JUNIORI – ANUL D

TRIMESTRUL 2 –

O FAMILIE CREŞTINĂ

1 A. DRUMUL FĂGĂDUINŢELOR

 

Din fericirea primului Eden

răsar şi azi ca jerbe de lumină,

făgăduinţi,

să vă sădească-ntr-o grădină…

Ca nişte drumuri luminoase,

aceste căi lactee

vă cheamă înspre cer

cu glasurile lor prietenoase…

E drumul însemnat cu biruinţi

de Cel ce-ntâiul l-a parcurs

şi spinii sunt de El bătătoriţi,

să nu mai curgă sânge cât a curs…

Nu poate-nvinge bezna lumii deasă

Lumina din Cuvântul întrupat în voi!

Păziţi-vă cărarea luminoasă

şi nu vă-ntoarceţi ochii înapoi!

Un ultim act spre marea veşnicie

urmează să se-ncheie în curând!

Puneţi iubirii voastre o bună temelie,

Hristos să fie primul şi cel din urmă gând!

La capătul de dincol’ al cărării

v-aşteaptă veşnicele bucurii,

pe care-n luptele înaintării

abia le poţi întrezări!

Şi-atunci când, faţă-n faţă totdeauna,

vă veţi găsi într-o cunună-a lui Hristos,

să v-amintiţi de bucuria de-a fi una

căci este-adevărat, e lucrul cel mai greu,

dar nu e altu-n lume mai frumos!

 

1 B. CĂSĂTORIA ŞI FAMILIA

Căsătoria –

ce dar minunat

ne-a oferit Dumnezeu,

din Paradis,

ca o coroană a fericirii,

ca un curcubeu veşnic peste oceanul iubirii,

ca un strălucitor nimb,

care să încununeze pe orice om,

în orice loc şi-n orice timp!

Înainte de a păşi

pe sub ghirlandele suave

ale căminului pe care vi-l doriţi,

dragi tineri,

în fiecare zi,

în rugăciuni fierbinţi

să-L invitaţi pe Hristos,

ca Sfetnic şi Domn,

nu doar ca Oaspete preţios.

Puneţi în raza luminii de sus

puritatea motivelor iubirii,

culorile şi viabilitatea unirii,

locul întâi, acordat lui Isus,

prioritatea Cuvântului lui Dumnezeu,

biruinţa deplină asupra propriului „eu”…

pietre de hotar,

pe care să clădiţi, zi de zi,

temelia scumpului vostru cămin.

Astfel,

veşnic vă va însoţi

binecuvântarea şi ocrotirea Tatălui divin.

Căsătoria

înseamnă unire,

iubire, fericire!

Ea mai înseamnă

disciplină

şi locul,

unde orice durere

se-alină!

Căsătoria

este unitate în diversitate;

ea este grădina, în care înfloreşte iertare,

pace, bucurie şi împlinire pentru fiecare.

Familia

binecuvântată cu copii

este plină de răspunderi,

dar şi de bucurii!

În dragoste, toţi uniţi,

urcând pe treptele rugăciunii,

veţi învinge căile minciunii,

şi atracţiile lumii;

veţi avea răbdare,

respect reciproc

şi prezenţa Duhului Sfânt,

iubitoare.

Familia devine, astfel, un loc,

unde arde cu flacără vie

al dragostei foc,

iar îngerii poposesc

cu drag

şi nimeni nu este trist,

când păşeşte

al căminului prag!

Vreţi să aveţi şi voi un cămin fericit?

Lăsaţi-L pe Dumnezeu

la cârma vieţii

şi viitorul vostru va fi,

prin El, veşnic însorit!

1 C. FAMILIA LUI DUMNEZEU

Marea familie a lui Dumnezeu

cuprinde, fără deosebire,

pe orice om de pe pământ,

indiferent de rasă, culoare,

naţionalitate

sau modul de exprimare,

prin cuvânt!

Eu şi tu,

suntem fiii Săi,

prin creaţiune şi prin răscumpărare.

Să Îi aducem bucurie Tatălui nostru ceresc,

umblând doar pe căile Sale.

În dragostea Sa

Dumnezeu ne cuprinde pe toţi,

fără părtinire.

Cât de mare este preţuirea Sa pentru noi,

Golgota va rosti în vecii despre suprema Lui jertfire.

Şi ce ar putea să aştepte El, în schimb,

de la copiii Săi,

decât deplină ascultare,

respectând cu sfinţenie poruncile Sale?

O, şi atunci,

scumpele noastre dorinţe,

ca în viaţă, în cămin

şi în lumea întreagă,

zarea să fie pururi albastră;

să fie pace, unire,

şi un fluviu de iubire

să facă să răsară în viaţa noastră,

flori de fericire…

Tatăl nostru ceresc sigur le va împlini!

Credincioşi şi loiali să-I rămânem zi de zi!

Veniţi,

să ne unim cu tot universul în cânt,

noi, marea familie a Creatorului,

de pe acest pământ

şi în adorare să ne închinăm

înaintea marelui nostru Dumnezeu,

dând slavă,

azi şi în veci,

doar Numelui Său!

2 A. DRAGOSTEA

Când vorbim despre iubire,

se ivesc zorile…

Când iubim,

răsare soarele;

când facem un cântec

despre dragoste,

se desfac mugurii în floare;

când dragostea cântă,

se împlineşte timpul de cules…

Inima celui care iubeşte

ştie bunătatea şi mila,

cunoaşte bucuria şi zâmbetul

unui strop de fericire;

cunoaşte tristeţea

şi boabele de rouă

din lacrimile

celor ce au nevoie de iubire,

căci dragostea

acoperă totul,

crede totul

şi suferă totul…

De aceea,

cel care ştie,

că dragostea

vine senină şi netulburată

de la Dumnezeu,

poate să spună oamenilor

de pe această planetă,

că atunci

când vorbim despre iubire,

se ivesc zorile

şi cănd iubim,

răsare Soarele

dreptăţii noastre.

2 B. TOATĂ CASA MEA

Doamne,
Ce minunat ai putut să fii
Când Te-ai gândit să faci o mică-mpărăţie de iubire
Din bunici,
Din tată şi mamă, şi nişte copii…
Sărbătoare a vieţii,
I-ai adunat în jurul unei vetre,
I-ai strâns în jurul unei pâini…
Este lucrul cel mai frumos ce Ţi-a ieşit din mâini
Şi, pentru cine ştie să-nţeleagă,
Această minune pe care-o numim „casa noastră”,
Este frumoasă numai întreagă.

Dacă ne-ar lipsi bunicii
Am fi fără de glorie,
Ca un popor fără istorie…
Dacă ne-ar lipsi ăştia micii,
Ni s-ar stinge orice viitor,
Căci noi ne auzim mersul spre cer în paşii lor…
Dacă nu s-ar mai întoarce tata
De la treburi, de-afară, pe umeri cu seninul, cu zloata,
Cât de trist ar fi băiatul,
Cât de nemângâiată ar rămâne fata!…
Stâlpul casei s-ar frânge,
Privelişte de care şi îngerii ar plânge…
Dacă mama ar pleca sau n-ar mai veni,
Inima casei s-ar opri…

Frumos ne amintim de Abraam, care zicea:
„Eu şi toată casa mea”…
Frumos ne amintim de Moise,
Când repeta lui Faraon mereu
„Noi şi tot ce e al nostru:
Vom merge să slujim lui Dumnezeu”!…

Este-nserare
Şi parcă se-aud dinspre cer osanale.
De ce-o fi printre îngeri atâta sărbătoare?…
Fiindcă pe pământ, un copil
Se roagă pentru sora lui mai mică,
Pentru fratele lui mai mare…

Este spre miez de noapte,
Dar ce bucurie o fi printre stele
De nu poate s-adoarmă niciuna dintre ele?
Fiindcă aud dinspre pământ nişte şoapte:
E o mamă ce se roagă cu lacrimi fierbinţi
Să-i fie copiii cuminţi….

E de cu zori,
Dar luceferii parcă abia acum se-aprind.
Ca nişte cereşti veghetori,
Lumina, garanţie grăbesc să-şi trimită
Spre fruntea unui tată ce, în rugă,
Cere să-i fie casa ocrotită….

Doamne,
Mai mult decât pentru apă şi pentru pâine

Mă rog şi eu pentru casa mea de azi şi de mâine,
Pentru ai mei care sunt,
Pentru ai mei ce vor veni,
Fiindcă ştiu că nu departe, într-o zi,
Tu mă vei întreba:
„Unde ţi-e turma pe care ţi-am încredinţat-o?”
Iar eu vreau să-Ţi răspund frumos: „Doamne, iat-o”
Şi Tu să-i treci pe toţi la dreapta Ta….

Aşa adesea mă surprind plângând de bucurie,
Visând că sunt în marea Ta Împărăţie
Şi casa mi-e întreagă-acolo, lângă Tine…
Bunicii, cu înţelepciunea lor despre ce-i bine;
Şi tata, cel ce-a fost cu truda pe pământ;
Şi mama, cu iubirea, şi fraţi, surori, toţi sunt
Şi copilaşii, iată-i, pe nume noi îi chem..
Că le va fi vreun rău, nu mă mai tem….

Numai de-un singur gând m-aş tulbura
Că-mi va lipsi de-acolo cineva…

De-aceea-n fiecare seară şi-n fiecare zori de zi
În inimă mi-i strâng pe toţi
Şi-i fac mănunchi de bucurii….
Cu îngerii îi fac prieteni
Şi-i plimb frumos, din stea în stea,
Şi-i trec prin cântecul iubirii…
Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,
Şi mută-n ceruri toată casa mea.

3 A. ALTARUL FAMILIAL

Domnu-n casa mea doreşte

Sfânt altar familial

Şi în juru-I ne uneşte

Pe toţi membrii, special,

În vederea rugăciunii,

Închinării, consacrării,

A primirii-nţelepciunii

Şi a binecuvântării.

Fie-n zori de zi, sau seara,

Mâini curate ridicăm.

Cu voci calde, cu vioara

Şi cu inima cântăm.

Cercetăm apoi Scriptura,

Memorăm al ei limbaj

Şi plecăm cu-nvăţătura

Din al cerului mesaj.

Dintr-al nostru „Ur” pornim

Cu-Avraam, spre-un nou hotar,

Şi oriunde ne oprim,

Zilnic ridicăm altar.

Lângă Noe-ngenunchem,

Mulţumind că ne-a salvat

Din potop de încercări,

Dumnezeu cel minunat!

Iar în Nazaret, cu Iosif,

Cu Maria şi Isus

Ne plecăm în rugăciune

Ziua sau când e spre-apus.

Astfel, piatră peste piatră

Punem, ridicând altar

Şi ne-aducem viaţa toată

Jertfă, Domnului în dar;

Focu-I sfânt să-ndepărteze

Orice zgură de păcat

Şi aşa să ne păstreze,

Până-n cerul Său curat!

3 B. CĂMIN

Am văzut cândva o casă
Fără vatră, fără fum,
Era mândră, dar geroasă,
Te simţeai mai bine-n drum.

Aşa este şi căminul
Unde nu-i zidit altar.
Neiubirea şi declinul
Îl transformă în hangar.

Tot la trudă şi la muncă,
Tot pe străzi, şi pe şosea,
Sub a grijilor poruncă
Nu e timp a răsufla.

Ce folos de bani şi lucruri,
Când nu ai altar în casă,
Când n-ai timp ca să te bucuri
De o clipă mai aleasă?

 

4 A . IOSIF IARTĂ PE FRAŢII SĂI

Îi încercase greu pe fraţii săi,

Dar clocotea de dorul de-a-i ierta!

E-adevărat, c-au fost tirani şi răi,

Dar dragostea, pe toate le uita!

Din cupa fermecată a ghicit,

Că fraţii lui sunt pocăiţi de toate!

Iar ei, prin mijlocire au aflat

În domnitor, pe minunatul frate!

Plânsese, poate, Iosif în robie,

În închisoarea rece-n rugăciune!

Priviţi-l, însă-acum, cum se sfâşie

De dor şi bucurie fără nume!

Din nevăzut, chiar îngerii privesc

Pe-naltul domnitor, ce-şi iartă fraţii,

Îmbrăţişînd pe micul Beniamin

Şi trimiţând acasă invitaţii!

4 B. DE CÂTE ORI SĂ IERT?

„De câte ori să iert pe-acei

Ce mi-au greşit? De şapte ori?”

„O, nu, iubiţi învăţăcei,

De şapte-ori şaptezeci de ori!”

Aşa-a răspuns Domnul Isus

Lui Petru, şi prin el, oricui

Deplin s-asculte e dispus

Şi să urmeze-exemplul Lui!

Ştiţi, împăratul, ce frumos

L-a achitat pe robul său,

Asemeni Domnului Hristos,

Care-a iertat trecutul meu!

Dar, vai cât este de nedrept,

De egoist, neiertător,

Acel datornic ne-nţelept

Şi rău, cu al său slujitor!

De-aceea, sfatul Domnului

Conchide clar parabola:

„Iertaţi greşeala orişicui!

Iertaţi din toată inima!”

Doar când iubim, putem ierta,

Aşa cum Domnul ne-a iertat

Şi a plătit cu viaţa Sa

Răscumpărarea din păcat.

De câte ori, deci, să iertăm?

De şapte-ori şaptezeci de ori!

Ca Domnul, noi să demonstrăm,

Că suntem buni… şi iertători!

5. APROAPELE

Nu sânger de nimic din ce n-am eu;

Mă doare însă ce-ţi lipseşte ţie.

Eu ştiu să-mi fie rău, să-mi fie greu,

Dar n-aş fi vrut şi altor să le fie!

M-aş aşeza la urmă, nu m-aş băga în faţă,

Dacă ar fi pe rând salvare să se dea.

Ceva de nu ştiu unde, aşa parcă mă-nvaţă,

Să nu mai fie nimeni rămas în urma mea.

Treci tu `nainte, ţie se cuvine.

Eu după tine-s mult mai liniştit

Şi dacă-ţi pare greu ceea ce vine,

E amândoi de-odată de pornit.

Căci nu-s puse medalii la-mpărţire,

Ci unul celuilalt de dat iubire.

6 A. CAIN ŞI ABEL

 

Primii copii născuţi pe acest pământ

Doi fraţi ( crescuţi cu lapte de credinţă )

Adus-au două jertfe Celui Sfânt:

O jertfă ce nu doare, dusă-n vânt,

Şi alta sângerând de pocăinţă…

6 B. CAIN ŞI ABEL

Doi copii li s-au născut

Primilor părinţi

Şi-n credinţă i-au crescut!

Buni să fie-aşa au vrut,

Harnici şi cuminţi!

Într-o zi, Cain şi Abel

Jertfe Domnului

Îi aduc, dar nu la fel!!

Abel sacrifică-un miel,

După voia Lui!

Dar Cain, neascultător,

Pune pe altar

Fructe, roade din ogor,

Pentru că, pe Salvator

Nu-L acceptă-n dar!

Domnul, jertfa lui Cain

N-a putut primi!

Iar el, de mânie plin,

Îl lovi, ca un hain

Pe-Abel, ce muri!

……………………………

Ca şi Abel, prin credinţă,

Domnului, pe-altar,

Inima, în umilinţă,

Jertfă, după-a Sa voinţă,

I-oferim în dar.

Să troneze El în ea

Vrem, şi zi de zi

Să-mplinim porunca Sa,

Să trăim spre slava Sa,

Până-n veşnicii!

6 C. CEI DOI FRAŢI GEMENI

O, ce mare bucurie

Au Rebeca şi Isaac!

Gemenii-s comoară vie.

Cu ei, planuri multe-şi fac!

În curând… văd cu durere,

Cât de diferiţi erau,

Fizic şi la caractere,

Cei doi: Iacov şi Esau!

Pentru-un mare blid de linte,

Fratelui, ce i-a cerut,

Indolent, Esau îi vinde

Dreptul său de-ntâi născut!

Iacov, prin înşelăciune

Şi minciuni a reuşit

Să obţină-acea favoare,

Dar,… căminu-a părăsit!

Căci minciuna-ndepărtează

Pe copii de-ai lor părinţi!

Cine-atunci îi mai veghează,

Când ei trec prin suferinţi?!

Doamne-ajută-ne în viaţă

Niciodat’ să nu minţim!

Pe părinţi şi fraţii noştri

Să-i iubim, să-i preţuim!

6 D. IA AMINTE,

NU FI NICI ESAU, NICI IACOV!

Când îţi vinzi pe-un „blid de linte”

Dreptul tău de-ntâi născut,

Eşti „Esau”! Vezi, ia aminte!

Nu relua al său trecut.

Dacă însă pui la cale

Dreptul altui’ să-l răpeşti,

Fără ca să simţi mustrare,

Un înşelător tu eşti!

Numai la piciorul crucii

Poţi din „Iacov” să devii

„Israel – biruitorul”.

Deci, te luptă zi de zi!

Domnul îţi va da putere,

Ca să-nvingi tot ce e rău

Şi-n coroana Sa cu stele,

Să fii veşnic rodul Său!

7 A. CA SAMUEL

Că aşa mic

Şi totuşi vreau să fiu misionar,

Nu-i de mirare.

Nici Samuel,

Când l-a strigat Dumnezeu,

Nu era mai mare

Şi el a alergat îndată

Să i se spună ce trebuie să facă.

Aş vrea să fiu ca Samuel,

La fel de cuminte şi bun.

Când Domnul mă va chema,

Să răspund ca el:

„Iată-mă, Doamne,

Te voi urma!”

7 B. SAMUEL

(fragment )

Samuel iubea pe Eli

Şi la lucru-l ajuta.

Chiar căzând de oboseală,

Samuel aşa era.

Chiar şi îngerii din templu

Paşii îi recunoşteau,

Când mânuţele gingaşe

Candelele aprindeau.

Şi-apoi după rugăciunea

Din pătucul lui curat

Adormea în plecăciunea

Unui suflet nepătat.

Samuel iubea pe Domnul.

Domnu-l binecuvânta

Şi în fiecare noapte

Vis frumos îi trimitea.

…………………………

Vorbeşte, Iehova, copilul Te-ascultă!

Vorbeşte… şi vino… şi binecuvântă!

…………………………………….

Vorbeşte, Isuse, cu drag să învii

Pe Samuel astăzi, pe-ai noştri copii.

Mai adu o noapte, o noapte de vis,

Cu glasuri gingaşe, cu cerul deschis.

Când vremea e aspră, când zelul lipseşte,

Şi ochiul Tău, astăzi, un om nu găseşte,

Vorbeşte, Isuse, copiii Te-ascultă.

Vorbeşte… şi vino… şi binecuvântă!

7 C. RUGA LUI SAMUEL

Ia-mă de mână, Doamne;

Sunt copilul

Înveşmântat în necunoaştere –

Efod sărac de in.

Ia-mă de mână, Doamne;

Sunt umilul,

Şi du-mă pe treptele cunoaşterii,

În templul Tău divin.

Lângă altarul serii,

Prea plecată,

Ţi-aduc inima – jertfă vie,

Tată sfânt.

Pe masa clipei, caldă, mă îmbie

Cereasca Pâine –

Veşnicul Cuvânt.

Mă umple astăzi cu putere,

Tată,

Cu Duhul Tău –

Ulei de preţ, curat;

În candela-mi de lut să ardă

Lumina sacră, ne-ncetat.

Ia-mă de mână, Doamne;

Sunt copilul

Ce fiinţa mea întreagă

Ţi-o închin.

Ia-mă de mână, Doamne,

Şi condu-mă

În ţara Ta,

Cu cer în veci senin!

8. IATĂ, CE PLĂCUT ŞI DULCE…

Iată, ce plăcut şi dulce

E când fraţii pot să urce

’N dragoste spre zări senine,

Strâns uniţi, la rău sau bine!

Nu-i nimic, ’n-această lume,

Mai frumos ca bunul nume

Şi mai cald, şi mai sublim,

Ca un fericit cămin!

Nimeni nu e „preferatul”;

Nimeni nu e „ignoratul”!

Nu e ură, gelozie,

Ci e spirit de frăţie!

Este sfântă unitate.

Nu-i minciună, nedreptate.

Nu e bârfă sau mândrie,

Provocare sau mânie!

În familie sau la templu

Toţi privesc l-al lor Exemplu

Şi-L imită-n caracter,

Pentru-a fi cu El în cer!

Vrei familie fericită,

Şi prosperă, şi unită?

O, atunci Hristos să-ţi fie

Centru, far şi temelie!

Pe al vieţii tău traseu,

Dragoste să-mparţi mereu

Şi să ai doar ţinta Sa:

Fericirea altora!

9 A. ÎNCEARCĂ!

Când eşti provocat să vorbeşti la mânie
Şi firea deşartă la ceartă te-mbie
De-ocară pe alţii să faci,
Opreşte-ţi şuvoiul de gânduri murdare
Ce vrei să le-arunci în a ta exprimare;
Încearcă să taci!

Când toţi te lovesc cu săgeţi otrăvite
Şi mii de batjocuri spre tine-s pornite,
De ură tu poate să cazi;
Dar nu lovi încă-n mânia ta mare,
Încearcă spre bine o altă scăpare,
Încearcă să rabzi!

Când fratele tău ţi-a adus o jignire
Şi simţi că mai sângeră-această rănire,
Iar firea nu vrea ca să-l cruţi;
Deşi întâmplarea îţi vine în minte
Şi fapta ţi-apare mereu înainte,
Încearcă să uiţi!

Şi chiar dacă-ai tăi îţi provoacă durerea
Şi-n ce-ţi aparţine e legea lor, vrerea,
Cu lacrimi să-ncerci să-i îndrepţi.
Încearcă să uiţi câte rele ţi-au spus
Şi câtă ocară asupră-ţi au pus,
Încearcă să ierţi!

9 B. I E R T A R E A

Nu-i nimic mai greu în lume, decât: „Iartă-mă” să spui,

Dar, de-ai spus, tu eşti o perlă din comoara cerului.

Niciun om nu este vrednic de a Domnului iertare;

Ca pe Osea şi Gomera, El iubeşte pe oricare

Şi vrea să refacem astăzi legăturile cu El,

Biruind, prin jertfa crucii, al păcatului flagel.

„Nu vezi tu, că bunătatea Domnului te-ndeamnă azi

La deplină pocăinţă”? În genunchi, la cruce, cazi!

Pocăinţa şi iertarea îţi sunt oferite-n dar,

Dacă laşi ca să te schimbe Duhul Sfânt, cu al Său har.

Fără pocăinţă-adâncă nu există mântuire,

Dar, sfinţit prin ascultare, cerului eşti oglindire!

Cât de-amar, în lumea noastră e când simţi vinovăţie!

Cât de des, să cad pe cale, mi se-ntâmplă mie,… ţie!

Numai Domnul, să ridice, poate-această grea povară!

Prin iertarea oferită, face inima uşoară!

Vin’ la cruce şi deşartă astăzi toată vina ta!

Domnu-n schimb îţi dăruieşte pacea şi iertareaSa!

Dragostei copleşitoare-a Dumnezeului din cer,

Să-i răspundem cu iubire; restul,…toate-n lume pier .

„Cea mai mare tragedie-a vieţii nu-i să mori cândva,

Ci, să încetezi vreodată să iubeşti în viaţa ta!”

Îl iubim, căci primul, Domnul este Cel ce ne-a iubit

Şi vrem, ca şi El, pe oameni, să-i iubim necontenit!

Nu e-ndeajuns, de-aceea, să rostim Numele-I sfânt,

Ci să şi-mplinim în totul minunatul Său Cuvânt.

Azi, în epoca lipsită de respect şi teamă sfântă,

Vrem să fim printre aceia, ce-n sfinţenie se-nveşmântă.

Ştiu, iertarea-mi face bine, întâi mie, cel rănit

Şi balsam e, când deplină i-o acord cui m-a lovit!

Doamne, când greşim adesea, cu-ndurare Tu ne cerţi,

Iar când recunoaştem vina, eşti dispus ca să ne ierţi!

Fă, şi noi să înţelegem, de ce-i bine să iertăm

Şi ca Tine, pe oricine, să iubim, să respectăm.

Căci, din „inimă” porneşte fluviul vorbelor de rău,

Sau….de bine, dacă-n suflet guvernează Dumnezeu!

Nu: „eu, eu”, ci : „pentru semeni” – fie de-azi deviza noastră,

Tuturor făcând doar bine, ne-ntrebând de funcţie, castă.

Ca Hristos şi ucenicii-n fapte bune împliniţi,

Să trăim, pentru a face pe-alţii veşnic fericiţi!

Da, iubirea şi iertarea schimbă cursul vieţii noastre

Şi urcăm în biruinţă cu Hristos spre sfere-albastre.

Pentru planul mântuirii, pentru scumpa Ta iertare,

Pentru jertfa de pe cruce, Doamne, veşnică-adorare!

10. DECALOGUL FAMILIEI

Cine nu-şi doreşte, oare,

O familie fericită,

Unde Domnul să coboare

Cu iubirea-I infinită?

Pentru-aceasta, zece trepte

Stau ’nainte-ţi, să le urci,

Şi, după principii drepte,

Casa tu să ţi-o conduci!

I. Cere-I sfat lui Dumnezeu

Şi-mplineşte-l zi de zi!

Nu considera că-i greu

Sau că tu mai bine ştii!

II. Când se înnorează cerul

Şi conflictele apar,

Nu fi rece, dur ca fierul,

Infidel, duplicitar!

III. Numără pân’ la o sută,

Înainte de-a vorbi!

Altfel, poţi să spui cuvinte,

Care dor şi pot răni!

IV. Chibzuieşte şi te roagă,

Ca să nu vorbeşti în plus!

Dar, îndeosebi, ascultă!

Şi-altul are-un dram de spus!

V. Nu învinui întruna,

Acuzând pe celălalt!

Recunoaşte-ţi slăbiciunea;

Fii deschis şi temperat!

VI. Lasă-asprimea, ironia.

Nu vorbi, când eşti „încins”!

Preţuieşte armonia!

Focul urii, lasă-l stins!

VII. Să gândeşti în şapte feluri,

Pentru-a proceda cu tact!

Fii tu-acela, ce semnează

Primul, al iertării pact!

VIII. Să nu aminteşti vreodată

De greşelile trecute!

Dragostea adevărată

Poate totul ca să uite!

IX. Nu lăsa vreo supărare,

Vreun conflict nerezolvat,

Ci ia-ţi timp pentru-mpăcare

Şi te roagă ne-ncetat!

X. Nu pretinde cu asprime,

Numai altui’, să se-ndrepte,

Ci începe chiar cu tine!

Urcă tu aceste trepte!

Astfel, binecuvântare

Peste casa ta va fi,

Un Eden scăldat în soare,

De-astăzi până-n veşnicii!

11. ŞTII CÂT EŞTI DE VALOROS?

Ştii cât eşti de valoros,

Suflete, ’naintea Sa?

Cât viaţa lui Hristos,

Care, sânge preţios

A vărsat pe Golgota!

Tu nu eşti al nimănui,

În al lumii trist abis!

Tu ai preţ în ochii Lui

Şi în palma Domnului

Numele-ţi, pe veci, e scris!

Preţul dragostei cereşti

Nu se poate măsura!

Rod al jertfei Lui, tu eşti,

Când parfum azi răspândeşti,

Dinspre cer, în viaţa ta!

„Te iubesc cu o iubire

Veşnică… şi îţi păstrez

Bunătate, mântuire;

Vreau în tine, oglindire

Şi-al Meu chip să-l recreez!”

„Doamne, şi eu Te iubesc!

Cânt cu îngeri osana!

Jertfa Ta o preţuiesc!

Să primeşti, de-acum, doresc,

Veşnic, adorarea mea”!

12. FAMILIA, OAZĂ A IUBIRII

Nu-i nimic mai scump, mai nobil, mai gingaş şi mai sublim,

Pe pământ, ca un ferice şi armonios cămin.

El e-o oază a iubirii, e al fericirii vis!

Când Hristos e al său centru, este-un colţ de Paradis.

În cămin, ca şi-n oricare alt aspect al vieţii noastre

Ne răneşte-ades’ păcatul, cu urmările-i nefaste.

Acuzare, suferinţă, criză, lacrimi, despărţire,

Pot, prin har divin, să fie vindecate prin iubire.

Tot acoperă iubirea, speră tot şi crede tot,

Iartă, şi panerul vieţii-l umple cu al păcii rod.

În familia în care răsar „gingaşi ghiocei”,

Noul ei statut devine jertfă-alăturea de miei.

Ca Păstorul bun, ce-Şi paşte turma zilnic între crini,

Noi, cu ei, să fim întruna, fermi şi buni, drepţi şi blajini.

Să nu-i facem să cerşească zilnic „de 5 lei iubire”,

Ci să le-oferim în valuri, un ocean de dăruire!

Voi, copii, mereu, în Domnul, de părinţi să ascultaţi!

Scumpi părinţi, voi, la mânie pe copii nu-ntărâtaţi!

Fiţi ’naintea lor modele şi-oglindiţi-L pe Hristos.

Ei, ca brazii-nalţi vor creşte, cu un caracter frumos!

Azi, copiilor în minte Legea să le-o-ntipăriţi.

Le vorbiţi de ea, acasă, sau când voi călătoriţi;

La altar, de dimineaţă; când coboară seara-albastră.

Scrieţi-o pe frontispiciu, la intrare-n casa voastră!

Ce citesc în pergamentul vieţii noastre, zi de zi,

E reala moştenire, ce noi le-o vom oferi.

Disciplina îmbinată cu iubire, va conduce

Pe copii, ca să-nţeleagă rostul jertfei de pe cruce.

Caracterul unui tată credincios într-un cămin

Îşi va pune-amprenta peste al copiilor destin.

Castitatea şi iubirea faţă de soţia sa

Ca şi razele de soare, viaţa le-o va lumina.

Mama înţeleaptă, bună, harnică şi credincioasă,

Pentru soţ, pentru odrasle, e-o comoară preţioasă.

Ordinea şi voioşia, dragostea între părinţi

Îi vor creşte, să devină ai Împărăţiei prinţi.

Dacă-ndepărtăm firescul, egoismul şi mândria,

Se rezolvă-n cinci minute-orice conflict, şi bucuria

Armoniei şterge lacrimi, vindecă şi răni alină.

Casa noastră redevine o agapă de lumină.

Oamenii, priviri şi-ndreaptă către casa mea şi-a ta.

Văd ei efemer tezaur, pentru a ne etala?

Sau văd casa sfântă-a păcii, rugăciunii şi iubirii,

Unde cei mici şi părinţii, poartă hainele sfinţirii?

E „Betel” în casa noastră? Este câmp misionar?

Are fiecare membru experienţe, personal?

Pacea care cucereşte partenerul necreştin

Şi-ospitalitatea care farmec dă unui cămin,

Iată culmi, pe care Domnul vrea ca tu să le urci azi!

Iată cum poţi creşte fiii, ca s-ajungă falnici brazi!

Vreau să-ţi fie, cei ce-ţi calcă astăzi pragul casei tale,

În corola răsplătirii, imortabile petale!

Ca Ilie, vrem să-ntoarcem pe părinţi către copii,

Focu-altarului să ardă, în credinţă spre-a-i uni.

Vrem iubire, pace, între cele două generaţii

Şi întoarcerea spre Domnul a întregii noastre naţii.

Precum florile spre soare se îndreaptă zi de zi,

Inimile noastre-ntoarse către Domnu-n veci vor fi!

Slavă-Acelui, ce revine şi ne va primi-n curând

În familia cerească, pe-nnoitul Său pământ!

13. „NOI ŞI TOATĂ CASA NOASTRĂ”

Slova Bibliei, măiastră

E mesajul Celui Sfânt:

„Voi şi toată casa voastră

Fiţi lumină pe pământ!”

Experienţa lumii, vastă,

Spune: -„Al vostru apogeu

E când voi şi casa voastră

Vă-nchinaţi lui Dumnezeu!”

Înstelata seară-albastră

Vă şopteşte, …auziţi?

„Voi şi toată casa voastră

Pe Cel veşnic să-L iubiţi!”

De aceea, ca Iosua

Azi să spunem, tu şi eu:

„Noi şi toată casa noastră

Vom sluji lui Dumnezeu!”

AUTORII VERSURILOR:

Benone Burtescu: nr. 2 B, 5, 7, 9 A

Florin Lăiu: nr. 3 B, 4 A, 6 A

George Uba: nr. 2 A

Benoni Catană: nr. 1 A, 7 B

Lidia Săndulescu Popa: nr. 7 C

Magdalena Toma: nr. 1 B, 1 C, 3 A, 4 B, 6 B, 6 C, 6 D, 8, 9 B, 10, 11, 12, 13

 

IMNURI PROPUSE:

 

1. Ce fericit e-acel cămin – Imnuri, nr. 668, cu întreaga comunitate: prima strofă, femeile; strofa a doua, bărbaţii; strofa treia, toţi

2. Părinţi şi copii – Flori şi stele, nr. 49

3. Dimineaţa şi seara – Dor de cer, nr. 43

4. Domnul iubeşte copiii cuminţi – Vouă, dragi copii… nr. 37 şi Iosif cel iertător – Scara spre cer, nr. 3

5. Împreună stăm azi – Companioni, nr. 59

6. Revarsă, Doamne… Imnuri, nr. 669, cu sala

7. Punct instrumental sau versurile de mai jos, adaptate pe melodia „Fericit voi fi” nr. 12 din colecţia pentru „Licurici”:

ASCULTĂTOR CA SAMUEL

1. Ascultător ca Samuel eu vreau să fiu mereu

Ascultător ca Samuel eu vreau să fiu mereu

El este Domnul meu, iar eu sunt servul Său.

Ascultător ca Samuel eu vreau să fiu mereu.

 

2. Vorbeşte, Doamne, căci Te-ascult şi-n veci

Te voi urma

Vorbeşte, Doamne, căci Te-ascult şi-n veci Te

voi urma

Tu eşti comoara mea, eu, stea-n coroana Ta

Vorbeşte, Doamne, căci Te-ascult şi-n veci Te

voi urma.

8. Familia mea – Licurici, nr. 82

9. Ferice în veci de-acel cămin – Dor de cer, nr. 55

10. Fiul meu, niciodată… – Imnuri, nr. 672

11. Punct instrumental sau Sunt fericit – Exploratori, nr. 64

12. Doamne, ce favoare – Flori şi stele, nr. 21

13. Împreună în mâna Sa – Companioni, nr. 35