SEMNELE FÂRȘITULUI MATEI 24
Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“
Semnele săptămânii 6 Decembrie 2012
Egiptul în plină revoluție. Acum aproape doi ani, când mase de manifestanți se înfruntau cu poliția și armata în piața Tahrir, opinia publică aplauda. Când regimul lui Hosni Moubarak a căzut și vechiul dictator a fost arestat și judecat, aplauzele au fost și mai puternice, lozinci de libertate și egalitate traversau undele. Cele mai îndrăznețe speranțe vedeau lumina tiparului, discursuri înflăcărate animau masele. Apoi frații musulmani, organizație subversivă islamistă interzisă sub Moubarak, a fost recunoscută, dar s-a spus nu va temeți ei nu vor puterea, nu vor candida la președinție. Mai apoi s-au răzgândit și au depus candidaturi pentru alegerile prezidențiale, dar numai doi candidați au fost acceptați, ceilalți aveau prea multe probleme. <i iată că Mohamed Morsi, un frate musulman a fost ales președinte. Iarăși optimiștii au spus: nu vă temeți este un moderat a fost educat în America, vorbește engleza perfect, nu are barbă mare și mai poartă din când în când și cravată. Ajungând la concluzia că Consiliul superior al armatei îl deranja, i-a trimis la pensie pe șeful consiliului Hussein Tantaoui,care era și ministru al armatei, împreună cu șeful statului major Sami Annan. În ultimele săptămâni președintele Morsi și-a extins considerabil puterea devenind așa cum spune presa egipteană un nou faraon. Cu un parlament în majoritate islamist, el a promulgat în urma unei ședințe maraton de 24 de ore, o nouă constituție care urma să fie votată de populație pe 15 decembrie. Numai că judecătorii care trebuiau să parafeze această nouă constituție și să supervizeze alegerile, au intrat în grevă nelimtată. Piața Tahrir este iar plină de corturile manifestanților care stau zi și noapte sub geamurile palatului prezidențial. Manifestanții pro și contra Morsi, se bat în toată legea, armata nu se prea vede, președintele stă ascuns, șase dintre consilierii cei mai apropiați au demisonat, sute de răniți ajung la spital. Dar președintele nu vrea să cedeze. Optimiștii de anul trecut clatină din cap neîncrezători; nici vorbă de libertatea visată, situația este dificilă, este tragică și nimeni nu știe cum se va termina.
Conflictul dintre statul Israel și Autoritatea palestiniană se agravează. Săptămâna trecută, când s-a întors triumfător de la New York, Mahmoud Abbas declara la Ramallah, în fața sediului Autorității palestiniene: „acum avem un stat”. Motivul acestor festivități somptuase a fost acela că adunarea generală ONU a acordat Palestinei un statut de observator non membru. Acest fapt a fost văzut de către palestinieni ca un prim pas spre legalizarea statului palestinian, iar de către Israel ca o ofensă teribilă. Statele Unite, Canada și alte câteva state occidentale au votat împotrivă, dar Franța și Anglia s-au alăturat majorității celor care au votat pentru. Ca măsuri represive Israelul a început construcția a 3.000 de locuințe în jurul Ierusalimului ceea ce va despărți în două teritoriul Cisjordaniei. În declarația solemnă pe care a făcut-o imediat după hotărârea ONU, primul ministru Netanyahou, s-a arătat extrem de ferm în intenția de a construi acolo unde vor. În plus Israelul a hotărât să blocheze suma de 92,7 milioane de euro provenind din taxele pe care Israelul le încasează în contul palestinienilor, aceasta pentru a lichida o datorie de 140 de milioane de euro pe care palestinieni o au la compania de electricitate. În octombrie 2011 Israelul a blocat 59,8 milioane de euro și a construit 2.000 de locuințe. Guvernele Franței și Angliei, au promis să reacționeze la aceste măsuri, dar șansele ca aceste proteste diplomatice să producă rezultate adevărate sunt foarte puțin probabile. Aceste măsuri sunt extrem de strategice deoarece aceste construcții sunt în teritoriile revendicate de palestinieni și fac practic imposibilă existența unui stat palestinian. De fapt înainte de toate Mahnoud Abbas trebuie să se împace cu Hamasul care este stăpân în Fâșia Gaza, ceea ce este de asemenea puțin probabil. Deci șansele de a vedea pacea și un stat palestinian luând ființă sunt în ciuda aparențelor, din ce în ce mai reduse.
Australia. Apa s-a făcut ca sângele. 27 noiembrie 2012. Un fenomen neobișnuit a transformat apa unei mări din Australia într-un roșu aprins, ca sângele. Bondi Beach s-a numărat printre cele mai populare plaje din Sydney, Australia, și din împrejurimi, dar a trebuit să fie închisă din cauza temerilor în privința sănătății. Apa are un aspect uleios, și miroase a pește. Mulți pești au murit. Oamenii sunt sfătuiți să evite înotul în zone cu apa de culoare neobișnuită, pentru că algele, care pot avea un nivel ridicat de amoniac, pot cauza iritații ale pielii. În ciuda avertizărilor, mai mulți turiști îndrăzneți au fost văzuți aventurându-se în apă și înotând la suprafața roșie. Oamenii de știință spun că fenomenul natural se produce când o algă înflorește și plantele minuscule, care pot apărea în culori diverse, se adună în grupuri mari, având adesea rezultate spectaculoase. Dar acest fenomen nu s-a mai întâmplat decât pe vremea lui Moise. Plaga 1-a. Exodul 7,14-24. Fără alge și flori.
Congo. O lume a teroarei. Consiliul de Securitate al ONU a extins miercuri embargoul privind furnizarea de armament în Congo, din cauza grupărilor armate rebele care atacă civilii din această țară. Într-o rezoluție adoptată cu unanimitate de voturi, Consiliul a extins aceste sancțiuni până la 1 februarie 2014 și a anunțat că vor fi aplicate și alte noi măsuri împotriva liderului grupării de rebeli M23 și a celor care îl sprijină. Potrivit The Inăuirer, M23 este o grupare formată din sute de soldați dezertori care au fugit în aprilie 2012 din armata Republicii Democrate Congo și au preluat controlul asupra unor sate și orașe din zona de est a țării, bogată în resurse minerale. Conflictul a culminat săptămâna trecută cu ocuparea capitalei, Goma. Aparent, rebelii au reacționat la presiunea internațională, iar șeful lor a anunțat miercuri că luptătorii M23 se retrag din noul teritoriu ocupat. Tot săptămâna trecută, un grup de experți ai Națiunilor Unite a anunțat că M23 este sprijinit de țara vecină, Rwanda, care furnizează soldați și arme sofisticate, cum este de exemplu cazul binoclurilor de tip „night-vision”. Rwanda neagă însă aceste acuzații. Cu toate acestea, în rezoluția Consiliului de Securitate al ONU se arată o „profundă îngrijorare din cauza rapoartelor care arată că există în continuare suport extern care provoacă o creștere semnificativă a puterilor militare ale M23”. Fără să numească vreo țară, Consiliul cere ca „orice stat implicat în ajutorarea M23 să înceteze cu acțiunile sale și să oprească focul”.
Ca în zilele apostolilor. O campanie de evanghelizare desfășurată recent în Papua Noua Guinee, s-a finalizat cu botezarea a 5.000 de persoane într-o singură zi. În ultima seară de prelegeri, numărul participanților a depășit 100.000 de persoane. Evanghelizarea a avut loc în capitala acestui stat, Port Moresby, un oraș ce numără aproximativ 200.000 de locuitori. Programul s-a ținut pe stadionul de fotbal din oraș, care s-a dovedit neîncăpător pentru această ocazie. Datorită sistemului de amplificare, mulți oameni au avut posibilitatea să asculte din parcuri sau din mașini. Predicatorul a fost John Carter, un evanghelist cu o experiență de peste 50 de ani. Niciodată însă nu a avut o asemenea participare la o evanghelizare. La botez, au participat 50 de pastori, fiecare botezând câte 100 de persoane. După ceremonia de botez, care a durat șase ore, alte 3.000 de persoane și-au exprimat dorința de a încheia legământ cu Dumnezeu. În Sabatul din 18 august, noii membri au fost primiți în biserică și li s-a înmânat certificatul de botez. Cu această ocazie, bisericile adventiste din Port Moresby s-au dovedit neîncăpătoare pentru noul aflux de membri. Papua Noua Guinee este o țară aflată în sudul Oceanului Pacific și în nord-estul Australiei. Are o populație de peste 6 milioane de locuitori, dintre care 10% se declară adventiști de ziua a șaptea.
Kamceatka. Foc. O pădure a luat foc după erupția unui vulcan. Serviciul de Presă al parcului natural „Vulcanii Kamceatkăi” consideră că de acum este puțin probabil ca turiștii să mai aibă ce vizita, deoarece a fost acoperit în întregime de lavă, potrivi Vocea Rusiei. Singurul izvor din parc se află acum sub un strat de 10 metri de bazalt.
Arme inedite, folosite la o tentativă de asasinat în Coreea de Sud. Cum poate fi ucis un om cu un pix sau cu o lanternă. Ingeniozitatea unui asasin plătit din Coreea de Nord întrece imaginația oricui. Capturat de autoritățile din această țară, înainte ca acesta să își îndeplinească misiunea de a ucide un activist anti-Nord Coreean, asupra bărbatului a fost găsit un adevărat arsenal de arme deghizate sub obiecte obișnuite. Aflat în Coreea de Sud, activistul Park Sang-hak a intrat în contact cu asasinul cunoscut după numele de Ahn, care îi promisese că îi va finanța activitatea. În ziua în care trebuia să se întâlnească cu Ahn, Park nu bănuia că de fapt acest bărbat avea planuri să îl ucidă. O intervenție a Serviciului Național de Securitate din Coreea de Sud a împiedicat uciderea lui Park Sang-hak în ultimul moment. În urma unei percheziții corporale asupra asasinului Ahn, au fost găsite o serie de arme deghizate într-un mod ingenios în obiecte absolut banale, precum un pix sau o lanternă. Ahn avea asupra sa un pix de culoare argintie care la prima vedere putea fi confundat cu un instrument de scris obișnuit. Totuși, la capătul la care pixul trebuia să aibă o mină de scris se afla un ac cu o substanță otrăvitoare. O altă armă găsită asupra asasinului este o lanternă confecționată în așa fel încât să poată ascunde un pistol manufacturat special. La capătul lanternei se află trei orificii prin care pot fi trase trei gloanțe. Un oficial guvernamental pe probleme de securitate din Coreea de Sud familiar cu asemenea arme a explicat cum funcționează arma. Bărbatul recunoaște că nu a mai văzut așa ceva până acum. „Arma asta deghizată în lanternă este un lucru nou. Nu am mai văzut așa ceva până acum. Dacă priviți în partea din față se pot vedea trei orificii. Prin aceste orificii iese câte un glonț și se poate vedea că sunt trei la număr. Oricine ar putea observa un pistol sau o armă albă, dar nu și aceste arme”, a explicat oficialul guvernamental. Tinta asasinului, Park Sang-hak, a văzut imaginile în care sunt prezentate armele cu care Ahn urma să vină la întâlnire și a fost șocat. „Nu credeam că vor dori să mă omoare într-un asemenea fel. Mă așteptam să fiu ucis undeva pe străzile aglomerate din Seul”, a declarat Park. În urmă cu două luni Park Sang-hak a participat la o formă de protest inedită îndreptată către regimul liderului nord coreean Kim Jong Un. Împreună cu un grup de activiști, Park a lansat baloane mari în interiorul cărora au pus mesaje scrise și DVD-uri prin care critică guvernarea de la Phenian. Park Sang-hak susține că va continua să fie activist împotriva regimului de la Phenian, nefiind descurajat de recentul incident.
NATO aprobă instalarea sistemelor Patriot în Turcia, la frontiera cu Siria. Miniștrii de Externe din cele 28 de state membre NATO, reuniți la Bruxelles, au dat un răspuns pozitiv solicitării depuse de Turcia pe 21 noiembrie din cauza riscului utilizării de arme chimice de către Damasc. „NATO a aprobat suplimentarea capacităților de apărare aeriană ale Turciei în scopul asigurării apărării populației și teritoriului, precum și pentru detensionarea crizei”, anunță miniștrii, conform unui comunicat oficial. „Miniștri au salutat intenția Germaniei, Olandei și Statelor Unite de a pune la dispoziție sisteme de rachete Patriot, care sunt sub comandamentul operațional al comandantului suprem al forțelor aliate din Europa”, adaugă comunicatul. Sistemele Patriot vor deveni operaționale în următoarele săptămâni și au caracter „strict defensiv”, precizează Alianța. Numeroase rachete și obuze de mortieră lansate din Siria în cursul confruntărilor din această țară au căzut pe teritoriul Turciei, în zone situate la frontiera dintre cele două state. Protestele reprimate violent și confruntările armate între forțele opoziției și serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad, durează din martie 2011 în Siria, bilanțul victimelor fiind, potrivit unor organizații, de peste 42.000 de morți.
O mamă și-a ucis fiul. O mamă a fost găsită vinovată, miercuri, în Marea Britanie, de uciderea propriului copil, în vârstă de șapte ani. Femeia a comis oribila crimă sub pretextul că nu a reușit să memoreze Coranul. Sara Ege, în vârstă de 33 de ani, licențiată în matematică în India, și-a supus copilul unui tratament inuman, lovindu-l în repetate rânduri cu bățul, atunci când acesta nu reușea să memoreze versete din Coran, potrivit rapoartelor tribunalului din Cardiff, Tara Galilor. Ea a fost găsită vinovată de omor și obstrucționarea justiției. Pedeapsa va fi fixată la începutul lui 2013. Poliția crezuse inițial că băiatul a decedat într-un incendiu care a izbucnit în iulie 2010 în casa din Cardiff a familiei. Ulterior, analizele au arătat că băiatul era deja mort la momentul izbucnirii incendiului. Sara Ege a negat în instanță uciderea copilului său, acuzându-și soțul pentru această faptă. În cele din urmă ea a recunoscut faptele, afirmând că a fost constrânsă să comită crima sub presiunea soțului și a familiei. În mărturie, tânăra femeie a explicat că fiul ei a căzut la pământ murmurând versete din Coran. Ea a decis să dea foc trupului neînsuflețit, deoarece era „foarte nervoasă”. Ea a afirmat că nu se putea abține de la a-l lovi pe fiul său, afirmând în mai multe rânduri că era încurajată de diavol. În urma procesului, ea a fost internată pentru câteva luni într-o clinică psihiatrică.
Proteste violente în Irlanda. Sute de manifestanți anti-austeritate s-au încăierat cu poliția. La Dublin, noaptea de miercuri spre joi a fost foarte agitată. Nemulțumiți de măsurile de austeritate, sute de protestatari au denunțat reducerile bugetare anunțate de guvernanți. Irlandezii au protestat la Dublin denunțând noul pachet de reduceri bugetare adoptat de guvern. Demonstranții au ieșit pe străzi după ce guvernul a anunțat bugetul pe 2013. Acesta prevede noi reduceri de cheltuieli în valoare de 3,5 miliarde de euro. De asemenea, autoritățile vor să introducă taxe suplimentare – inclusiv un impozit pe proprietăți. Măsura a alarmat populația pentru că unul din șase proprietari are probleme cu plata ratei la casă. Irlanda a fost una dintre țările afectate grav de actuala criză. Potrivit statisticilor, rata șomajului a depășit 14%, iar Guvernul s-a aflat în pragul falimentului în urmă cu doi ani. Atunci, Dublinul a primit un ajutor financiar salvator de la Uniunea Europeană și FMI, în valoare de 85 de miliarde de euro.
Minte sănătoasă în corp sănătos. Când viața sănătoasă devine o obsesie. Numai câteva zile au mai rămas din anul 2012. În curând un nou an va începe, și pe lângă reflecțiile filozofice, sau poetice, mulți dintre noi ne vom preocupa în această perioadă cu hotărâri și rezoluții pentru anul 2013. Să trăim mai sănătos, să slăbim câteva kg, să abandonăm obiceiuri nesănătoase, să exersăm mai mult, și multe altele. Toate acestea sunt ținte nobile, bune și frumoase, însă nu trebuie ingnorat și pericolul de a transforma dorința de a trăi mai sănătos și mai frumos, într-o obsesie care de multe ori poate fi la fel de dăunătoare ca și o viață plină de vicii. Revista Psychologies, a publicat recent un articol în care sublinia importanța unei vieți pline de obiceiuri sănătoase, dar atrăgea atenția și la riscurile la care unii se expun când devin obsedați de a mânca, a se odihni, exersa și a trăii cât mai sănătos. În fiecare zi suntem asaltați de industria publicitară cu reclame de tot felul pentru produse care mai de care mai sănătoase. De la fructe și legume organice, la iaurt care îți menține sănătatea sistemului digestiv, până la băuturi și alifii care îți detoxifică organismul și te face să arăți cu mulți ani mai tânăr. The American Academy of Pediatrics, organizație non-profit a medicilor pediatri, a publicat în luna octombrie un raport în care arăta că alimentele așa zise organice nu sunt mult superioare alimentelor obișnuite. Opinia medicilor pediatri era că plantele recoltate fără ajutorul insecticidelor, pot fi de preferat pentru copiii cu probleme de sistem imun sau dezvoltare, însă pentru un adult sau un copil relativ sănătos, este puțin probabil că poate fi afectat negativ de consumul ocazional de fructe, zarzavaturi și vegetale ne-organice. Contradicțiile de opinii, informațiile și studiile științifice care se contrazic între ele, domină Internetul și programele de știri. De la câtă apă să bei, la câte calorii să consumi zilnic, până la câte miligrame de vitamina C,D, sau E, este bine să consumi; asta dacă nu iei în considerație studiile care spun că suplimentele de vitamine sunt de fapt dăunătoare și trebui evitate. În exces, chiar și apa poate cauza moarte. Cunoscută sub numele de intoxicație cu apă, diagnosticul este destul de întâlnit în lumea medicală. Orthorexia nervoasă este un diagnostic nou, pe care psihiatrii îl acordă pacienților care se tem că se vor înbolnăvi dacă consumă alimente nesănătoase. În unele cazuri, această obsesie duce la malnutriție, înfometare, și chiar deces. Așa cum am relatat de multe ori de-a lungul anilor în cadrul acestei rubrici, odihna, alimentația și exercițiu fizic au o importanță mare asupra sănătății fizice și psihice. Maladii cardiovasculare, diabet de tip 2, depresia și multe tipuri de cancer ar putea fi evitate dacă normele unei vieți sănătoase ar fi observate. Însă moderația și echilibrul între o viață bazată pe principii sănătoase și obsesia de a trăi sănătos, sunt esențiale unei vieți armonioase.
Textul săptămânii. „De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți”. Matei 24,44
Petre și Paul Gheorghe