Vindecarea unui lepros
Autor Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
Dupa ocuparea Olandei de catre Germania nazista in cel de-al doilea razboi mondial, nemtii au inceput o campanie de vanare si exterminare a evreilor. Mii de evrei au fost arestati si dusi in lagarele de concentrare, unde cei mai multi dintre ei au fost exterminati fara nicio mila.
Intre olandezi au fost si oameni cu suflet, adevarati crestini care, cu pretul propriei vieti, au facut tot ce au putut pentru a salva pe cat mai multi dintre evreii urmariti. Printre acesti oameni cu suflet mare s-au numarat si membrii familiei Ten Boom, un ceasornicar priceput si respectat. Acesta, impreuna cu fiul si cele doua fiice, Elisabeth si Corie, au salvat de la moarte peste 400 evrei, care au fost mai intai gazduiti in propria lor casa, apoi ajutati sa treaca granita spre libertate.
A fost suficient insa un simplu denunt pentru ca intreaga familie Ten Boom sa fie arestata si internata in lagarele mortii. Acolo au murit, pe rand, toti membrii familiei, cu exceptia unuia singur- Corie Ten Boom. Sunt impresionante viata, suferintele, dar si marturia pe care cele doua surori, Elisabeth si Corie, le-au trait in aceste “fabrici ale mortii”. Pentru care vina? Pentru “vina” de a-i salva pe niste oameni de la moarte!
Cu putin inainte de a muri in lagar, Elisabeth ii spunea sorei sale: “Corie, noi am ajuns aici in iad. Dar Domnul mi-a descoperit ca inainte de Anul Nou vom fi din nou libere. Trebuie sa mergem si sa spunem lumii cum este aici. Pe noi ne vor crede, caci noi am fost in acest iad. Trebuie sa spunem lumii ca nu exista nicio groapa mai adanca decat adancimea iubirii lui Dumnezeu.”
Si intr-adevar, inainte de Anul Nou, cele doua surori erau libere: Elisabeth a fost chemata la odihna, iar Corie a fost eliberata din lagar. Dupa elibararea sa, Corie Ten Boom si-a dedicat intreaga viata predicarii Evangheliei, calatorind in peste 60 de tari din intreaga lume. Subiectul predicilor sale era dragostea lui Isus manifestata in cele mai grele incercari ale vietii. Iar gandul care a insotit-o in toti acesti ani de slujire a fost: “Nu exista in lumea noastra nicio groapa mai adanca decat profunzimea iubirii lui Dumnezeu.”
Da, fiecare dintre noi avem o experienta unica a mantuirii noastre. Fiecare ne cunoastem “groapa” din care ne-a scos Mantuitorul. Si, asa cum ne indeamna Cuvantul lui Dumnezeu in Isaia 51,1 up., e bine sa privim din cand in cand “spre gaura gropii din care am fost scosi”. De ce? Pentru ca sa nu uitam niciodata cat de mult ne iubeste Dumnezeu, cat de adanca este aceasta iubire pentru omul pacatos.
In aceasta ocazie va invit sa privim spre “gaura gropii” din care Mantuitorul l-a salvat pe unul din cei mai deznadajduiti oameni. Si, privind la mantuirea adusa de Isus in acest caz, sa invatam cate ceva foarte important pentru noi.
Sa citim impreuna pasajul din Evanghelia lui Marcu 1, 40-45.
“A venit la El un lepros.”
La prima vedere nimic deosebit. Cati bolnavi nu au venit la Mantuitorul! Au venit, au fost vindecati si au plecat sanatosi si fericiti ca pot incepe o viata noua.
Leprosul amintit in Evanghelie a venit ca orice alt bolnav, L-a rugat pe Isus si a fost vindecat. Asa sa fie? Oare lucrurile erau asa de simple precum par la prima vedere?
In acest caz de vindecare era ceva cu totul deosebit: nu era o boala oarecare, ci era LEPRA.
Pentru a intelege cat de disperata era situatia acestui om si cat de adanca era groapa din care l-a scos Mantuitorul, va rog sa aveti rabdarea de a trece in revista cateva caracteristici ale acestei boli teribile. Lepra, numita si “boala lui Hansen”, apare in doua forme:
-lepra tuberculoasa- este forma cea mai raspandita; apare sub forma unor noduli care ranesc pielea si mucoasele.
-lepra anestezica- ataca in special sistemul nervos periferic, ducand la tulburari de sensibilitate.
Foarte adesea, simptomele celor doua forme de lepra se asociaza si se succed. Boala este precedata de o stare de moleseala ce poate dura de la cateva luni la cativa ani. Apoi apar niste pete circulare rosii, variind ca dimensiuni si forma, pe diferite parti ale corpului. Dupa un timp, centrul petelor respective devine alb, iar partile atacate amortesc.
In cazurile grave, lepra duce la mutilari ale trupului: se poate pierde parul, sprancenele, unghiile, falangele degetelor, dintii, gingiile, articulatiile, uneori chiar nasul, ochii, limba, sau cerul gurii. Lepra ataca zona buzelor, fruntea, pielea capului, barbia.
Este evident faptul ca, dintre toate bolile Orientului, lepra era cea mai de temut, ingrozind chiar si pe cei mai curajosi dintre oameni. Lepra era de temut nu doar prin mutilarile fizice pe care le producea, ci si pentru urmarile sociale suportate de cel bolnav. Un lepros era considerat un om mort. Si, ca orice mort, nu avea ce cauta in locuintele celor vii. In societatea iudaica existau prevederi clare cu privire la izolarea unui lepros. Vezi Leviticul 13, 45-46.
Un lepros trebuia sa se prezinte de mai multe ori in fata preotului care stabilea diagnosticul de lepra si il declara necurat pe cel bolnav. Apoi leprosul era obligat sa umble cu hainele sfasiate, avand capul descoperit si strigand “Necurat, necurat!”, oridecateori se apropia cineva de el. Era izgonit din colectivitate si obligat sa locuiasca afara din localitate.
Desigur, prevederile legii erau foarte aspre in cazurile de lepra, insa ele erau foarte necesare intr-o vreme in care nu se cunosteau tratamentele de azi. Era un fel de carantina care impidica raspandirea bolii.
Este de remarcat faptul ca, in timp ce evreii aveau prevederi atat de stricte cu privire la lepra, la alte popoare nu se luau astfel de masuri. Sa ne amintim de un caz biblic- Naaman sirianul- un demnitar care a continuat sa ramana in mijlocul familiei sale si dupa ce s-a imbolnavit. Mai mult decat atat, el si-a pastrat chiar si slujba de demnitar. Imparatul Siriei insusi statea in preajma lui Naaman, sprijinindu-se pe el in timpul unor ceremonii. Se pare ca sirienii nu luau in calcul posibilitatea contaminarii.
Evreii, dimpotriva, aveau niste prevederi foarte stricte care faceau ca lepra sa aduca niste consecinte teribile din punct de vedere social si chiar religios. Iudeii considerau lepra ca o pedeapsa divina, fapt pentru care ei o mai numeau si “bataia” , sau “degetul lui Dumnezeu”. Lepra era privita, de asemenea, ca un simbol al pacatului. Tot ce atingea un lepros devenea necurat.Chiar si aerul pe care-l respira devenea necurat. De aceea un lepros nu avea voie sa stea in preajma unui om sanatos, ci izolat de societate. Intr-o societate a celor ca el- societatea leprosilor.
Daca ne gandim si la faptul ca lepra nu era partinitoare, lovindu-i deopotriva pe bogati si saraci, ne dam seama ce tragedie se producea in viata unui om care trebuia sa lase totul: familie, slujba, influenta, avere, prieteni, precum si bucuriile acestei vieti. Tot restul vietii urma sa-l traiasca in izolare, dispret, fara nicio speranta,fara nicio perspectiva a unei schimbari in mai bine.
S-au gasit unii care au sustinut ca lepra de care vorbeste Biblia nu ar fi de fapt lepra adevarata, ci o forma de psoriazis. E geu de crezut ca pentru un simplu psoriazis, care nu este transmisibil, si nici nu este atat de vizibil, Dumnezeu sa fi dat prin Moise atatea reguli stricte care sa impiedice contaminarea.
Sunt convins ca boala teribila de care vorbeste Biblia atat in V.T., cat si in N.T. era adevarata lepra- cosmarul chiar si al celor mai puernici si curajosi dintre oameni.
Acum, cand am inteles cate ceva despre ceea ce insemna lepra in timpurile acelea si in zona aceea geografica, cu tote urmarile ei fizice, sociale si religioase, intelegem mai bine ce vrea sa spuna Evanghelia cand relateaza ca ”a venit la Iisus un lepros.”
Oare de ce Mantuitorul se lasa cautat de cei in nevoie? De ce nu S-a dus El la toti cei bolnavi pentru a-i vindeca? Nu a spus chiar El, intr-o ocazie , ca “Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut”? ( Luca 19,10 ) In majoritatea cazurilor relatate in Evanghelie, cei care au avut initiativa au fost cei bolnavi, fie ca au venit singuri, fie ca au fost adusi de rude sau prieteni. Doar in putine cazuri Mantuitorul i-a cautat pe cei in suferinta acolo unde se aflau .
De ce Iisus asteapta sa venim la El? Pentru ca El nici nu mantuieste, nici nu vindeca pe cineva care nu doreste lucrul acesta. Daca un om doreste vindecarea si mantuirea, el trebuie sa vina la Iisus! “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna” Matei11, 28
Mantuitorul a strabatut cerurile, de la tronul lui Dumnezeu, pentru a fi cu noi pe acest pamant blestemat. De ce nu am face si noi un singur pas spre El? Acest singur pas spre El este un act de vointa pe care Isus il asteapta de la noi inainte ca El sa ne dea , cu toata bucuria, atat mantuirea, cat si vindecarea.
Daca se vor pierde milioane de oameni, aceasta se va intampla nu pentru ca Dumnezeu ar fi departe si nu se poate ajunge la El, ci pentru ca nu au vrut sa faca acest singur pas spre El. Credeti ca i-a fost usor leprosului sa vina la Domnul? Sunt convins ca nu i-a fost deloc usor sa ia aceasta hotarare. Iata cateva motive:
-Din zilele lui Elisei nu se mai raporteaza nicio minune de vindecare a leprei. Nici despre Iisus nu ni se spune ca ar fi vindecat pe cineva de lepra inaintea acestui caz. Asadar, leprosul nu avea niciun precedent care sa-l incurajeze. In plus, in zona aceea se aflau multi leprosi, insa niciunul nu dadea semne de credinta in puterea vindecatoare a Mantuitorului. Nu era nimic care sa-i dea speranta.
-In cartea “Hristos Lumina Lumii”, in capitolul “Poti sa ma curatesti”, ne sunt descrise luptele sufletesti ale acestui om inainte de a lua decizia de a veni la Iisus. Oare il va primi si pe el? Nu-l va trata asa cum il tratau fariseii si carturarii? S-ar fi oprit Iisus la un om despre care se spunea ca a primit pedeapsa lui Dumnezeu? Oare Iisus, vazandu-l, nu va rosti un blestem asupra lui, trimitandu-l in pustie?
-Si apoi, cum ar fi putut sa se apropie de Mantuitorul, care era mereu inconjurat de multime, atata timp cat legea il impiedica sa se apropie de ea? Calcand prevederile legii lui Moise, leprosul isi risca viata.
Dar, in timp ce aceste framantari si indoieli ii ravaseau sufletul, in minte ii veneau si alte ganduri care il indemnau sa faca pasul credintei:
-Iisus inca nu refuzase pe nimeni. Toti stiau acest lucru, inclusiv leprosul.
-Apoi, leprosul auzise multe lucruri incurajatoare despre invatatura lui Iisus si despre minunile Lui.
Iata ganduri dupa ganduri, unele care ii dadeau speranta, altele care il faceau sa se teama de un refuz. In inima leprosului se dadea o lupta intre indoiala si credinta, intre imboldul de a veni la Mantuitorul si retinerea de a nu veni la El.
In cele din urma leprosul ia hotararea cea buna: Se va duce la Iisus cu orice risc. Chiar daca va fi respins , chiar daca va fi privit cu scarba si dispret de concetatenii sai, chiar daca isi va pierde viata. Se va duce la Iisus orice s-ar intampla.
Aceasta a fost hotararea lui salvatoare. Pentru ca decizia este a noastra si numai a noastra. Nici Satana cu intregul iad , nici Dumnezeu cu intregul cer, nu vor trece peste hotararea noastra. Alegerea libera este un drept al oricarei fiinte inteligente din acest Univers, drept pe care il garanteaza Insusi Creatorul. Dumnezeu ne promite putere, insa asteapta ca noi sa facem alegerea cea buna.
Leprosul s-a hotarat sa mearga la Iisus, insa cum sa ajunga la El? Ca sa intre intr-o localitate era exclus. Ii era imposibil acest lucru, avand in vedere interdictiile severe cu privire la leprosi. El stia insa ca Mantuitorul predica mult in afara localitatilor. Si iata ca se iveste ocazia: Iisus vine sa predice si sa vindece chiar pe tarmul Lacului Galileii.
O mare multime este adunata in jurul Lui. Leprosul priveste de departe scena, inca neindraznind sa se apropie. Apoi isi ia inima in dinti. Se apropie usor, mai mult, tot mai mult…Il vede pe Iisus vindecand orbi, schiopi, slabanogi, iar speranta i se aprinde in suflet. Nici nu-si da seama ca s-a apropiat prea mult de multimea care-l priveste ingrozita si se da in laturi. Leprosul uita de toate restrictiile, Il vede doar pe Mantuitorul si merge direct spre El. Unii incearca sa-l opreasca cu scarba, dar el inainteaza asemenea unui demnitar in fata caruia multimea se da in laturi.
Infatisarea ii este ingrozitoare: hainele ii sunt murdare si sfasiate, trupul ii este plin de rani in care carnea ii putrezeste, parul ii este ravasit, privirea ii este disperata. Ajunge in fata lui Iisus, cade in genunchi si spune: “Daca vrei, poti sa ma curatesti.”
Spunand aceste cateva cuvinte, leprosul dovedeste ca a inteles ceva ceea ce multi oameni nu inteleg. Si anume, ca la Dumnezeu nu este o problema de a putea sau a nu putea sa faca ceva pentru noi. El este atotputernic si “la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta”. ( Marcu 10,27 )
Daca Dumnezeu nu face ceea ce-I cerem noi, aceasta se intampla nu pentru ca nu poate, nici pentru ca Satana pune piedici, nici pentru ca Dumnezeu depinde de imprejurari, ci pentru simplul motiv ca El nu vrea sa faca acel lucru. De ce nu vrea? Pentru ca El are un orizont infinit mai larg decat al nostru, dorindu-ne binele vesnic.
Ce bine ar fi daca in rugaciunile noastre, indiferent ce probleme am avea, am adauga: “Doamne daca vrei…” !
“Lui Isus I S-a facut mila”
Cat de incurajator e acest gand! In timp ce multimea se da in laturi cu dispret, cu groaza si cu scarba la apropierea leprosului, lui Iisus I se face mila. Nu va pierdeti cumpatul cand oamenii nu va inteleg durerile! Nici cand sotul sau sotia, rudele sau fratii din biserica nu va inteleg. Iisus priveste intotdeauna cu mila spre noi. Aceasta e natura Lui. El asa este si nu poate fi altfel.
“Caci n-avem un Mare Preot care sa nu aibe mila de slabiciunile noastre, ci Unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat. Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie.” Evrei 4, 15-16
“S-a atins de el”
Domnul il putea vindeca pe lepros doar poruncind, fara sa-l atinga. Gestul de a atinge un lepros ne spune ceva despre Dumnezeu:
1. Este o dovada ca El nu poate fi contaminat de lepra pacatului, dimpotriva, El o poate vindeca.
2. Atingera leprosului este o Evanghelie in simbure. Atingandu-l pe lepros, Iisus devine Pontifex Maximus, Cel care a realizat un pod peste prapastia pacatului intre Tatal si omul pacatos. Cu o mana legata de Tatal cel vesnic si cu cealalta legata de lepros, Iisus dovedeste ca poate salva pe orice pacatos, oricat de adanca ar fi groapa in care se afla.
“I-a spus sa plece numaidecat”
De ce aceasta urgenta? De ce Iisus nu l-a lasat pe cel vindecat sa mai ramana in preajma Sa? Iisus stia prea bine de ce:
1. Preotii nu trebuiau sa afle de vindecarea aceasta inainte de a-l fi declarat vindecat pe lepros. Altfel, reabilitarea omului ar fi intarziat, iar el ar fi avut de suferit in continuare.
2. Iisus Insusi ar fi putut fi acuzat de incalcarea legii cu privire la lepra, lucru care ar fi impiedicat predicarea Evangheliei. .
“Vezi sa nu spui nimic”
Daca prima porunca a Mantuitorului o intelegem, pe aceasta nu o putem explica prea usor. Pentru poporul evreu , de abia iesit din robia egipteana, cea mai grea porunca a fost “Stati linistiti!” Este cea mai grea porunca: sa nu faci nimic, sa nu spui nimic, cand, din fire, noi mereu trebuie sa facem ceva, sa spunem ceva.
Leprosul nu a ascultat de aceasta porunca. El nu a putut tacea. Considerand ca Iisus l-a oprit sa povesteasca despre vindecare din simpla modestie, el a imprastiat vestea peste tot. Rezultatul? Iisus a fost nevoit sa-Si intrerupa lucrarea pentru un timp.
Asa se intampla cand noi, oamenii, ne consideram mai destepti decat Cel care ne-a creat. Porunca de a tacea in unele situatii ni se pare absurda, de aceea ni se pare greu de indeplinit. Sa taci? Sa nu faci lucrare misionara intr-o anumita imprejurare? E absurd!
Totusi, Marele Comandant stie cand trebuie sa tacem, stie si cand trebuie sa vorbim. Biblia ne ofera si dovezi in acest sens. Cand Pavel dorea sa intre in Asia ca sa predice Evanghelia, Duhul Sfant nu i-a dat voie. Apoi, cand a dorit sa intre in Bitinia, de asemenea a fost oprit de Duhul lui Dumnezeu. ( Faptele Apostolilor 16,6.7 )
Noi suntem angrenati intr-o lupta pe viata si pe moarte. Pe viata sau moarte vesnica. Vrajmasul sufletelor noastre este mult, mult mai inteligent decat noi. De aceea avem nevoie de un Comandant intelept, care sa ne dirijeze in fiecare clipa pe “frontul”acestei lupte milenare. Vestea buna este ca aceasta lupta se apropie cu pasi repezi de final. Un final glorios!
Asadar, sunt ocazii in care trebuie sa vorbim, dar sunt si ocazii in care trebuie sa tacem. Si aceasta spre binele lucrarii Sale. Marea noastra problema este de unde stim cand sa vorbim si cand sa tacem? Este doar problema noastra, nu si a lui Dumnezeu. Solutia Lui este o buna legatura cu Mantuitorul, legatura ce ne va umple de prezenta Duhului Sfant. Iar aceasta prezenta ne va asigura calauzirea in fiecare amanunt al vietii.
Cum indraznim noi, oamenii, sa vorbim atunci cand trebuie sa tacem si sa tacem atunci cand trebuie sa vorbim?
Cum indraznim sa facem ceea ce Dumnezeu ne-a interzis, in acelasi timp nefacand ceea ce El ne-a poruncit?
Am intalnit in viata destui oameni care se aflau cu un pas inaintea lui Isus, oameni grabiti, care vor sa faca sau sa spuna ceva ceea ce Domnul nu le-a poruncit.
Atentie! Noi putem pacatui si putem incurca planurile lui Dumnezeu nu numai refuzand sa facem ceea ce El ne-a aratat clar, dar si facand ceea ce El nu ne-a spus, nu ne-a insarcinat sa facem.
In aceasta ocazie am privit la una din cele mai adanci gropi in care se poate gasi un om: cea a disperarii, a lepadarii, a suferintei si a mortii.
Prin minunea savarsita cu acest lepros, Mantuitorul a dovedit inca odata ca, intr-adevar, “nu exista in aceasta lume groapa mai adanca decat profunzimea iubirii lui Dumnezeu”.
Si ce minunat este lucrul acesta!
Lori Balogh