CREAŢIUNE, EVOLUŢIE sau CREAŢIUNE-EVOLUŢIE ?
(Studiu biblico-ştiinţific)
(18)
3. NODUL GORDIAN ANTROPOGENETIC
(Originea omului)
INTRODUCERE
Cel de-al treilea obstacol total, interpus în calea procesului evolutiv al biologiei terestre, este nodul gordinan antropogenetic (anthropos = om; genesis = origine). Mai exact, apariţia omului. Amintim ca celelalte două noduri gordinene sunt: nodul gordian biogenetic (apariţia vieţii) şi nodul gordian speciogenetic (apariţia speciilor).
Omul se deosebeşte de toată lumea animalică prin două sisteme instinctuale de abstractizare: sistemul uman interior şi sistemul uman exterior.
– Sistemul uman interior de abstractizare este format din două aparate informaţionale de tip individual: (a) aparatul de producere şi depozitare lingvistico-simbolică a ideilor (centrul de vorbire şi de memorare a vorbirii) şi (b) aparatul de folosire şi depozitare conceptual-logică a ideilor (centrul de gândire şi de memorare a gândirii).
– Sistemul uman exterior de abstractizare este format din două aparate informaţionale de tip social: (a) aparatul de producere şi de transmitere lingvistico-simbolică a deilor (limba şi literatura maternă) şi (b) aparatul de producere şi transmitere logică a ideilor (mediul culturii didactice).
Nici unul dintre aceste două sisteme, de mai sus, nu pot exista independente unul de altul. Abstractizarea interioară este declanşată funcţional exclusiv de abstractizarea exterioară, iar abstractizarea exterioară nu poate exista fără abstractizarea interioară. Nici o abstractizare nu poate exista fără cealaltă (Ex: copiii normali crescuţi de animale nu abstractizează deoarece le lipseşte mediul exterior de abstractizare, iar copiii handicapaţi psihic nu abstractizează deşi se află în mediul exterior de abstractizare). Atât sistemul interior de abstractizare, cât şi sistemul exterior de abstractizare necesită o prezenţă simultană sau cocomitentă. Acesta este paradoxul uman, care impune creaţiunea omului şi exclude evoluţia acestuia.
Neţinând seama de realitatea naturii umane, evoluţionismul consideră că omul apare prin el însuşi din magma biologiei terestre. În scenariul său fictiv, evoluţionismul ne prezintă succint câteva etape ale evoluţiei umane de la australopithecus la omul actual:
– Australopithecus este considerat fosila paleontologică prin care începe evoluţia umană. Este descoperită în sudul şi estul Africii. Şi i se stabileşte existenţa, cu probabilitate, în urmă cu 2-3 milioane de ani.
– Homo erectus este următoarea etapă mai importantă din istoria evoluţiei lui H. australopithecus. Acesta fosilă paleontologică este localizată în zonele temperate şi tropicale din Asia. O formă de prezentare a homininelor, existând acum 700.000 de ani.
– Homo sapiens provine din H. erectus şi se dezvoltă în urmă cu 100.000 de ani. O specie umană care populează estul şi centrul Europei. Nu există o claritate deplină dacă acesta se confundă sau nu cu H. Neanderthal.
– Omul modern sau omul actual reprezintă, conform evoluţionismului, ultima fază evolutivă a scării animale de tipul homininelor. Exitenţa lui este stabilită în jurul duratei de 10.000 de ani. O dată cu el se dezvoltă civilizaţia şi cultura terestră.
Nici una dintre declaraţiile filozofiei evoluţionise, în această privinţă, nu reprezintă o dovadă clară. Nici metodele de datare radioactivă (timpul de înjumătăţire) nu mai reprezintă, aşa cum am văzut, o cale sigură de calcularea a vechimii fosilelor.
Este drept că natura omului se aseamănă biologic cu natura aimalor vertebrate superioare. Un fapt care nu poate constitui însă de loc un document filozofic prin care să se demonstreze derivarea omului, în mod evolutiv, din scara animală. Geneza omului este atât de complexă, încât nu poate fi găsită în evoluţia fizico-biologică a formelor vii superioare. Omul reprezintă marele salt de la materie la spirit. Cu alte cuvinte, instalarea pe Terra a unei misterioase antene raţionale în cadrul Universului. O asemenea manifestare nu poate fi rezultatul unui fapt, de tip întâmplător. Adică un produs al naturii biologice. Cu atât mai mult cu cât spiritualitatea nu poate constitui niciodată un fenomen de apariţie spontană din natură. Spritualitatea se bazează pe metaforizare, şi metaforizarea este un fenomem raţional, pe care natura nu-l poate executa.
Tocmai saltul de la concret la abstract reprezintă misterul uman. O manifestare similară cu saltul de la neviu la viu. Aşa cum nu este posibilă trecerea spontană de la neviu la viu, nu este posibilă nici trecerea spontană de la concret la astract. Este necesară o intervenţie din afară.
Pentru elucidarea complexităţii umane este necesară studierea câtorva probleme distincte:
A. Structura umană generală (un întreg format din mai multe părţi).
B. Structura umană socială (o parte a mai multor întreguri).
C. Structura umană morală (o răscruce între două ordini).
A. STRUCTURA UMANĂ GENERALĂ
(Un întreg format din mai multe părţi)
Omul, privit ca un întreg format din mai multe părţi, se referă la stratificarea acestuia în niveluri distincte. În cadrul nivelurilor respective, are loc saltul de la materialitate la spiritualitate sau de la materie la idee. O simplă privire de ansamblu distinge două sisteme de structurare a fiinţei umane: (a) sistemul structral trihotomic şi (b) sistemul structural dihotomic.
(a) Sistemul structural trihotomic
Împărţirea fiinţei umane în trei niveluri distincte este cunoscută din cele mai vechi timpuri. Platon distinge: trupul (soma), sufletul neraţional (psyche) şi sufletul raţional (noos). Biblia, prin intermediul Apostolului Pavel, structurează, de asemenea, fiinţa umană, deşi numai într-un singur text, în trei niveluri: trupul, sufletul şi duhul (spiritul).
Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru (spiritul n.a), sufletul vostru şi trupul vostru… – 1 Tesaloniceni 5, 23.
Anatomia şi fiziologia umană conţine, de fapt, explicaţia reală a acestei supraetajări de niveluri care înzestrează omul cu calităţi deosebite. Este vorba despre înzestrarea făpturii umane cu trei sisteme distincte: trupul, sufletul şi spiritul.
Nu poate exista noţiunea de om fără aceste trei etaje constitutive ale fiinţei umane. Este vorba despre cele trei sisteme de propulsie a umanului, comparabile cu cele trei trepte ale unei navete spaţiale. Prin aceste trei pompe naturale are loc deplasarea substanţei terestre de la cosmosul material la cosmostul spiritual. Adică de la materie la idee, de la primul la al doilea sistem de semnalizare, de la inconştient la conştient.
1.Trupul uman este expresia anatomico-fiziologică a omului. Ansamblul tuturor celulelor biologice care alcătuiesc organele, aparatele şi sistemele corpului omenesc. Există o similitudine anatomo-funcţională între trupul omenesc şi trupul animal, existând acelaş fundament material: celula biologică. Un nivel biologic în care este cantonată viaţa fiinţei umane cu toate caracteristicile sale terestre. Biblia declară că „viaţa trupului este în sânge” (Lev. 17, 11). O afirmaţie nereală din punct de vedere biologic. Sângele este „viaţă” numai simbolic (şi numai la animalele jertfite, ilustrând viaţa Domnului Hristos). Nu numai sângele, ci nici grăsimea nu trebuia mâncată. În realitate, viaţa se află în fiecare celulă biologică (sistem metablic, sistem de reproducere, sistem de apărare etc).
2. Sufletul uman este cel mai greu de definit. Un cuvânt în care se cuprind diferite aluviuni lingvistice, adunate în decursul timpului, printre care şi noţiunea falsă de „esenţă divină” nemuritoare. Nu există însă, nici biblic, nici natural, posibilă noţiunea de „suflet” ca expresie a unei emanaţii divine, nemuritoare, în om. Sufletul este trăirea instinctuală senzorială şi emoţională a primului sistem de semnalizare. O trăire instinctual-automată care este realizată prin intermediul celor cinci simţuri. Altfel spus, sufletul este sediul relaţiei cu lumea fizică, prin care se formează deprinderilor înnăscute şi dobândite, reprezentând cunoaşterea de contact. Un nivel structural posedat şi de către animale.
3. Spiritul uman este cel de-a treilea nivel constitutiv al fiinţei umane. Este singurul nivel structural care aparţine în exclusivitate omului, lipsind total în constituţia tuturor celorlalte vieţuitoare terestre. În acest context se cuprinde trăirea conştientă realizată prin cel de-al doilea sistem de semnalizare sau prin limbaj. Spiritul este produsul unui complex aparat de simbolizare – reprezentat de centrul vorbirii – prin intermediul căruia se naşte limbajul, gândirea, cunoaşterea, şi conştiinţa umană. Este vorba despre un întreg sistem de coordonare logică lingvistico-praxiologică, în cadrul căruia se cuprind nu numai cuvintele, ci şi gesturile.
Trihotomia naturii umane
3. SPIRITUL
|
Conştientul
RELAŢIA NOŢIONAL-ABSTRACTĂ
Comportamentul liber
TRĂIREA PRINCIPIALĂ
Al doilea sistem de semnalizare
(Centrul vorbirii)
|
2. SUFLETUL
|
Inconştientul
RELAŢIA CONCRET-SENZORIALĂ
Comportamentul automat
TRĂIREA INSTINCTUALĂ
Primul sistem de semnalizare
(Cele cinci simţuri)
|
1. TRUPUL
|
Organicul
RELAŢIA CONCRET-METABOLICĂ
Mişcarea materială vie
TRĂIREA BIOLOGICĂ
Substratul proceselor vitale
(Celula vie)
(b) Sistemul structural dihotomic
Principiul structural dihotomic are, de asemenea, o origine în textul Sfintei Scripturi, fiind totodată şi cea mai frecventă modalitate de exprimare a constituirii umane existenţiale.
Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul – Mat. 10, 28.
Exprimarea aceluiaşi sistem trihotomic al fiinţei umane poate fi prezentat fără nici o greutate şi sub formă dihotomică. Dacă sistemul trihotomic foloseşte principiul de clasificare după criteriul gradului de funcţionalitate al structurilor fiinţei umane, sistemul dihotomic foloseşte principiul de clasificare după criteriul naturii substratului fiinţei umane. Şi anume: trupul şi sufletul uman (natura concretă) şi spiritul sau duhul uman (natura abstractă).
1.Trupul şi sufletul uman (natura concretă) conţin tot ceea ce reprezintă o manifestare materială sau concretă. În cadrul acesta se cuprind, atât trupul, cât şi sufletul (cele cinci simţuri sau primul sistem de semnalizare). Adică primele două niveluri (1şi 2) din clasificarea trihotomică (trupul şi sufletul).
2. Spiritul sau duhul uman (natura abstractă) conţine tot ceea ce reprezintă o manifestare spirituală sau abstractă. În cadrul acesta se cuprinde întreaga trăire produsă prin intermediul celui de-al doilea sistem de semnalizare (limbajul). Adică cel de-al treilea nivel din cadrul clasificării trihotomice (spiritul).
Dihotomia naturii umane
2. SPIRITUL SAU DUHUL
(Natura abstractă)
|
Conştientul
RELAŢIA NOŢIONAL-ABSTRACTĂ
Comportamentul liber
TRĂIREA PRINCIPIALĂ
Al doilea sistem de semnalizare
(Centrul vorbirii)
|
1. TRUPUL ŞI SUFLETUL
(Natura concretă)
|
Inconştientul
RELAŢIA CONCRET-SENZORIALĂ
Comportamentul automat
TRĂIREA INSTINCTUALĂ
Primul sistem de semnalizare
(Cele cinci simţuri)
Organicul
RELAŢIA CONCRET- METABOLICĂ
Mişcarea materială vie
TRĂIREA BIOLOGICĂ
Substratul proceselor vitale
(Celula vie)
Structura dihotomică umană este cea mai răspândită, atât în Biblie, cât şi în limbajul obişnuit. Modelul dihotomic uman corespunde şi raportului dintre om şi Legea divin-juridică. Structura binomică a Legii divin-juridice (normativul moral şi normativul penal) se suprapune pe structura dihotomică a fiinţei umane: normativul moral se adresează spiritului uman (nivelul noţional sau natura abstractă), iar normativul penal se aplică asupra trupului şi sufletului uman (nivelul fizic sau natura concretă).
Din întreaga prezentare de mai sus reiese că omul este o structură extrem de complexă. O astfel de succesiune de trăirii (trăirea biologică, trăirea instinctuală şi trăirea noţională) nu poate fi rodul unei evoluţii spontane. Programele celor trei niveluri sau două niveluri sunt atât de închegate încât îndrumă gândirea spre o „Inteligenţă creatoare”, nici decum spre o „Întâmplare naturală”.
Cornelius Greising