FORTĂREAŢA DIN PUSTIU

(Eseu biblic) (5)

1.2. Obiectele ritualice ale Sanctuarului (urmare)

Sanctuarul are pur şi simplu aerul unui centru de campanie plasat pe prima linie de bătaie. Un edificiu strategic – destinat unui depozit de arme spirituale. Poate chiar o şcoală de instrucţie sacro-telurică al cărui pavilion înalt, încoronat cu un steag, este reprezentat de fumul de pe Altarul din Curte, care urcă pururi înspre cer. Cele două încăperi caracteristice – Sfânta Sfintelor şi Sfânta – tezaurizează în ele aparatura simbolică necesară pentru cel două mari şi imperioase învingeri umane  şi divine: învingerea pe planul luptei împotriva păcatului şi învingerea pe planul luptei împotriva morţii. Fiecare învingere are tehnica sa de luptă, conform manualului cosmico-terestre în vigoare (Biblia).

Nevăzuta Lege divin-juridică pluteşte deasupra Sanctuarului ca o pasăre cu cele două aripi coborâte. O coborâre de aripi ca două borne electrice, într-un vas de electroliză, în care se separă cele două camere: una pentru partea umană (Sfânta Sfintelor) şi alta pentru partea divină (Sfânta).  Aurul este etalonul de marcare al vaorii superlative al acestui centru de explicare alegorică a recondiţionării umane. Aur masiv sau aur combinat cu lemn. Un semn de gradare maximă la rang de cosmos a acestui misterios asezământ strategic, înfiripat o scurtă vreme în mijlocul lumii umane, pentru întoarcerea de pe dos, pe faţă, a realităţii.

Sanctuarul adăposteşte obiecte ilustrative, fie din aur curat (Capacul Ispăşirii şi Sfeşnicul de Aur), fie din lemn poleit cu aur (Chivotul de Aur, Altarul de Aur şi  Masa Pâinilor). În fiecare dintre ele pulsează principiile nemuritoare ale măsurilor de urgenţă, pentru salvarea victimelor (cu leziuni morale şi penale) din accidentele rutiere ale Universului comportamental. Aurul pur arată natura celestă a mobilierului în cauză. Iar  aurul şi lemnul de salcâm semnalizează o dublă reprezentanţă: astro-terestră. Toate aceste obiecte ritualice sunt repartizate în două încăperi distincte: Sfânta Sfintelor şi Sfânta.

A. Obiectele simbolice din Sfânta Sfintelor (Ex. 26, 31-33)

Circuitul forţelor conceptuale, pentru eradicarea primei entropii terestre (entropia morală), începe în Sfânta Sfintelor: încăperea normativului moral al Legii divin-juridice. O cameră de lucru care este înzestrată cu dispozitivele simbolice necesare, pentru şlefuirea naturii umane. O operaţie spirituală care constituie condiţia traversării omului de la dezordinea liberă, la ordinea liberă, şi care utilizează următoarele obiecte simbolice: Chivotul de Aur, Capacul Ispăşirii, Toiagul lui Aaron şi Vasul cu Mană. Ulterior, dar tot atât de important, se adaugă, în afara mobilierului carcteristic, nelipsita Carte a Legii.

a. Chivotul de Aur (Ex. 37, 1-5)

Chivotul de Aur – un scrin închis ermetic cu cele două polizoare sacre de piatră. În conţinutul acestora se află cele 10 probleme fundamentale ale naturii spiritual-umane. Fiecare persoană umană trebuie să le respecte, pentru asigurarea tututor parametrilor necesari, de a trăi după legile recomndate de Constructorul universal. Mai exact, un seif din lemn şi din aur, în care se  află conservată voinţa divină, referitoare la nevoile relaţionale umane. O hartă clară pentru întreaga constelaţie umană, indicând cu precizie absolută toate căile care ne apropie de Dumnezeu şi de semeni.

Chivotul de Aur (Sfânta Sfintelor) împreună cu Altarul de Aur (Sfânta)  – aşa cum se va vedea destul de clar în continuare – formează cei doi poli (moral şi penal) ai axei juridic-umane. Este vorba despre cele două obiecte ritualice pe care, deşi le  separă Perdeaua interioară, preotul de serviciu, le vizează întotdeauna, în mod succesiv, la fiecare dintre intrările sale în Sanctuar. Nu se poate manifesta un ritual faţă de unul dintre aceşti doi poli funcţionali, fără să se manifeste, în acelaşi timp, şi faţă de celălalt. O dovadă clară a faptului că polul moral şi polulul penal alctuiesc expresia celor două normative – moral şi penal – ale Legii diviin-juridice. Tot aşa cum şi camerele Sanctuarului sunt, de asemenea, două, din cauza faptului că Legea divin-juridică are două normative: unul moral şi altul penal.

b. Capacul Ispăşirii (Ex. 37, 5-9)

Capacul ispăşirii – o placă de aur masiv care închide ermetic Chivotul de Aur. Un capac deasupra căruia, privind tot timpul spre el, se înalţă doi îngeri identici şi alcătuiţi în întregime din aur. Intenţia decodificării ne zboară, pe aripi de idei, în diferite direcţii ca să găsim sensul acestui obiect ritualic. Şi primul amănunt, care ne iese în cale, se află cuprins în numele particular al acestuia. Un nume subsumat ideii de ispăşire. Şi singura ispăşire care are ca ţintă specială Capacul Ispăşirii, este ritualul festiv din Ziua Ispăşirii. Marele preot stropeşte cu sânge, atât spre, cât şi înaintea Capacului Ispăşirii (Lev. 16, 15-16). Mişcarea degetului său indică cercetarea morală a persoanelor care candidează la mântuire, cu stabilirea rezultatului. Adică două semne: semnul cercetării candidaţilor la mântuire (prima stropire cu sânge) şi semnul rezultatului respectiv (a doua stropire cu sânge). Un simbol al judecăţii divine. Ca atare, privind la placa din aur strălucitor, de deasupra Chivotului de Aur, gândul  se duce vrând-nevrând la Cartea vieţii (Apoc. 20, 15).

O dovadă în plus, o constituie faptul că marele preot înnoadă drumul sângelui dinspre Capacul Ispăşirii cu drumul sângelui spre Altarul de Aur. Exact cele două elemente juridice ale actului mântuirii: declararea pocăinţei (Capacul Ispăşirii) şi solicitarea iertării (Altarul de Aur). Ambele consemnări preoţeşti (formate din câte două semne ritualice), se  găsesc aşternute, în alfabetul ceresc, în evidenţă sacră a Cărtii vieţii. Şi pe deasupra, trebuie să nu uităm că întreaga placă strălucitoare de aur masiv, sub forma unui registru deschis, care conţine evidenţa cerească, este completat de  cei doi îngeri de deasupra acesteia. Altfel spus, aceştia înregistrează cazierele integrale al tuturor celor ce candidează la mântuire.  Chiar de pe acum, se pare că auzim deja, dincolo de perdeaua timpului, răsfoirea paginilor de aur ale acestui Registru divin, în faţa strălucitorului Scaun de domnie.

c. Vasul de Aur (Ex. 16, 33)

Vasul de Aur, plin cu mană, este primul obiect anexă al Chivotului de Aur. Un satelit de pe prima orbită, care umple camera întunecată a Sanctuarul cu pafumul cunoaşterii absolut necesare, pentru a vieţui pe pământ într-o atmosferă suprastelară. Prin transparenţa boabelor de mană se zăresc aşezate, pe nişte rafturi fără număr, vastele dosare ale cunoaşterii lumii noastre: dosarele Bibliei, dosarele Naturii şi dosarele Istoriei.

În faţa vasului cu hrana zilnică a poporului Israel, Vasul de Aur, se naşte fără excepţie ideea de mâncare. Şi fără să vrem, visăm mai departe simbolic, la hrana vieţii spirituale, absolut necesară fiecărui pas comportamental-uman.  Nimeni nu poate să-şi însuşească dimensiunile ideale, din Lada de aur, adică hrana spirituală a celor 10 Porunci, dacă nu parcurge întreaga cunoaştere pe care natura omului o cere de la sine. Aşezat în preajma obiectului central al Sfintei Sfintelor, Vasul de Aur ilustrează necesitatea lărgirii orizonturilor de cuprindere ale lumii cunoaşterii din întregul Univers. Cu alte cuvinte, o indispensabilă foame de cunoaştere.

d. Toiagul lui Aaron (Num. 17,8)

Toiagul lui Aaron formează împreună cu Vasul de Aur un fel de simetrie a anexelor simbolice, din jurul Chivotului de Aur. În minunatul curiculum vitae al acestui toiag transformat peste noapte într-o creangă înflotită şi cu rod, clocoteşte istoria  trecerii de la o natură la alta. Un fapt rămas ca un obiect de muzeu pentru ilustrarea minunatei transformări a naşterii din nou. Exact necesitatea de montare, cu ajutorul celor 10 şuruburi sacre, a unui cer nou şi a unui pământ nou. O simbolizare printr-un toiag uscat, înflorit şi cu rod. O parabolă vie care ne vorbeşte intuitiv despre marea cerinţă pe care trebuie s-o cunoască orice om care aşteptă la capătul lumii îndepărtarea Perdelei interioare.

Legătura de rudenie dintre Vasul de Aur şi Toiagul lui Aaron iese dintr-o dată la lumină, atunci când le punem pe amândouă sub lupa interpretării simbolice. Este vorba despre acea subtilă rudenie  care există între cunoaştere şi schimbare. Cunoaşterea lucrurilor pentru om este gală cu cea mai scumpă comoară care poate fi aşezată pe fruntea fiinţei cu statut de vârf al existenţei terestre. În acelaşi timp, este puntea trecerii omului de la natură la cultură. Prin hrănirea din Vasul cu mană, fiinţa umană capată puterea necesară sa realizeze noul sau grafic spiritual. O înflorie şi o rodire. Adică mult aşteptata schimbare. Toiagul lui Aaron este modelul simbolic universal al naşterii din nou, pe care vitrina Sanctuarului îl păstrează, şi-l arata continuu tuturor, atâta timp cât omul şi omenirea vor respira şi vor gândi pe această planetă.

e. Cartea Legii (Deut. 31. 26)

Cartea Legii face parte, deşi ceva mai târziu, din aceaşi familie de obiecte ritualice sau ilustrative ale Sfintei Sfintelor. Un sul de pergament, la început proaspăt, apoi învechit, în care este ghemuită ilustrativ Legea „adăugată” a salvării umane (Gal. 3, 19). Adică Legea divin-ritualică. O atelă de urgenţă, pentru imobilizarea simbolică a gravei fracturi a Legii „încălcate” (Gal. 3, 19).  Adică Legea divin-juridică. În realitate, Cartea Legii, oglindeşte exerciţiul figurat al Legii divin-ritualice, pentru a indica în mod simbolic modul de satisfacere a Legii divin-juridice. Un mod ilustrativ de pregătire a inimii omeneşti, pentru a arăta sacrificiu necesar, atât al „părţi” terestre, cât şi al „părţii” cereşti.

Cartea Legii este, aşadar, un rotocol de piele, în miezul căruia Sanctuarul însuşi este zugrăvit într-o geometrie amănunţită. O carte cu caracterul unui jurnal de zi, pentru prezentarea tragismului omenesc. O sursă informaţională care este o mărturie istorică a  conflictului terestru moral şi penal. Un mod de transmitere a unui fragment din viaţa unui popor, care păşeşte încet şi oscilant spre Primul Advent.  Şi oricât de diferită este conturată Cartea Legii faţă de cadrul simbolic tridimensional al Sanctuarului, totuşi gazda cea mai potrivită a acesteia este fără îndoială Sfânta Sfintelor. Cu alte cuvinte, încăperea destinată, atât cunoaşterii în sine, cât şi y sorei sale gemene, schimbarea necesară.

B. Obiectele simbolice din Sfânta (Ex. 26, 31-34) (va urma)

Cornelius Greising