Când privesc aceste fetiţe mă întreb ce vină au ele de erau să ajungă pe drumuri sau la vreo casă de copii, abandonate sau… poate chiar mai rău?
Totul a început acum aproape trei ani în urmă. După ce am termiat programul specific la unul din penitenciare, un bărbat înalt, bine făcut, dar… marcat de locul în care se găsea şi cred, şi de gravitatea faptei comise mi-a spus că ar vrea să discute ceva personal cu mine. Mi-am luat timp suficient şi am aflat istoria tristă dar adevărată a familiei lui. Nu, nu voi intra în detaliile faptei comise dar mă voi opri doar la zbuciumul sufletesc, la durerea inimii lui.
„…În ciuda aparenţelor, am şi eu inimă… Îmi merit pedeapsa pe care o execut chiar dacă circumstanţele au fost altele. Nu mă plâng şi nu dau vina pe nimeni. Dar, nimic nu mă sperie mai mult decât gândul că ar fi posibil ca fetele mele pentru care sunt în stare să-mi dau viaţa dacă ar fi nevoie, ar putea ajunge pe drumuri, fără educaţie, prostituate sau… cine mai ştie cum… Soţia mea…(oftează greu)… nu este în stare să le poarte de grijă. De mai bine de un an de zile vă studiez comportamentul, caracterul, vorbele voastre, asta pentru că nu v-am cunoscut mai înainte, şi, chiar dacă voi fi puţin deplasat, aş îndrăzni să vă rog ceva…” Nu era prima… confesiune pe care o ascultam. În atâţia ani petrecuţi alături de cei de după gratii am avut parte de multe istorisiri de viaţă. Mă aşteptam, ca şi în alte cazuri să mi se ceară să ajutăm această familie cu alimente, lemne, taxe scolare, imbrăcăminte şi, chiar dacă le-ar fi cerut pe toate aş fi promis că le rezolv. Avem zeci de astfel de cazuri pe care lunar le vizităm şi ajutăm. Dar, acest tată, distrus de situaţia familială avea o altă dorinţă care m-a lăsat fără cuvinte preţ de câteva minute:
„Vă rog, căutaţi o familie, o familie aşa ca voi, care să-mi crească fetiţele mele până mă voi libera… care să le educe pentru a trăi aşa ca voi…Vă rog… ajutaţi-mă în acest sens…”
…Nu-mi găseam cuvintele potrivite… nu ştiam ce să-i spun, cum să-i spun… E destul de greu să creşti copii tăi astăzi dar să mai creşti şi pe ai unui străin…? I-am spus că am şi eu trei copii, că situaţia mea nu îmi permite, decât poate doar în vacanţe să iau o fetiţă la mine… nu am putut decât să-i promit că voi vizita şi ajuta atât cât voi putea fetiţele lui, că voi povesti pe unde voi merge situaţia lor şi… l-am provocat să se roage lui Dumnezeu ca El să intervină pentru acest „of” al lui.
La numai câteva zile, am mers în vizită la această familie. Locuiesc într-un cătun, parcă rupt de societate din judeţul Iaşi. Cred că mai repede parcurgi cei aproape 40 km de la şoseaua principală pe jos decât cu maşina, pentru că gropile sunt una lângă alta, nu ai ce ocoli sau ce lăsa, şi sunt atât de adânci… de se târăşte practic maşina cu caroseria de ramăşiţele de asfalt din şosea… Dar, cuvântul dat e datorie curată aşa că… iată-mă ajuns la primărie unde mă prezint şi explic scopul vizitei mele. De aici sunt însoţit de asistenta socială şi de un poliţist cu care mergem la mama fetiţelor. Cred că era undeva aproape de 11 dimineaţa. După ce strigăm la poartă preţ de câteva minute iese pe uşă mama… care nu a putut ajunge la poartă decât ţinându-se de gard pentru că… intuiţi şi dumneavoastră… era încă în stare de ebrietate. Nu ştiu cât a înţeles din discuţia avută dar… vâzând-o cu burta mare am întrebat-o dacă e însărcinată sau bolnavă. Da, era însărcinată. I-am spus că, soţul ei este de ceva ani închis… cum de… este însărcinată, la care ea ne-a spus: „Ce, bărbaţi nu sunt? Dar ştiţi ceva? Sunt în luna a şaptea şi încă nu a mişcat copilul meu…” La care poliţistul îi spune: „Pai… e deja în comă alcoolică, ce să mai mişte?” ( Aşa a şi fost… a născut prematur şi copilul la numai câteva ore a murit deja fiind înmormântat de primărie). Băiatul ei, făcut cu alt tată ne-a spus, printre rânduri că aproape în fiecare noapte după orele 24 intră câte un bărbat la ea în cameră şi după ce pleacă acela… intră altul şi tot asa… Iar în camera aceea dorm toţi – şi mama, si cele 3 fetiţe şi doi băieţi, unul de 14 ani iar celălalt de 10 ani… Nu-mi venea să cred… dar vecinii şi asistenta socială ne-au confirmat cele spuse. Noi ştiam doar de două fetiţe… Cea de-a treia era făcută cu alt bărbat… Am mers apoi la bunica fetiţelor acolo unde Mădălina, fetiţa cea mare doarme şi locuieşte din când în când… O femeie afectată de situaţia fiului ei închis dar mai ales de situaţia celor 3 fetiţe. Şi ea şi vecinii şi cei din primărie ne-au spus că dacă am putea face ceva pentru fetiţe ar fi foarte bine…” Eu, spunea bunica, sunt bătrână… Nu ştiu cât mai trăiesc… dar mi-e milă de copilele astea… Acum le mai dau eu o lingură de mâncare dar… dacă n-oi mai fi eu… mama lor e beţiva şi desfrânata satului… pleacă de acasă cu săptămânile, lasă copii fără nimic apoi iar vine acasă…”
Am mers de câteva ori şi am dus alimente, dulciuri şi jucării la aceşti sărmani copii. În paralel însă, acolo unde ajungeam mai povesteam despre situaţia lor şi dorinţa tatălui. Au fost câteva familii interesate dar…” dacă ar fi fost numai un copil sau doi, dar trei… e mult prea mult…” spuneau toţi. Aveam si o grupă de rugăciune pentru fetiţe. Ştiam şi credeam că Doumnezeu va interveni cumva pentru aceste fetiţe. Şi, răspunsul la rugăciuni nu a întârziat. Eram într-o zi de Sabat undeva în judeţul Suceava, în frumoasa grupă de la Ţibeni şi povestind şi prezentând imagini cu fetiţele, gazda mea din acea ocazie, familie cu 3 copii îmi spune că ar fi interesaţi de acest proiect. Am discutat despre implicaţii, ne-am rugat şi am stabilit să ne deplasăm pentru a vedea fetiţele şi a le lua. După discuţii şi la primăria locală, unde am fost sprijiniţi, am mers cu maşina plină de alimente şi jucării nu doar pentru copiii acestei familii ci şi pentru ai vecinilor. Prietenii mei erau decişi să ia cele două fetiţe. Dar, povestind că acolo mai este şi un băiat de 14 ani, o altă familie a dorit să ia acest băiat la ei şi să-l ajute cu ceva de muncă dar şi cu şcoala, dacă era necesar chiar să-l crească, să-l ajute la întemeierea unei gospodării şi chiar cu căsătoria…
Iată-ne ajunşi. Mădălina ştia de planul nostru… abia aştepta să meargă undeva unde va avea jucării, mâncare şi căldură iarna… Mama, ca de obicei nu era acasă… iar când a venit, da, era tot beată… Băiatul… nu era acasă. Dar în curte… se mişca un ghem de… fetiţă. Murdară din cap până-n picioare, deasupra gurii avea… ceva uscat mai mare decât năsucul ei… Doamna care ar fi vrut să ia băiatul când a văzut-o, de milă a luat-o în braţe când tocmai suna telefonul ei. La celălalt fir era soţul ei…
– Ai găsit băiatul?
– Nu… e plecat…
– Şi acum ce faci?
– Pai…ţin în brate o fetiţă…
– Cum arată? E frumoasă?
– Pai…e blondă dar slabă…
– Îţi place?
– Da…
– Ia-o pe ea, spune soţul…
Aşa se face că, au fost luate cele trei fetiţe. Nu pot omite faptul că, toţi am plecat mai…”bogaţi” de acolo…Cu o mână ţinem volanul iar cu cealaltă ne… ”păduchiam”… Ajunşi acasă, a trebuit să … aruncăm tot de pe noi, să facem baie… să dezinfectăm hainele…etc… Târziu în noapte, spre dimineaţă am reuşit şi noi să adormim…
Planul de acasă…nu se potriveşte cu cel din teren. Fetiţa cea mică, fiind învăţată cu celelalte, mică fiind (aproximativ un an) plângea într-una aşa că… a trebuit să fie dusă lângă celelalte două… Peste două zile mă sună prietenul meu Costel şi îmi spune că nu mai ştie să facă… Fetele, după ce s-au văzut curate, îmbrăcate, mâncau non stop. Cele două mai mari câte 2 – 3 porţii. Ieşeau afară cu burticile pline şi de acolo mâncau merele căzute pe jos… Costel le întreba dacă s-au săturat şi Mădălina, cea mare spunea:
– „Da tati, ne-am săturat dar… ştii, bunica ne dădea mâncare dar când mergeam acasă nu mâncam cu zilele şi… mai bine mâncăm azi bine, tot ce ne dai şi găsim, cine ştie dacă mâine nu vom avea ce mânca…?”
Nu a fost şi nu este uşor pentru această familie să crească, să aibe grijă de şase copii. Mădălina avea probleme grave de sănătate… Nu putem uita cum doamna doctor de la Spitalul din Rădăuţi auzind de… binefacerea făcută acestor fetiţe, pentru că încă actele nu erau gata pentru plasament, pentru că banii… sunt aşa cum sunt a spus: „Pai voi să faceţi un aşa de mare bine şi eu să nu vă înţeleg. Nu vă iau nici un ban iar când veţi mai avea probleme veniţi tot la mine…”
A trecut mai bine de un an şi jumătate. Familia Levitchi Costel şi Dana cresc – nu uşor – şase copii. Dacă ne referim la cele trei fetiţe, acestea cresc văzând cu ochii, se dezvoltă armonios, dacă atunci când au fost luat cele două mai mici abia dacă vorbeau acum învaţă poezii, participă cu cântări la programele muzicale, la grădiniţa particulară unde merg s-au adaptat foarte bine şi… totul merge ca şi cum ar fi în casa părintească.
Zilele trecute le întrebam – în vizită la ele fiind – dacă merg acasă. Ce credeţi că mi-au spus? „Casa noastră este aici şi, luând de gât pe Costel şi Dana spuneau, ei sunt acum tata şi mama noastră…”
Când privesc aceste fetiţe, vă întreb, nu-i aşa că v-ar plăcea să vă întâlniţi cu ele şi cu tatăl lor pe plaiurile cereşti? Dacă da, vă provoc să susţineţi în rugăciunile voastre familia Levitchi. Încercaţi să faceţi un exerciţiu de imaghinaţie, punându-vă în locul lor pentru o zi numai să vedeţi cam cum este… Iar, dacă inimile voastre vă spun că aţi putea face ceva mai mult pentru creşterea acestor fetiţe, vă îndemn să faceţi. Nevoi sunt multe. Aşa cum spuneam, aceste fetiţe merg la o grădiniţă particulară unde lunar trebuie plătită o taxă, drumul până acolo… etc… etc…Pentru mai multe detalii, nu ezita să ne contactezi.
Fie ca bucuria celei ce priveşte drept în ochii tăi să inunde inima ta dar şi a lor. Şi asta, pentru veşnicie.
Mihai Enea
Director SUP Molodva
yo8cyn@yahoo.com, sau 0742 200350