Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“
Semnele saptamanii 22 Septembrie 2011
Palestina în plină ofensivă diplomatică. Vinerea aceasta Mahmoud Abbas președintele Autorității Palestiniene este programat să i-a cuvântul în cadrul lucrărilor Sesiunii Generale ONU, ocazie cu care vrea să ceară recunoaștrea de către ONU a statului Palestinian. In aceste zile premergătoare are loc o activitate diplomatică febrilă; mai toate marile puteri occidentale se opun și încearcă să-l convingă să nu o facă. Președintele Franței al Statelor Unite, primul ministru Israelian și mulți alții încearcă să găsească o soluție de compromis. Care va fi rezultatul rămâne de văzut. Procedura cere ca un stat care vrea să fie recunoscut, trebuie să depună o cerere în care să se angajeze să respecte prevederile Cartei Națiunilor Unite. Această cerere este transmisă Consiliului de Securitate unde trebuie să obțină cel puțin 9 voturi favorabile din partea celor 15 membri permaneți între care se numără USA, Rusia, Franța, China, Anglia. Sigur că cel puțin câteva dintre ele se vor opune, sau vor folosi dreptul de veto. Această situație nu este nouă, mai ales în timpul anilor războiului rece, Uniunea Sovietică și Statele Unite s-au disputant adesea în acest fel. Dincolo de aspectul politic și implicațiile economice pentru regiune și pacea mondială în general, trebuie subliniat faptul că Mahmoud Abbas este președinte numai pe o parte din teritoriu, anume în Cisirdania, de cealaltă parte în Fâșia Gaza guvernează hamasul, o organizație teroristă care are o agendă cu totul diferită. Apoi cea mai mare parte a palestinienilor supraviețuiesc datorită faptului că lucrează în Israel, sau fac trafic din Egipt. Dacă vor să devină o țară independentă, atunci legal urmează ca să li se interzică accesul într-o țară străină cum ar deveni Israelul. In orice caz, din orice punct de vedere situația este complicată și în mod real nu se poate întrevede nici o soluție.
Satelit care se întoarce pe pământ. NASA a anunțat că vineri 23 Septembrie va intra în atmosfera terestră Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), un satelit american lansat în 1991. Lung de 10 metri și cântărind 6.000 de kg acest satelit și-a încheiat misiunea în 2005, a rămas fără combustibil și acum va reveni pe pământ în cădere liberă. Nu se poate preciza unde va cădea, undeva între 57 grade latitudine nordică și 57 grade latitudine sudică, adică oriunde. De asemenea se estimează că nu toate componentele vor arde în contact cu atmosfera, deci există o mare probabilitate ca bucăți mai mari sau mai mici bine încinse de fricțiunea cu aerul să aterizeze în zone locuite. Intr-adevăr până acum nu a avut loc un asemenea accident, bucățile care au căzut înapoi pe pământ au aterizat în zone nelocuite, dar este un început pentru toate, și cine știe dacă nu acesta va fi cazul.
Dovedește că ești creștin. Un tânăr chinez în vârstă de 26 de ani Mao Qin Wang, s-a prezentat în fața Comisiei pentru Imigarție și Refugiați din Toronto și a cerut azil deoarece este persecutat în țara lui pe motiv că este creștin. Nu mare i-a fost surpriza când Rose Andrachuk, președinta Comisiei i-a spus să dovedească. Cum? In modul cel mai normal să răspundă la câteva întrebări. Doamna Andrachuk, o catolică practicantă și fostă președinta a Toronto Catholic District School Board, l-a supus pe candidat la un examen în toată regula. Cine a fost bunica lui Isus? Din care parte a Bibliei fac parte Evanghelile? Ce reprezintă pâinea de la împărtășanie? Și alte întrebări de acest fel. In urma acestui examen ea a determinat că Mao Qin Wang nu este așa cum pretinde un bun catolic, că nu prea are idee de dogma bisericii din care spune că face parte și pentru care este persecutat, așa că i-a respins cererea. Spre norocul lui Curtea Federală a fost mai îngăduitoare și a invalidat această hotărâre argumentând că acest fel de test nu poate fi folosit pentru determinarea afiliației religioase. M-am gândit că ar fi interesant de știut câți dintre noi am trece un asemenea test?
Vaticanul și reconcilierea cu dizidenții tradiționaliști. Vaticanul este denigrat din toate direcțiile, pe de o parte sunt cei care îl consideră prea tradiționalist și rigid, pe de altă parte sunt cei care îl consideră prea modernist. Din acest grup face parte și Societatea Sfântului Pius al X-lea. Formată în 1969 de către Archiepiscopul Marcel Lefebvre această grupare untraconservatoare condusă în prezent de către Bisopul Bernard Fellay, nu este de acord cu anumite doctrine ale bisericii catolice, în special cu reformele hotărâte în cadrul conferinței Vatican II, privitor la relațiile cu evreii, și slujba în alte limbi decât Latina. Săptămâna trecută Cardinalul William Levada, s-a întâlnit cu bisopul Bernard Fellay, și i-a înmânat o listă de două pagini conținând doctrinele bisericii care trebui acceptate de către grupul tradiționalist. De această acceptare este condiționată reintegrarea acestui grup. In ultimii 2 ani au mai avut loc 8 asemenea întâlniri în încercarea de a aplana aceste divergențe. Nu este clar cât de mult din aceste revendicări vor fi acceptate de către grupul tradiționalist, sau cât de mult va fi dispus Vaticanul să cedeze. Dacă se va ajunge la o înțelegere, gruparea reprezentată de bisopul Fellay va deveni o entitate separată nu va fi afiliată nici unei dioceze, ci Sfântului Scaun direct, adică papei, singura grupare care beneficiază de acest statul este mișcarea Sfântului Pius al X-lea conservativă Opus Dei. Societatea își are sediul în Menzingen, Elveția și are 6 seminarii, 3 universități și 70 de școli. In afară de 4 bisopi, mai are 550 de preoți și 200 de seminariști.
Germania îşi aprofundează cooperarea cu Rusia în domeniul militar. Germania şi Rusia intenţionează să-şi extindă cooperarea în domeniul militar. Anunţul a fost făcut la Moscova de ministrul german al Apărării, Thomas de Maiziere şi de omologul său rus Anatoli Sergiucov. De Maiziere a enumerat posibilele doemnii de cooperare, între care edificarea unor centre de antrenament, a unor spitale de campanie, formarea poliţiştilor militari şi păstrarea în siguranţă a muniţiilor. De Maiziere a mai declarat că Germania are interesul, în scopul propriei securităţi, ca armata Federaţiei Ruse să fie modernă şi bine condusă.
SUA cer cetăţenilor americani să părăsească Siria. Pe fundalul protestelor împotriva preşedintelui Siriei, Bashar el Assad, şi a violenţelor regimului, Departamentul de Stat de la Washington a cerut cetăţenilor americani să părăsească această ţară arabă. În motivaţia acestei solicitări se subliniază insecuritatea şi instabilitatea din Siria, precum şi o declaraţie a preşedintelui Barack Obama, făcută la mijlocul lunii august, în care cere o schimbare de regim la Damasc. Adversarii regimului Assad au chemat astăzi prin internet la noi demonstraţii. Protestele vor continua până la căderea actualei puteri, subliniază opoziţia.
Justiţia americană ia în vizor bănci israeliene. După o serie de bănci elveţiene, în vizorul fiscului american se află acum instituţii financiare israeliene. Potrivit agenţiei de ştiri Reuters, Ministerul Justiţiei de la Washington a ordonat o serie de controale la băncile israeliene Hapoalim, Leumi şi Mizrahi-Tefahot. Aceste bănci sunt bănuite că au ajutat prin filialele lor din Elveţia o serie de cetăţeni americani bogaţi să comită evaziune fiscală.
Preşedintele Turciei, în vizită de stat în Germania. Preşedintele Turciei Abdullah Gül a început luni o vizită de stat de mai multe zile în Germania. El a pledat pentru negocieri corecte de aderare a ţării sale la UE. Obiectivul Ankarei rămâne să devină membru cu drepturi depline al blocului comunitar, a precizat Gül la Berlin. El a spus că negocierile începute în 2005 trebuie şi finalizate la un moment dat. Preşedintele turc a fost primit cu onoruri militare de omologul german Christian Wulff. De asemenea, miniştrii de finanţe din cele două ţări, Wolfgang Schäuble respectiv Mehmet Simsek, au semnat un nou acord de dublă impunere fiscală. Înaintea sosirii în Germania, Gül a criticat politica privind străinii a Berlinului, pe care o consideră neconformă cu dreptul internaţional. Preşedintele turc s-a referit în special la testele obligatorii de germană la care sunt supuşi imigranţii turci. În acelaşi timp, politicianul creştin-democrat german Ruprecht Polenz a cerut Ankarei să îmbunătăţească felul în care tratează minoritatea creştină. Polenz a pledat însă şi pentru o perspectivă realistă privind aderarea Turciei la UE.
India şi Nepal. Cutremur. Cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa în cutremurul de 6,9 care s-a produs la graniţa dintre India şi Nepal, au anunţat luni autorităţile. Seismul s-a produs în statul Sikkim, o zonă muntoasă din nord-estul Indiei, la ora locală 18.20, potrivit institutului american de geofizică. Cutremurul a fost urmat de două replici puternice. Liniile telefonice din stat au fost blocate, iar întreruperea alimentării cu curent electric a lăsat capitala, Gangtok, cu o populaţie de 50.000 de locuitori, în întuneric. Potrivit posturilor de televiziune, mai multe clădiri au fost afectate, iar şosele s-au fisurat. Numeroase clădiri din India şi Nepal au fost evacuate, iar în Tibet şi-au pierdut viaţa cel puţin şapte persoane. Seismul a fost resimţit şi în Bangladesh şi Bhutan.
Vehicul blindat francez, scăparea lui Gaddafi? O companie franceză a livrat în 2008 un vehicul de teren ultrasecurizat, regimului libian, care i-ar fi permis lui Muammar Gaddafi să fugă de rebeli şi să se ascundă în continuare. Vehiculul ar fi costat patru milioane de euro şi ar fi fost vândut cu aprobarea preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, relatează Mediapart. Maşina a fost fabricată de societatea franceză Bull-Amesys şi îi permite lui Gaddafi să treacă printre bombe fără probleme. Rebelii controlează în prezent majoritatea ţării nord-africane, inclusiv Tripoli, dar se mai dau lupte în apropiere de Sirte, oraşul natal al fostului lider libian. Amnesty International a acuzat regimul lui Gaddafi de crime împoriva umanităţii, dar a avertizat că şi rebelii au comis abuzuri ce, în unele cazuri, pot fi asimilate cu crime de război.
Un controlor de trafic beat, vinovat parţial de accidentul aviatic din Rusia din iunie. Un accident aviatic produs în iunie în nord-vestul Rusiei şi soldat cu moartea a 44 de persoane ar fi fost provocat, parţial, de un controlor de trafic beat, arată un raport al comisiei de anchetă pentru siguranţă aeriană. Comisia interstatală de aviaţie pentru Rusia şi alte foste state sovietice a anunţat că echipajul a decis „să nu se întoarcă pentru o a doua abordare” înainte de a ateriza, deşi avionul se afla deja sub altitudinea minimă de siguranţă. „Subordonarea căpitanului faţă de controlorul de trafic, care era agitat şi uşor beat”, a fost un factor care a contribuit la accident, adaugă documentul. Un alt factor ar fi fost managementul prost al echipajului de către căpitan. Avionul Tupolev Tu-134 al RussAir, cu 43 de pasageri şi nouă membri ai echipajului la bord, zbura de la Moscova la Petrozavodsk, principalul oraş din regiunea Karelia, atunci când s-a prăbuşit. Aparatul a luat foc la scurt timp după ce a aterizat pe o autostradă, în apropiere de aeroport.
Rusia a lansat cele mai ample exerciţii militare din 2011. Rusia a lansat luni dimineaţă exerciţiile strategice Centre-2011, cele mai importante de anul acesta, a anunţat biroul de presă al Ministerului rus al Apărării. Manevrele militare se derulează pe teritoriile Rusiei, Kazahstanului, Tadjikistanului şi Kîrgîzstanului. „În cursul exerciţiilor, trupele vor desfăşura operaţiuni tactice vizând să asigure o interacţiune activă în cursul unui conflict armat”, se arată într-un comunicat al ministerului, citat de RIA Novosti. Peste 12.000 de militari, 1.000 de vehicule blindate, dintre care 100 de tancuri, 50 de avioane şi 10 nave vor lua parte la exerciţiile ce se vor încheia în 27 septembrie.
Explozie şi victime la Ankara. O explozie, provocată de o bombă amplasată, potrivit primelor informaţii, într-un minibus a zguduit astăzi centrul Capitalei Turciei. Potrivit martorilor oculari, mai multe persoane au fost rănite, clădiri şi autovehicule afectate. Televiziunile din Turcia au transmis imagini cu maşini în flăcări. Guvernul turc este de părere că a fost vorba despre o explozie dirijată, iar primarul Capitalei a anunţat că cel puţin trei persoane au fost grav rănite.
Olanda nu crede că există o legătură între blocarea florilor la vămile din România şi Schengen. Guvernul de la Haga este precaut în legătură cu blocada florilor, seminţelor şi bulbilor din Olanda la graniţa României cu Ungaria şi dă asigurări că nu are nici un motiv să creadă că există o legătură între această decizie şi cea privind aderarea la spaţiul Schengen. Ministerul olandez de Externe nu a criticat România, dar un purtător de cuvânt a precizat că a cerut o explicaţie şi aşteaptă răspunsul, relatează BBC News. România susţine că a identificat o bacterie periculoasă pe flori şi bulbi. „Nici vorbă de prezenţa vreunei bacterii!”, a declarat pentru agenţia ANP un purtător de cuvânt al unei companii din domeniu. Potrivit ANP, exporturile de bulbi din Olanda către România au ajuns anul trecut la aproape 700.000 de euro. Olanda este principalul furnizor de flori pe piaţa românească, exportând anul trecut nouă milioane de bulbi. Luni, membri creştin-democraţi olandezi ai Parlamentului European au spus că este vorba de un şantaj şi că momentul pentru aceste controale şi suspiciuni este suspect. Săptămâna trecută, ministrul pentru imigraţie, Gerd Leers, a anunţat că Olanda se va opune aderării României şi Bulgariei la Schengen, pentru că nici una dintre cele două ţări nu a depus suficiente eforturi pentru a combate corupţia. Chestiunea va fi discutată joi, la Bruxelles, în Consiliul pentru justiţie şi afaceri interne.
Afganistan. Atentat. Atentatul de ieri din Afganistan, soldat cu moartea fostului preşedinte al ţării, Burhanuddin Rabbani, a fost revendicat de talibanii islamişti. Potrivit insurgenţilor, Rabbani s-a întâlnit la reşedinţa sa din centrul capitalei Kabul cu doi reprezentanţi ai talibanilor pentru negocieri de pace. În timpul discuţiilor, unul dintre extremişti a detonat o bombă pe care o avea asupra sa, ascunsă în turban. Pe lângă fostul preşedinte şi cei doi talibani, în incident au fost ucise şi patru gărzi de corp. Atentatul a produs stupoare în Afganistan dar şi la nivel internaţional. Rabbani, precursorul actualului preşedinte Hamid Karzai, a îndeplinit în ultima vreme funcţia de şef al aşa-numitului Consiliu al Păcii. Din această poziţie el încerca să aplaneze conflictul de la Hindukuş cu mijloace politice. Între sarcinile sale se număra în primul rând reconcilierea cu talibanii radicali.
Japonia este bântuită de o furtună tropicală violentă. Taifunul „Roke” a ajuns deasupra Japoniei. Furtuna tropicală cu rafale de vânt de peste 160 de km pe oră, a atins ţărmul nipon la vest de capitala Tokio. Cel puţin şase persoane şi-au pierdut deja viaţa potrivit unui bilanţ provizoriu. Afectată de inundaţii este mai ales metropola industrială Nagoya. Autorităţile au recomandat unui număr de mai bine de un milion de oameni care trăiesc în zonă să-şi părăsească locuinţele şi să se pună la adăpost. Mai multe fabrici au fost din precauţie închise. Traficul feroviar şi aerian a fost temporar întrerupt, segmente de autostradă au fost închise pentru circulaţie. Există temerea că taifunul ar putea să se îndrepte spre provincia Fukushima, unde se află reactoarele atomice avariate de cutremurul şi valurile uriaşe din 11 martie.
Demonstraţie de proporţii la Ramallah în favoarea recunoaşterii statului Palestina. Mii de palestinieni s-au adunat la Ramallah, în Cisiordania, din dorinţa de a-şi manifesta sprijinul pentru planul preşedintelui Mahmud Abbas, de a cere recunoaşterea statului Palestina drept membru cu drepturi depline al ONU. Angajaţi ai statului şi elevii au primit zi liberă pentru a putea participa la demonstraţie. Organizatorii aşteaptă până la 50.000 de participanţi. Potrivit sondajelor, 80 la sută dintre palestinieni sprijină demersul de recunoaştere a statului independent Palestina, de către Adunarea Generală a ONU.
Minte sănătoasă în corp sănătos. A sosit sezonul merelor. An apple a day keeps the doctor away, este un proverb englez care tradus spune că un măr pe zi ține doctorul la distanță, și se dovedește că este atât o vorbă înțeleaptă din bătrâni, cât și o observație științifică. Merele sunt recomandate de medici și dieticieni pentru o multitudine de motive. Un măr conține un număr mic de calorii, numai 95, și multe fibre, aproximativ 4 grame, un lucru folositor celor care doresc să-și mențină greutatea, sau vor să slăbească. Cercetatorii de la Iowa Women’s Health Study, au raportat anul trecut rezultatele unui studiu efectuat pe o perioadă de 20 de ani. Femeile care au consumat periodic câte un măr, au redus semnificativ riscul de boli cardiovasculare. Mai multe studii științifice arată că persoanele care consumă cu regularitate câte un măr, reușesc să mențină o greutate și colesterolul în limitele normale. Cercetătorii finlandezi au ajuns și ei la o concluzie similară în urma unui studiu de 28 de ani, la care au participat 9.208 de bărbați. Experții în nutriție atribuie aceste rezultate faptului că merele conțin mai multe substanțe antioxidante care protejează sistemul cardiovascular, scade nivelul de colesterol și reduce inflamația din organism. In plus, numai un singur măr constituie 14% din cantitatea totală zilnică de vitamiana C, atât de necesară organismului. Un măr pe zi constituie un aliment ușor de procurat, care poate fi păstrat mult timp, ieftin, și care poate aduce multe beneficii sănătății noastre.
Textul săptămânii. ,,Vegheați dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului”. Matei 25,13
Petre si Paul Gheorghe