Cea mai frumoasă amintire
Cea mai frumoasă amintire
Din viaţă pe acest pământ,
E ziua scumpă, de întâlnire
Cu Tine-Isuse prin Cuvânt!
Descoperit ca blând Păstor
Atunci când eu Te-am auzit,
Pus în cântare, cu mult dor
În suflet, dragostea-a trezit.
Şi-n lungul vremii n-am uitat
Prea scumpele voci de copii,
Ce le-auzeam ades prin sat
Cântând pătrunşi de bucurii.
Prin starea lor, cea fericită
Aminteau de-un bun Păstor,
Spuneau de oaia cea rănită
Ce-o duci pe braţe, iubitor.
Şi picioruşul său de-i frânt
Tu-l legi, să-i oferi uşurare,
Şi pâinea vieţii, din Cuvânt
Îi dăruieşti, cu îmbelşugare.
Şi-atât de mult m-a stăpânit
Dorinţa de-a Te şti aproape,
Ca şi-al meu suflet prăpădit
Să-l duci la pajişti, şi la ape!
Să îmi dai viaţa cea eternă
Să intru în sfânta-orânduire,
Când căpătâiul şi nici pernă
Nu vor mai fi spre odihnire.
Neobosit, să îmi iau zborul
Spre-acele lumi, din Galaxii,
Ce le-am purtat atâta dorul
De-a le cunoaşte-n veşnicii!
Flavius Laurian Duverna
13 Martie, 2009.