SEMNELE FÂRȘITULUI MATEI 24
Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“
Semnele săptămânii 11 Octombrie 2012
Siria o adevărată bombă gata să explodeze. Cu fiecare zi care trece situația devine tot mai dificilă. Conflictul frontalier cu Turcia se agravează. General Necdet Özel, a declarat că dacă situația nu se ameliorează, Turcia va intensifica răspunsul la atacul sirian care a făcut 5 victime civile în localitatea Akcakale, aceasta în contextul în care primul ministru Recep Tayyip Erdogan, a cerut și obținut aprobarea parlamentului turc să întreprindă acțiuni militare împotriva Siriei dacă va fi nevoie. Săptămâna viitoare președintele rus Vladimir Putin ar fi trebuit să viziteze Turcia, dar această vizită a fost amânată deoarece era clar că Rusia sprijină regimul lui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia vrea o soluție rapidă, adică înlăturarea lui. Pe de altă parte, forțele revoluționare compuse din dezertori și simpli cetățeni, sunt din ce în ce mai organizate, antrenate și datorită faptului că au controlul unor zone de frontieră, și înarmate. Ca să complice situația și mai mult, a apărut a treia componentă, Frontul al-Nosra, un grup jihadist de inspirație al-Ăaida fondat în septembrie 2011, care a organizat în ultimul an atentate sinucigașe pe teritoriul țării. Acest grup vizează obiective militare, dar face și victime civile. Ultimul atac a fost acela împotriva sediului serviciilor de securitate siriene, când un vehicul încărcat cu 9 tone de explozibil a explodat în fața clădirii, mai apoi o salvare încărcată cu o tonă de explozibil condusă de un kamikaze a explodat la rândul ei ca să termine distrugerea clădirii și să omoare eventualii supraviețuitori. Spre deosebire de alte grupuri care abordează drapelul revoluției siriene, ei abordează pe cel negru cu inscripție albă a jihadismului internațional. Fahad al-Masri, purtătorul de cuvânt al armatei siriene libere, afirmă că regimul sirian a eliberat 5.000 de prizonieri , în majoritate membri al-Qaida și ai partidului al-Tahrir, cu condiția să colaboreze cu ei, deoarece regimul este gata la orice sacrificiu pentru a dezbina revoluția. Mathieu Guidire, expert francez în islam, afirmă că fac parte din acest grup și circa 3.000 de luptători străini veniți din Magreb, Pakistan și Afganistan. Desigur că față de 350.000 de soldați ai armatei regimului și cei 30.000 de combatanți revoluționari, acest grup pare mic, dar ei sunt bine înarmați de către Ăuatar și Arabia saudită și sunt gata sa moară în luptă fără nici o ezitare. Ca să înțelegem mai bine sursa acestui conflict care nu este numai sirian, trebuie să știm că există un ax sunit: Arabia saudită-Qatar-Turcia și axul șiit compus din Iran, Siria și Hezbolah. Suniții saudieni vor să atragă pe teritoriul sirian șiiții din Iran care sunt gata să lupte, ba chiar au recrutat și ajutoare din Liban. În acest context este clar că acest conflict se va continua cu siguranță pentru multă vreme contribuind la destabilizarea zonei.
Pakistan. O fată de 14 ani a fost împușcată. Am fost dintotdeauna surprins de motivația femeilor care la diferite vârste și cu poziții sociale, sau educație, dau interviuri în care laudă caracterul pașnic al islamului și se mândresc cu libertatea pe care o au sub hainele lungi și a năframei cu care sunt acoperite. Iată însă că săptămâna aceasta în Pakistan un fapt divers șocant demonstrează o altă față a talibanului. Malala Yousafzai, o fată de 14 ani a fost împușcată, cu sânge rece, în cap de către un taliban (mai apoi organizația a declarat fiind autoarea acestui act). Autobuzul în care ea se întorcea de la școală a fost oprit marți de către un grup de oameni înarmați. Unul dintre ei a urcat în autobuz, a întrebat cine este Malala, și când i s-a indicat cine este, a împușcat-o fără nici o discuție. Glonțul i-a trecut prin craniu și i s-a oprit în umăr. După ce a fost internată la un spital local a fost transportată cu un elicopter militar la spitalul militar din Peshawar, unde chirurgii i-au extras din umăr glonțul. Autoritățile doreau să o trimită la spitalul din Dubai în Emiratele Unite, dar starea sănătății ei nu a îngăduit. Malala Yousafzai locuia în nord vestul Pakistanului la granița cu Afganistanul în regiunea Swat Valley și talibanii erau foarte supărați pentru că ea milita pentru dreptul fetelor de a merge la școală și pentru drepturile copiilor. Mian Iftikhar Hussain, ministrul informațiilor al provinciei a anunțat că guvernul oferă 100.000 de dolari recompensă pentru cine va ajuta la identificarea și prinderea criminalilor. Întreaga țară a fost revoltată de acest atentat, Malala fiind recunoscută și chiar premiată pentru activismul său.
Vizită cu peripeții. În ultimii ani, o viztă în Grecia a devenit dificilă pentru oricine, dar mai ales pentru reprezentanții organizațiilor financiare și ai Comunității Europene, care sunt asimilați în mintea populației cu cauza problemelor financiare cu care sunt confruntați. Iată de ce vizita cancelarei Germaniei, Angela Merkel, la Atena a produs mare agitație. Piața Syntagma, în care se află clădirea parlamentului, a fost teatrul unor manifestații violente la care au participat zeci de mii de persoane. Au fost strigate sloganuri ostile Germaniei, au fost lansate pietre, și bucăți de marmură, sticle, lemne și tot felul de alte obiecte. Patru manifestanți înbrăcați în uniforme militare naziste, au defilat într-un jeep militar cu mâna ridicată într-un salut nazist. Alții purtau pancarte pe care figurau fotografia lui Hitler și a cancelarei, zvastica nazistă și insulte la dresa Germaniei. Poliția a fost obligată să folosească gaze lacrimogene ca să țină la distanță mulțimea extrem de violentă și determinată să tulbure ceremonia oficială din palatul prezidențial. Angela Merkel a asigurat politicienii greci că le vrea binele, că dorește să vadă Grecia rămânând în zona euro și că aceste eforturi vor fi răsplătite. Din nefericire mulțimea agitată nu era interesată într-un asemenea mesaj, ei erau convinși că Germania este de vină că Grecia este în faliment.
Cutremure. Mexic. Un cutremur de 6 grade s-a produs duminică seara în Golful California, în largul coastelor mexicane, a anunțat luni institutul american de geofizică USGS. Epicentrul cutremurului, a fost localizat la 73 de km sud-vest de orașul mexican Topolobampo.
Japonia. Un cutremur de 6,2 grade s-a produs marți în largul insulei japoneze Honshu, a anunțat Institutul american de geofizică (USGS), iar în urma seismului nu s-au înregistrat pagube materiale, potrivit presei nipone, citată de AFP. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 9,7 km, în oceanul Pacific. Epicentrul a fost localizat la circa o sută de km de Miyako (nord-estul Japoniei). O replică având 5,1 grade s-a produs o jumătate de oră mai târziu în aceeași zonă, a precizat USGS. Cele două mișcări telurice s-au înregistrat în largul regiunii Tohoku, devastată la 11 martie 2011 de un seism de 9 grade, care a provocat un tsunami uriaș. Potrivit unui ultim bilanț al autorităților, 15.870 de persoane au murit în urma dublei catastrofe, iar 2.814 oameni sunt în continuare dați dispăruți la un an și jumătate distanță, ridicând totalul victimelor la 18.684 de persoane.
De atunci, mii de replici de diverse intensități ale acestui cutremur ieșit din comun s-au produs în regiunea Tohoku sau în larg.
România. Vrancea! Un cutremur de 3,5 grade s-a produs în dimineața zilei de 1 octombrie în regiunea Vrancea, adâncimea focarului fiind de 141 km. Epicentrul seismului a fost localizat în Munții Vrancei, zona Nereju. Cele mai apropiate orașe de epicentru sunt Covasna (38km), Focșani (45km), Râmnicu Sărat (49km),Târgu Secuiesc (50km), Mărășești (52km).
Columbia. Cutremur de 7,4 grade. Potrivit Institutului American de Seismologie, cutremurul s-a produs la 45 de km de localitatea Popayan, în apropierea graniței cu Ecuadorul. Epicentrul cutremurului a fost reperat la nivelul La Vega, o localitate situată în departamentul Cauca, la aproximativ 600 de km de Bogota. Seismul s-a produs la o adâncime de 169 de km, a declarat o purtătoare de cuvânt a Agenției, precizând că nu dispune imediat de nici o informație cu privire la eventuale victime sau pagube. Cutremurul a fost resimțit în mare parte din țară, în cel puțin opt provincii (Cauca, Huila, Valle, Risaralda, Quindio, Antioquia, Caldas, Tolima, Choco și Cundinamarca) situate în sud-vestul, vestul și centrul țării. Institutul american de geofizică USGS a anunțat, de asemenea, că a înregistrat un cutremur de 7,4 grade, al cărui epicentru a fost localizat la aproximativ 20 de km est de orașul La Vega și la aproximativ 326 de km nord-est de Quito, capitala Ecuadorului, la o adâncime de aproximativ 150,4 km. Nici o alertă de tsunami nu a fost lansată, a precizat Centrul de alertă de tsunami pentru Pacific, care face parte din cadrul serviciului american meteorologic NOAA. Țările din America Latină, inclusiv Columbia și Ecuadorul, sunt situate pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă care concentrează aproximativ 85% din activitatea seismică terestră.
Hamas atacă Israelul. Cinci rachete trase din Fâșia Gaza au căzut marți seara în sudul Israelului, fără să provoace răniți, a declarat un purtător de cuvânt al poliției israeliene. Rachetele au căzut în apropierea orașelor Sderot și Netivot fără să facă victime sau pagube, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt Micky Rosenfeld. Mișcarea islamistă palestiniană Hamas, la putere în Gaza, și Jihadul Islamic au revendicat luni tiruri de rachete împotriva sudului Israelului după un raid aerian israelian, în care doi palestinieni au fost grav răniți duminică în acest teritoriu. Este pentru prima dată de la izbucnirea violenței între grupuri armate din Gaza și armata israeliană în iunie anul trecut când Hamas revendică tiruri de rachete spre Israel.
SIRIA. Măcel. Patruzeci de soldați au fost uciși. ,,Luptele au ținut peste 12 ore și s-au soldat cu cel puțin 40 de morți printre membri forțelor armate siriene, în special cinci ofițeri și nouă morți în rândul rebelilor”, a declarat acest ONG care transmisese anterior un bilanț de 25 de soldați morți și trei rebeli. ,,Confruntările din Khirbet al-Joz s-au încheiat când luptătorii rebeli au preluat controlul asupra localității și a împrejurimilor”. Satul Khirbet al-Joz, părăsit de locuitori, este situat în provincia Idleb (nord-vest) la 2 km de frontiera cu Turcia, un stat care susține insurgenții sirieni. De la începutul conflictului, armata siriană a pierdut regiuni întinse din nordul Siriei de-a lungul frontierei cu Turcia care sunt acum controlate de insurgenți din vest sau de kurzii din est. De cealaltă parte a frontierei, armata turcă a ripostat sâmbătă la două noi atacuri venite din Siria care au lovit teritoriul în provincia Hatay (sud-est) fără a se solda cu victime sau pagube, au anunțat surse oficiale. Armata turcă a continuat sâmbătă desfășurarea de vehicule și personal militar la granița sa de sud-est cu Siria, relatează agenția turcă de presă Anadolu. Vehicule militare de la Centrul de Comandă al Brigăzii a 5-a blindate din provincia Gaziantep au fost dislocate în regiunea Oncupinar, de la frontiera turco-siriană, alături de un număr mare de militari. Orice viitor atac asupra Turciei, de oriunde ar fi acesta, va fi anihilat, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Ahmet Davutoglu, transmite agenția turcă de presă Anadolu. Precizarea a fost făcută într-o declarație acordată de ministru postului TV de stat TRT1. Obuzul sirian care a căzut pe teritoriul Turciei a fost de tip D30 cu calibru de 122 milimetri. Destinația sa era clară. Un astfel de obuz există doar în inventarul armatei siriene, a explicat Davutoglu. Referindu-se la o moțiune a guvernului, adoptată de către parlamentul turc în decursul săptămânii, care autoriza trimiterea de trupe în străinătate, Davutoglu a declarat că, prin această moțiune, Turcia nu a făcut un pas spre război. ,,Dimpotrivă, propunerea a fost adoptată pentru a preveni un război și a da avertismentele necesare administrației siriene”, a apreciat Davutoglu.
Turcia a anunțat că a decis să oprească un avion care decolase din Rusia și zbura spre Siria deoarece avea la bord ,,încărcătură ilegală”. Avionul operat de Syrian Air a fost interceptat de armata turcă și forțat să aterizeze pe aeroportul din Istanbul. Turcii suspectau că avionul transporta echipament militar din Rusia în Siria. ,,O încărcătură ilegală a fost descoperită la bordul aeronavei, încărcătură care ar fi trebuit declarată”, a spus ministrul de externe Ahmet Davutoglu. Oficialul a refuzat să spună dacă avionul transporta armament, dar presa turcă a oferit informația că la bord au fost descoperite cutii cu echipament militar de comunicații. Ministrul a anunțat că Turcia, care anul trecut a impus Siriei un embargo în ceea ce privește transportul de arme, va continua să oprească avioane siriene suspecte. Interesant este că avionul, un Airbus A320 cu o capacitate de 180 de locuri, avea doar 30 de pasageri la bord. Rusia a acuzat Turcia că a pus viața pasagerilor în pericol, la bord aflându-se și 17 cetățeni ruși. ,,Suntem îngrijorați că viețile acestor oameni au fost puse în pericol”, a spus ministrul de externe rus Alexander Lukașevici. Sirienii au protestat la rându lor, spunând că ,,pilotul nu a fost avertizat din timp” și adâugând că ar fi fost posibilă o tragedie, întrucât avioanele militare zburau foarte aproape de avionul de linie. Ministerul turc al Afacerilor Externe a respins joi acuzațiile lansate de Damasc și de Moscova cu privire la punerea în pericol a pasagerilor aflați la bordul avionului sirian interceptat. ,,Îngrijorările exprimate cu privire la punerea în pericol a vieții pasagerilor și a siguranței acestora sunt nefondate”, a afirmat ministerul într-un comunicat. ,,De la aterizarea avionului au fost luate toate măsurile pentru a asigura securitatea pasagerilor și pentru a răspunde nevoilor acestora”, subliniază comunicatul, precizând că aceștia au fost invitați să meargă în sala de așteptare din aeroport până la finalizarea operațiunilor de control, dar că cei mai mulți au preferat să rămână la bord. Totodată, în comunicat se precizează că ,,o echipă sanitară și o ambulanță au fost în alertă” pe timpul procedurii. Echipajul avionului, care efectua un zbor de la Moscova la Damasc, a fost informat că aparatul de zbor va fi controlat ,,în timp ce survola Marea Neagră, având astfel posibilitatea de a face cale întoarsă”, a adăugat ministerul citat.
Minte sănătoasă în corp sănătos. Este posibil să fii prea curat? Tot mai mulți oameni de știință sunt de părere că răspunsul este afirmativ. ,,Acum aflăm, că o anumită cantitate de microorganisme pot salva copiii de la o viață de alergii” explică Dr. Nancy Snyderman în cadrul emisiuni TV, NBC Nightly News. Recent cercetătorii au descoperit că unii copii care au crescut într-un mediu înconjurător mai puțin steril, au dezvoltat o anumită imunitate la substanțe care provoacă alergiile, cum ar fi praful, polenul sau mătreața de la animale. Un articol publicat în luna iunie în revista Journal of Allergy and Clinical Immunology, arartă că unii copii crescuți în zone rurale au mult mai puține șanse de a dezvolta alergii și asthmă în comparație cu copiii din zonele urbane. Sepcialiștii explică că expunerea la microbi face pe copii mai puțin sensibili la polen și alți iritanți care provoacă alergii. Expunerea la pathogeni permite sistemului imun să se dezvolte și să facă diferența dintre iritanții inofensivi și microorganisme dăunătoare. Dr. Samuel Friedlander, de la University Hospitals Case Medical Center în Cleveland, explică, fenomenul în felul următor: ,,Sistemul imun este ca o armată; dacă armata nu are ce face, adică să atace microbii, atunci au să atace polenul, praful și alte substanțe din natură. Persoanele care trăiesc la ferme, sunt expuși la mai muți microbi decât restul populației, iar rezultatul este că sistemul imun este preocupat să lupte cu aceste microorganisme în loc să atace iritanții din aer”. Într-un mediu înconjurător steril, sistemul imun devide foarte sensibil la orice iritant cu care intră în contact. Medicii sfătuiesc folosirea de săpun cu antibiotice și desinfectanți, numai în cazuri speciale în care sistemul imun este compromis.
Textul săptămânii. ,,Ea sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic”. Apocalipsa 1,8
Petre și Paul Gheorghe