenuată și cu fața tumefiată după contactul cu apa sărată a oceanului, ea a declarat că are trei mesaje pentru cei care i-au urmărit cursa. Primul să nu renunți, orice ar fi să nu renunți, al doilea nu ești niciodată prea bătrân ca să-ți împlinești idealul, iar al treilea, deși pare o încercare solitară, este rezultatul unui efort colectiv.
Fapt divers partea 3. Precocitate. În micul orășel Francez Ribecourt-Dreslincourt, din l’Oise, doi adolescenți de 14 și 15 ani au atacat un bărbat care făcea livrări la o bancă. Ei au așteptat camioneta care livra seara târziu saci la bancă și crezând că aceștia conțin bani, au atacat șoferul, au luat 7 saci din mașină și au fugit cu o motocicletă de mare cilindree. Deși rănit serios, șoferul a sunat poliția care a luat urma răufăcătorilor care erau mascați, înarmați și purtau mănuși ca să nu lase amprente. După o scurtă cursă de urmărire au fost prinși, arestați și trimiși în judecată pentru furt, conducere fără permis, etc. Ceea ce este și mai interesant este că sacii furați nu conțineau bani, sau alte valori, ci doar scrisori, erau corespondența băncilor.
Afganistan semne ale progresului. Azizi Bank era considerată până nu demult principala bancă din Afganistan, websitul ei arăta cu legitimă mândrie că deși fondată doar în 2006, are în prezent peste 1.500-de salariați dintre care 20% sunt femei. Ei declarau printre altele că promovează emanciparea femeilor. Lozinca lor era „suntem o bancă în care puteți avea încredere”. Aceasta a durat până acum două luni când Shokofa Salehi, o tânără funcționară în vârstă de numai 22 de ani a dispărut, dar nu cu mâinile goale. Înainte de a se volatiliza probabil în India, sub o falsă identitate ea a transferat 1.1 milioane de dolari din fondurile băncii în conturile bancare ale unor rude și prieteni. Doi dintre beneficiarii acestor transferuri au fost identificați și arestați în Dubai, dar funcționara cât și părinții ei sunt de negăsit. Acest ultim incident nu este din nefericire izolat. În ultimii ani mai multe bănci de stat au fost victima unor acte de fraudă masivă, adevărate rețele mafiote cum declara un responsabil al poliției, jefuiesc banii publici.
Tehnologie de înaltă fidelitate. Până nu demult opinia publică se îngrijora de apariția pașapoartelor și a cărților de identitate biometrice, care printr-o singură scanare pot da poliției sau grănicerilor informații complete despre cel care se află în fața lor. Imaginați-vă un scaner public care poate identifica 50 de persoane pe minut, în mișcare. Lucrul acesta se întâmplă deja în orașul Leon din Mexic unde sub patronajul guvernului au fost instalate scanere de retină de la firma Global Rainmakers Inc. Aceste aparate scanează ochii oamenilor care merg pe stradă, fără ca să fie nevoie ca ei să se oprească în fața lor. Există diferite tipuri de sisteme instalate în Leon, de la scanere mari – capabile să identifice 50 de persoane pe minut în mișcare – până la unele mai mici care pot scana între 15 și 30 de oameni pe minut. Aceste dispozitive sunt instalate în locuri publice, cum ar fi gările și stațiile de autobuz, și conectate la o bază de date care va urmări oamenii în tot orașul. Oficialii orașului și susținătorii sistemului speră că prin scanarea retinei vor opri infracțiunile și frauda. Un hoț recunoscut, va fi reperat imediat ce intră într-un magazin, la fel îmbarcarea într-un avion sau tren va fi imposibilă. Procesul de scanare a retinei în cazul celor un milion de locuitori din orașul Leon a început cu infractorii condamnați. Cetățenilor fără antecedente penale li s-a oferit posibilitatea de a-și scana ochii „voluntar“. Acesta este însă numai începutul. Potrivit experților, toți locuitorii planetei ar putea fi conectați la acest sistem de urmărire prin iris în circa zece ani. Sistemul este folosit deja și de companii prestigioase din America precum laboratoarele Google X sau Bank of America, dar și de o serie de aeroporturi din lume. Anthony Antolino, directorul de marketing al Eyelock, companie care furnizează sisteme de scanare a ochiului, spune că numai ADN-ul este mai perfect decât irisul în identificarea unei persoane. Potrivit acestuia, compania speră ca tehnologia pe care o dezvoltă să fie integrată din 2015 și în telefoanele mobile, tablete și laptopuri.
Joachim Gauck și Francois Hollande vizitează Oradour. Vizita președintelui german în Franța a început prin depunerea unei coroane de flori în fața monumentul soldatului necunoscut, la Arc de Triomphe. Gestul și însăși vizita acestuia au o rezonanță aparte în Franța. Punctul culminant al vizitei președintelui federal a fost vizitarea micului sat Oradour-sur-Glane, locul în care, în anul 1944, soldații naziști au comis un oribil masacru. Este pentru prima oară când un președinte german vizitează memorialul de aici. Programul președintelui federal a cuprins întâlniri cu rude ale victimelor de acum aproape 70 de ani ale naziștilor, dar și cu supraviețuitori ai tragicului eveniment. Oradour-sur-Glane a devenit un simbol al cruzimii ocupației naziste, după ce, la 10 iunie 1944, soldații germani au ucis, în acest sat, 642 de oameni, dintre care 452 de femei și copii. Unii au fost omorâți prin împușcare, alții prin sufocare sau incendiați. Foarte puțini locuitori din Oradour-sur-Glane au supraviețuit ororilor. Singura femeie care a reușit să scape cu viață, Marguerite Rouffanche, a povestit apoi cum, în după-amiaza zilei de 10 iunie 1944, asemenea celorlalți săteni, a fost luată pe sus, din propria casă, de soldații naziști și dusă în piața centrală din Oradour. Tot aici au fost aduși și copiii din sat, care fuseseră luați direct din școli. Bărbații au fost separați de femei și copii. Tații și fii lor au fost duși în mai multe grupuri în biserică și uciși. În 1944, Marguerite Rouffanche avea 47 de ani. Împreună cu alte sute de femei și copii, a fost dusă tot în biserică. După ce i-au încuiat pe oameni în lăcaș, soldații germani au aruncat înăuntru mai multe bombe cu gaz toxic. Cine nu a murit sufocat, a fost luat la țintă de salvele mitralierelor naziste. Marguerite a reușit să scape, ascunzându-se în sacristie și prefăcându-se moartă, nu departe de treptele pe care fiica sa zăcea deja fără suflare. După atrocitățile comise, naziștii au incendiat biserica. Femeia a reușit să fugă din calea flăcărilor sărind pe fereastră și rănindu-se grav. În aceeași zi, 10 iunie 1944, Marguerite Rouffanche și-a pierdut soțul, fiul ei și cele două fiice, dar și un nepoțel în vârstă de doar 7 luni. Un an mai târziu, în 1945, Oradour-sur-Glane a fost declarat loc-monument și se află și astăzi în ruine. Foarte aproape de tărâmul pe care au avut loc atrocitățile naziste, pe o colină, a fost ridicat un alt sat în 1950. Nu departe de acesta a fost inaugurat, în 1999, un centru de documentare în legătură cu drama din 1944. Motivele care au făcut din Oradour scena unui asemenea masacru nu au fost elucidate nici până astăzi. Cel puțin 120 de soldați ai celei de-a treia companii a regimentului de tancuri a SS-ului, numit „Der Führer”, care aparținea de divizia a doua de tancuri „Das Reich” ar fi fost implicați în orori. Divizia s-a retras în sud-vestul Franței după ce a suferit pierderi grele pe frontul de est. După debarcarea aliaților în Normandia, la 6 iunie 1944, în drumul lor spre nord, soldații naziști au comis o serie de atrocități. O parte din ele au avut loc și la Tulle, oraș aflat în apropiere de Oradour. Aici, 99 de bărbați au fost spânzurați în public. Se pare că prin astfel de pedepse aspre, germanii aveau misiunea de a înăbuși orice tentativă de rezistență. Explicațiile SS-iștilor, conform cărora la Oradour ar fi fost ascunși partizani sau arme s-au dovedit a fi false. Omul care a dat ordinele în Oradour a fost comandantul Adolf Dieckmann, ofițerul cu cel mai înalt rang prezent în ziua de 10 iunie 1944 în sat, care a murit în războiul din Normandia. Un alt SS-ist, Heinz Barth, cunoscut și ca „ucigașul din Oradour” a fost judecat în 1983 în RDG, condamnat la închisoare pe viață. A fost, însă, eliberat în 1997. Elucidarea juridică a evenimentelor a suscitat o intensă și amară dezbatere în Franța, mai ales după ce s-a aflat că la masacru au participat inclusiv alsaciani. În 1953, la Bordeaux, 21 dintre aceștia au fost condamnați. 13 au fost însă, câțiva ani mai târziu, grațiați în baza unei noi legi. Din acest motiv, Oradour a respins de-a lungul ultimelor decenii orice fel de contact nu doar cu Alsacia, ci și cu conducerea din Paris. Astăzi, la Oradour mai trăiesc doar trei bărbați care au supraviețuit masacrului. Unul dintre ei, Robert Hebras, este cel care l-a condus miercuri pe președintele Joachim Gauck pe aleile ruinelor din satul natal.
Minte sănătoasă în corp sănătos. Creațiune, nu evoluție! Apendicele constituie încă un mare mister pentru mulți oameni de știință. De ce îl avem? La ce ne folosește? Ce funcție îndeplinește el? Sunt întrebări care au pus pe gânduri oamenii de știință de mai mult timp. Charles Darwin a emis ipoteza precum strămoșii noștri îndepărtați, inițial au consumat o dietă bazată pe frunze, iar sistemul lor disgestiv era diferit de cel din prezent. Adică ei ar fi avut nevoie de o porțiune suplimentară de intestin în care să depoziteze bacteriile necesare la digestia plantelor. Mai târziu, a speculat el, strămoșii au evoluat la o dietă bazată pe fructe, care a fost mai ușor de digerat și o porțiune din intestin, devenind inutilă, a scăzut atât în funcție cât și dimensiuni și a degenerat în cea ce astăzi noi numim apendicele. Dar oamenii de știință nu sunt chiar satisfăcuți cu această explicație și contestă ideea că apendicele nu servește nici un scop. A fost clar, pentru aproximativ un secol, că apendicele conține un anumit tip de țesut din sistemul limfatic. Acest sistem poartă celulele albe din sânge care ajută la lupta împotriva infecțiilor. În ultimul deceniu, cercetările au arătat că acest țesut limfatic încurajează dezvoltarea unor tipuri de bacterii intestinale necesare digestiei. O echipă internațională de cercetători condusă de Dr. Heather F. Smith, biolog evoluțtionist de la Midwestern University în Glendale, statul Arizona, și Dr. William Parker, chirurg de la Duke University Medical Center din Durham, statul Carolina de Nord, au prezentat cea mai puternică dovadă că apendicele servește un scop util. Într-un studiu publicat recent, cercetătorii au compilat informații cu privire la dieta a 361 de mamifere, inclusiv 50 specii care au apendice. Ei au examinat dieta acestor specii și au conclus că schimbarea regimului alimentar nu a avut nici o legătură cu prezența apendicelui, și sugerând că ipoteza lui Darwin este de fapt eronată. Dr. Randolph Nesse, un biolog evoluționist de la Michigan University, este impresionat de noul studiu: „Eu salut autorii studiului pentru crearea unei baze de date extraordinară”, spune el. „Argumentul lor respinge destul de convingător ipoteza lui Darwin”. În anul 2007, Dr. Parker și colegii lui au sugerat că apendicele are un rol imunologic, care acționează ca un loc de refugiu, „safe house”, pentru bacteriile intestinale benefice. Aceste bacterii fac parte din sistemul imun și au funcția de a prevenii infecțiile cu patogeni periculoși. Cercetătorii au explicat că în situații în care infecțiile microbiale preiau controlul în intestine, bacteriile benefice au un loc de adăpost și siguranță în apendice, care rămâne neafectat. Odată ce sistemul imun a invins infecția, bacteriile benefice părăsesc apendicele și recolonizează rapid intestinul. Teoria aceasta este foarte plauzibilă, spune Dr. Indi Trehan, medic pediatru de la Washington University din St Louis, care este specializat în probleme intestinale. „Apendicele are o locație unică anatomică care este afară din cale”, spune el. „Bacteriile se pot refugia în siguranță acolo pentru a repopula intestinul după cum este necesar” a declarat Dr. Trehan. Dr. Randolph Nesse este și el de acord cu acestă teorie, însă nu înțelege de ce nu toate mamiferele au un apendice, lucru care încă alimentează lumea medicală cu speculații.
Textul săptămânii. „și Dumnezeu a zis: Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ, și orice pom, care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, și tuturor vietăților cari se mișcă pe pământ, care au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde. și așa a fost”. Geneza 1,29-30
Petre și Paul Gheorghe