CREAŢIUNE, EVOLUŢIE SAU CREAŢIUNE-EVOLUŢIE ?

(Studiu biblico-ştiinţific) (22)

CONCLUZII FINALE

Trecerea în revistă a celor trei „Noduri gordiene” ale evoluţiei, înseamnă indicarea celor trei obstacole de neescaladat, prin ea însăşi, de către materie. Examinând pe rând, aceste trei salturi de la un nivel la altul al existenţei, se demonstrează clar faptul că viaţa terestră nu este compatibilă cu „Întâmplarea naturală”, ci exclusiv cu „Inteligenţa creatoare”

I. NODUL GORDIAN BIOGENETIC (Apariţia vieţii)

Problema fundamentală a acestui salt constă în a stabili dacă este posibilă trecerea spontană a materiei de la structura moartă la structura vie. Adică de la dezordine la odine. Ce spun legile naturii ?

1. Legea entropiei

Principiul entropiei fizice demonstrează că: direcţia de desfăşurare a energiei şi a mişcării se face exclusiv dinspre ordine spre dezordine sau dinspre nivelurile energetice superioare spre cele inferioare. Niciodată invers.

Un fapt care demonstrează impractibilitatea trecerii spontane de la o natură dezordonată la o structură ordonată. Experienţa multimilenară demonstrează, că nu poate fi învinsă niciodată această lege de fier. Nu se poate crea ordine în mod spontan.

2. Legea concordanţei dintre cauză şi efect

Principiul concordanţei dintre cauză şi efect precizează că: orice cauză posedă o natură şi poate determina numai un efect de tipul propriei naturi, şi niciodată de tipul altei naturi. Materia moartă are o natură. Prin urmare, cauzele şi efectele acesteia nu pot depăşi niciodată propria lor natura. Nu este posibil, ca, în mod spontan, o cauză din materia nevie să determine efecte care au caracter de materie vie.  Un principiu care demonstrează imposibilitatea trecerii spontane de la nestructură (un tip de cauză-efect) la structură (un alt tip de cauză-efect).

3. Legea structurii metaforice

Principiul metaforei genetice precizează faptul că: materia vie este formată din pietrele de construcţie ale aminoacizilor, care alcătuiesc structurile proteinelor. Cu precizarea, că aceste structuri sunt metaforice. Adică sunt „croşetate” cu cele două andrele la ADN-ului: andreaua cu rol de semnificant (codul preluării aminoacizilor) şi andreaua cu rol de „semnificat (codul aranjării aminoacizilor în proteine). Un cod reprezintă ordine, şi acesta nu se poate naşte spontan din dezordine.

4. Legea simultaneităţii structurale

Principiul simultaneităţii structurale constă în necesitatea ca: cele trei componente fundamentale ale structurii vii – sistemul substanţial (proteina), sistemul informaţional (ADN) şi sistemul energetic (ATP) –  să se instaleze concomitent.  Nici unul dintre aceste trei substraturi nu poate determina o structură vie fără prezenţa indispensabilă a celorlalte două substraturi. Este nevoie de o combinare concomitentă a acestora, în timp ce evoluţia le prezintă succesiv.

5. Legea reproducerii

Principiul reproducerii precizează faptul că: reproducerea, prin transferul vieţii de la un individ efemer la un alt individ efemer,  realizează o eternizare doar a speciei, nu şi a individului. O eternizare trucată.  Experienţa naturii nu poate fi invocată, în acest caz, deoarece moartea nu este o problemă a naturii, ci a raţiunii. Natura nu poate recepţiona sau experimenta propria moarte, ca să creeze spontan reproducerea.

6. Legea racordării cosmice

Principiul racordării cosmice a vieţii terestre constă în faptul că: existenţa vie a acestei lumi îşi are izvorul de energie, în afara pământului, în  marele câmp electromagnetic, de tip fotonic, al soarelui.

Substanţele nutritive ale celulelor vii – glucidele, lipidele şi proteinele – nu se găsesc în mod natural în natura terestră. Trebuie sintetizate. Un rol pe care-l  îndeplineşte regnul vegetal. Celulele vegetale se „hrănesc” cu lumina pe care o primesc de la soare. Extragerea energiei respective se produce prin intermediul clorofilei.  Aceasta nu se poate naşte spontan. Şi nici materia vie nu poate apela la soare, mai înainte de-a fi ea însăşi născută.

II. NODUL GORDIAN SPECIOGENETIC (Apariţia speciilor)

Problema fundamentală a acestui salt constă în trecerea spontană a materiei de la o structură vie inferioară la o structură vie superioară. Ce ne spun principiile naturii despre posibilitatea sau imposibilitatea acestui salt material.

1. Principiul selecţiei naturale

Indeea de bază a evoluţiei speciilor aparţine lui Charles Darvin care  susţine că: forţa naturală a  apariţiei speciilor constă în selecţia naturală. Pe calea raportului dintre ereditate şi variabilitate, condiţiile naturale modifică structurile materiei vii şi declanşează procesul trecerii de la o specie la alta. Se ştie însă că entropia constituie legea de bază a naturii. O lege care nu permite, în mod spontan, decât trecerea de la ordine la dezordine. Numai o entropie controlată conştient, poate naşte varietăţi superioare ale celeiaşi specii (numai microevoluţia este reală, nu şi macroevoluţia).

2. Principiul structurii progresive

Conceptul evoluţionist susţine că: natura se dezvoltă de la o specie la alta ca urmare a conflictului dintre organsime şi mediu. Un mod de dezvoltare a unor structuri din ce în ce mai complexe anatomo-funcţional.

Dezvoltarea structurilor organismelor superioare este de o dimensiune şi de o măreţie de nedescris. Structurile arhitectonice biologice sunt din ce în ce mai perfecţionate, într-o măsură de-a dreptul miraculoasă, pe care natura n-o poate realiza.

3. Principiul paleontologic

Conceptul evoluţionist consideră că: fosilele sunt mărturia evoluţiei vieţii terestre. Şi anume, că vestigiile biologice ar  fi distribuite în straturi mai vechi pentru vietăţile îndepărtate şi în straturi mai recente pentru vietăţile din vremurile mai apropiate. Trebuie înţeles însă faptul că aceste resturi biologice sunt foarte rare şi în fragmente, care pot fi foarte greu de reconstituit, şi care pot fi explicabile şi creaţional. Şi, de asemenea, stabilirea duratei de timp este foarte relativă. Aceste rămăşiţe sunt pur şi simplu expresia  dispariţiei vietăţilor terestre în condiţii catastrofice care duc la deteriorarea unor vietăţi.

4. Principiul mutaţiei

Se declară pe un ton  evoluţionist din ce în ce mai mult că: fenomenul de mutaţie este imboldul natural de ordin structural al speciilor terestre. Se ştie însă că mutaţia este o transformare rară şi de obicei de ordin negativ, având efect de speciaţie doar la monocelulare. Mutaţia este determiată de entropie, şi aceasta determină întotdeauna degradare şi nu progres. Total excepţional, mutaţia poate să favorizeze şi apariţia unei noi specii, dar numai la unicelulare.

5. Principiul embriologiei comparate

Principiul embriologiei comparate – legea Müller/Haeckel – precizează, că: ontogeneza repetă filogeneza (embrionii organismelor superioare repetă înfăţişarea unor embrioni ai organismelor inferioare). Este clar faptul, că este vorba despre o necesitate absolută ca embrionii animalelor superioare să îmbrace, în procesul creşterii, formele viabile ale fiinţelor din  treptele biologice inferioare. Nu este o necesitate speciologică, ci embriologică.

5. Principiul datării radioactive

Pentru înzestrarea selecţiei naturale cu capacitatea de realizare, se declară, că: toate toate manifestările respective se produc în  durate uriaşe. Plină de entuziasm, la început, datarea radioactivă – chiar şi cea cu C-14 – nu mai reprezintă, actualmente, metodă sigură de determinare a duratelor geologice.

În mod concluziv, analiza „Nodului gordian speciogenetic” precizează că numai fiinţele monocelulare pot da naştere la specii monocelulare (bacteriile, virusurile etc). Fiinţele pluricelulare, din cauza complexităţii, nu pot să nască specii noi, ci doar variabilităţi ale propriei specii.

III. NODUL GORDIAN ANTROPOGENETIC (Apariţia omului)

Problema fundamentală a acestui salt constă în trecerea naturală de la animal la om, adică de la natură la cultură. Ce ne spun principiile naturii şi cele ale culturii despre posibilitatea sau imposibilitatea producerii spontane a acestui salt cultural.

1. Principiul structurii spirituale

Evoluţia consideră, că: omul apare în mod natural, producând din propria sa structură materială, structura sa spirituală. Omul este considerat, aşadar, o natură care conţine două naturi: natura materială care produce, în mod spontan, natura spirituală. Realitatea precizează că spiritul omului constă în capacitatea creierului acestuia de-a trece de la semnul natural (primul sistem de semnalizare) la semnul noţional (cel de-al doilea sistem de semnalizare). O trecere care are loc pe calea simbolică. Adică o manifestarea care necesită un centru potenţial (centrul vorbirii), şi un limbaj preexistent (limbajul matern).

2. Principiul structurii sociale

În conceptul evoluţionist se consideră că: omul produce în mod natural societatea umană, şi că societatea umană, la rândul ei, produce omul.

Realitatea concretă demonstrează că omul se naşte cu capacitatea potenţială naturală de a fi o fiinţă socială, o capacitate potenţială concretă, care poate naşte fiinţa umană, prin mediul informaţional social-uman. Se dovedeşte astfel, că omul este o creaţie divină (substrat uman potenţial), şi o cultivare informaţională (dezvoltarea socială a substratului respectiv).

*

Studiul vieţii terestre demonstrează că natura vie este, din punct de vedere spontan, o excepţie absolută. Viaţa este o creaţie divină. Şi totuşi în natura actuală, datorită entropiei, este posibilă şi o anumită variabilitate naturală.

În concluzie, din cauza entropiei, viaţa nu este, aşa cum cred evoluţioniştii, un scop spre care tinde materia Universului. Dimpotrivă, entropia distruge orice urmă de viaţă pretutindeni, oriunde vreo mână inteligentă ar crea-o. Entropia nu poate fi învinsă niciodată  de către materia însăşi. Este necesară o mână din afara ei ca să-i potolească furia. Entropia nu cunoaşte principiul ordinii progresive, ci doar principiul dezordinii progresive.

Nu poate exista viaţă, de la sine, nicăieri în Univers. Matematicienii spun că probabilitatea vieţii într-un Univers entropic este zero, iar probabilitatea dezordinii este de sută la sută. După evoluţionişti, ar trebui  ca Universul să gâlgâie de la un capăt la altul de viaţă. Dimpotrivă, Universul este mort, şi viaţă nu poate fi decât acolo unde este creată.

CREAŢIUNE-EVOLUŢIE

Unii gânditori de tipul religiei materialiste (formă a relativismului post-modernist),  contabilizează în sistemul lor de gândire, conceptul mixt: creaţional-evoluţionist. Este vorba despre o poziţie de plutire în două luntre. Ideea acestora porneşte de la două observaţii comune:

– Demonstrarea clară a faptului că aparţia vieţii, din punct de vedere natural, este imposibilă (biogeneza).

– Demonstrarea clară a faptului că viaţa suferă mereu modificări, din punct de vedere natural (variabilitatea).

Şi ca să împace, atât filozofia religioasă, cât şi filozofia ateistă, aceşti gânditori semi-religioşi concep teoria mixtă a vieţii terestre (creaţiune-evoluţie).

Cea dintâi supoziţie – craţionismul – este deplin adevărată. Numai o inteligenţă poate genera procesul viu. Celula fiind o structură complexă, necesită un  constructor.

Cea de-a doua supoziţie – evoluţionismul – are două obstacole majore:

–  Saltul evolutiv al lumii biologice ar avea loc prin mutaţie. Un fenomen care interesează o celulă sau mai multe. Numai la monocelulare se poate produce o a altă specie. La pluricelulare, mutaţia unei celule sau a mai multora, nu modifică natura întregului complex de miliarde de celule.

– Saltul evolutiv de la animal la om are loc prin înzestrare naturii umane cu aparatul potenţial de trecere de la natură la cultură. În scopul acesta, este nevoie de creaţiune, pentru potenţialitatea umană, şi de lumea culturii, pentru prelucrarea acestuia.

Ca atare, nici speciaţia nu poate avea loc la scară universală, nici umanitatea nu poate avea loc, în mod natural, fiind necesară, atât  creaţia preliminară a naturii umane, cât şi cultura umană preliminară.

În consecinţă, nici evoluţia, nici evoluţia-creaţiune nu pot exista în biblioteca de aur a cunoştinţelor noastre reale despre natura vieţii terestre.

În concluzie, „Întâmplarea naturală” poate crea şi ordine, şi dezordine, dar nu poate diferenţia ordinea de dezordine, ca să poată să creeze numai ordine. În schimb, „Inteligenţa creatoare” putând diferenţia ordinea de dezordine, este singura în stare să creeze noi ordini existenţiale.