10. Lumea tacerii – Moartea clinica si experientele extracorporale

Moartea clinica si experientele extracorporale

Autor Lori Balogh

Sursa: www.loribalogh.ro

Un fenomen contemporan

Interesul fata de subiectul experientelor extracorporale a trecut demult dincolo de granitele unor preocupari din sanul bisericii. Internetul este plin de marturii ale unor persoane care au trecut prin astfel de experiente, incercand sa redea “trairile” pe care le-au avut in acest timp. Presa scrisa face din acest subiect titluri de prima pagina, iar literatura abunda in lucrari pe aceasta tema.

Probabil cea mai cunoscuta carte in domeniu este cea a psihiatrului american Dr.Raymond Moody , “Viata dupa viata” ( Mockingbird Books, Atlanta, 1975 ), in care autorul reda experientele a sute de oameni care au trecut prin moarte clinica. Cartea a ajuns un bestseller, avand o vanzare de peste doua milioane de exemplare. Cartea Dr. Moody a trezit un interes imens fata de subiect, cercetarile sale in domeniu fiind urmate de cele ale Dr. Elisabeth Kubler-Ross, precum si de studiile stiintifice ale Dr. Osis si Dr. Haraldsson. O continuare a primei sale carti o reprezinta lucrarea „Cugetari asupra vietii de dupa moarte”( A Bantam-Mockingbird Book, 1977) , in care Dr. Moody aduce mai multe observatii asupra subiectului. Dupa scrierea lor, Dr. Moody a cazut insa in plasa ocultismului. Intr-o lucrare recenta intitulata “Caming back” (“Intoarcerea“), el vorbeste despre delirul hindus al reincarnarii.

In America, numarul celor care au trecut printr-o astfel de experienta este tot mai mare, fenomenul devenind oficial incepand cu 1982. In acest an, mostenitorul celui mai prestigios institut de sondaje din lume, George Gallup junior, a facut un sondaj pe intreg teritoriul SUA pentru a afla numarul cetatenilor americani care au trait experienta mortii clinice. Rezultatul sondajului a fost uluitor: circa 8 milioane de americani avusesera trairi de acest gen. Sondaje mai recente arata ca numarul a crescut la 13 milioane in 1998, ceea ce reprezinta un procent de circa 5% din populatie.

Interesul fata de astfel de experiente neobisnuite se regaseste si in sanul bisericilor crestine care au in dogmele lor invatatura despre nemurirea sufletului. Motivul este de la sine inteles: sustinatorii ideii de nemurire a sufletului gasesc in asa-zisele experiente extracorporale din timpul mortii clinice dovada ca sufletul supravietuieste momentului decesului . O dovada in acest sens este pozitia Bisericii Catolice cu privire la aceste experiente:

„Pozitia Bisericii Catolice este foarte clara: spiritul supravietuieste functiunilor biologice. Punctul de vedere al Bisericii este in deplina concordanta cu cele mai moderne descoperiri: Nimic nu se pierde, nimic nu se creeaza, totul se transforma. Experientele de revenire din moarte clinica sunt un argument sau o dovada a existentei lui Dumnezeu, dar nu sunt o demonstratie. Sunt un argument ca exista viata dincolo de aceasta viata„, spune preotul greco-catolic Dumitru Suciu. ( 1 )

Biserica Ortodoxa este si ea interesata de astfel de fenomene, insa recomanda prudenta maxima in aprecierea lor: „Cu toate acestea, in plan mai amplu omul credincios trebuie sa fie foarte precaut cu toate vedeniile si experientele mistice” ( 2 )

Intr-un articol intitulat: „Pozitia ortodoxa vis-a-vis de marturiile persoanelor ce au supravietuit mortii clinice”, autorul afirma: „Noi credem că oamenii ce au suportat moartea clinică încă nu au fost în adevăratul rai sau iad, ci numai au contemplat şi au presimţit acele stări.” ( 3 )

Bisericile protestante si neoprotestante ( cu exceptia Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea si a Martorilor lui Iehova, care nu accepta doctrina nemuririi sufletului ) acorda o atentie sporita experientelor din timpul mortii clinice. Site-urile unor biserici neoprotestante sunt pline de marturii ale unor credinciosi care afirma ca au trait experienta urcarii la cer sau a coborarii in iad, in timpul mortii clinice. Cei interesati pot accesa site-ul: http://www.crestinul.ro/iadul.htm#_O_VEDENIE_A unde pot citi articolul lui John W. Reynolds, intitulat „Patruzeci si opt de ore in iad”. Este marturia unui hot de cai notoriu din Jefferson Country despre orele petrecute in iad in timpul mortii clinice.

Orice om care iubeste adevarul trebuie sa se intrebe cu toata sinceritatea:

– Marturiile despre experientele din timpul mortii clinice sunt demne de luat in serios ?

– Redau ele realitatea existentei dupa moarte, sau sunt o mare amagire ?

– Ce are de spus stiinta in aceasta privinta ? Si, mai ales,

– Ce are de spus Cuvantul lui Dumnezeu in legatura cu adevarata stare a omului in moarte ?

Fara o aplecare serioasa si lipsita de prejudecati asupra subiectului, riscul de a aluneca spre misticism este enorm.

Moartea clinica

Dezvoltarea stiintei medicale a impus necesitatea stabilirii momentului in care pot fi prelevate organele vitale precum inima, rinichii, ficatul si plamanul in vederea transplantului. Daca prelevarea de cornee, oscioare auditive, piele sau meninge poate fi facuta cu pana la 20 de ore dupa decesul unei persoane, prelevarea organelor vitale este legata de o buna circulatie a sangelui. A aparut astfel necesitatea de a defini mai clar moartea. In 1968 s-a format o comisie ad-hoc, alcatuita din medici, juristi si teologi de la Harvard Medical School din SUA, care a stabilit criteriile de diagnosticare a mortii, criterii valabile si astazi. In Raportul Harvard apare o notiune noua: „moartea clinica”. Ce este aceasta ?

In cursul nr. 1 de medicina legala ( 4 ) care este predat studentilor medicinisti, sunt prezentate cateva elemente de tanatologie medico-legala ( de la tanatos = zeul mortii la greci si logos = cuvant, idee, ratiune ). Tanatologia studiaza problematica mortii organismului uman pe care o descrie in cele trei etape ale ei:

1) Agonia ( „viata redusa” )

Termenul provine de la grecescul agon = lupta si se refera la perioada premergatoare mortii. Este etapa „luptei” dintre viata si moarte, in care predomina fenomenele tanatologice, prevestitoare ale mortii. In aceasta etapa se produce o diminuare a functiilor vitale ( cardio – vasculare si respiratorie ) si alterarea, pana la disparitie, a functiilor vietii de relatie.

Agonia cuprinde si ea mai multe faze: – faza euforica, de preagonie, in care omul se afla intr-o stare de excitatie psiho-motorie ( miscari dezordonate ). Omul este nelinistit, respiratia este superficiala si rapida ( trahipnee ), insa regulata. Uneori individul este logoreic ( vorbeste mult ).

– faza de privire fixa in care apar transpiratii reci, extremitatile devin cianotice ( invinetirea lor ), respiratia devine neregulata, iar pulsul devine slab.

– faza de imobilitate in care extremitatile se racesc si simturile dispar progresiv . Intai dispare vazul, ultimul simt care dispare fiind auzul.

Agonia poate dura, in functie de cauza care a provocat decesul, de la cateva secunde la cateva zile. In cazul unor boli cronice sau al hemoragiilor interne, agonia poate dura chiar zile, in timp ce in cazurile de intoxicatii sau asfixii mecanice , ea poate dura cateva minute sau chiar secunde.

Agonia poate avea mai multe forme: 1) Agonia constienta ( individul este constient de sine, vorbeste si isi urmareste parametrii functionali: puls, ritmul respirator etc. ) 2) Agonia inconstienta sau deliranta ( omul se exprima incoerent si are halucinatii ) 3) Agonia alternanta ( in care perioadele de luciditate alterneaza cu cele delirante ).

Dupa incheierea fazei de agonie, odata cu incetarea functiilor respiratorie si cardio-vasculara, se instaleaza a doua faza: moartea clinica.

2 ) Moartea clinica reprezinta trecerea de la viata la moartea biologica, definitiva si ireversibila. Mai este numita si moarte relativa.

Prima functie care dispare este cea respiratorie, urmata de cea cardio- vasculara. Etapa mortii clinice dureaza din momentulul incetarii functiilor vitale pana la instalarea leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos central. Tinand cont de faptul ca neuronii sunt celule foarte sensibile la lipsa oxigenului ( neuronii corticali rezista aproximativ pana la 3 minute fara oxigen, cei subcorticali, pana la 5-10 minute, iar cei din trunchiul cerebral, pana la 30-40 de minute ), se considera ca moartea clinica nu poate dura mai mult de 5 minute, daca intre timp nu s-au aplicat tehnicile de resuscitare cardio-respiratorie.

In lipsa acestor interventii de resuscitare, in etapa mortii clinice se instaleaza leziuni ireversibile la nivelul neuronilor scoartei cerebrale ( encefalopatie anoxica ).

Exista si situatii speciale in care moartea clinica poate dura pana la 15-20 minute. Este vorba de situatiile de hipotermie in care se reduce necesarul de oxigen , prin scaderea functiilor organismului, inclusiv a celor vitale. Daca in perioada mortii clinice se efectueaza tehnicile de resuscitare adecvate, omul poate fi readus la viata. Etapa mortii clinice este comuna atat mortilor violente, cat si a celor neviolente, indiferent de cauza care a provovat declansarea ei.

3 ) Moartea biologica ( definitiva, reala si ireversibila ) este etapa finala in care individul nu mai poate fi readus la viata indiferent de tehnicile de resuscitare folosite. Este etapa caracterizata prin incetarea functiilor vitale si aparitia leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos central.

Dupa instalarea ei, apar semnele mortii. Unele organe si tesuturi mai pot manifesta semne aparent vitale, in functie de rezistenta acestora la lipsa oxigenului ( cresterea unghiilor de ex. ).

Este de subliniat faptul ca, in afara acestor trei etape ale mortii, organismul uman poate trece si prin alte stari particulare care pot fi confundate cu etapele mortii de care am amintit mai sus. Toate aceste stari particulare au in comun alterarea starii de constienta, fiind denumite in mod incorect „stari intermediare” intre viata si moarte ( „stari de frontiera” ). Din aceasta categorie fac parte:

– moartea aparenta ( „viata minima” ) – consta in reducerea accentuata a functiilor vitale si a activitatii sistemului nervos. Este o stare din care individul poate reveni la viata. Moartea aparenta se poate instala in electrocutii, hipotermii, intoxicatii cu monoxid de carbon, in urma administrarii unor substante anestezice, dupa emotii puternice, etc.

– coma ( somnul profund ) – consta intr-o stare de inhibitie a activitatii nervoase superioare.

– sincopa – consta in pierdereea brusca si de scurta durata a constientei, datorita hipooxiei (o slaba irigare cu oxigen a creierului ).

– lipotimia ( lesinul ) – o sincopa falsa caracterizata prin pierderea de scurta durata a constientei, dar fara ca parametrii functiilor vitale sa se altereze.

Avand in vedere toate aceste consideratii de ordin medical si etic, trebuie sa ne punem serios intrebarea daca persoanele care au relatat experiente din timpul „mortii clinice” au fost cu adevarat in moarte clinica sau au trecut pentru scurt timp printr-una din starile particulare care pot fi confundate usor cu moartea clinica.

Experiente extracorporale

Marturiile celor care pretind ca au fost in moarte clinica si au revenit la viata au cateva elemente comune:

1) Decorporalizarea. Primul lucru pe care il relateaza cei ce au trait astfel de experiente este simtamantul ca isi parasesc propriul corp. Senzatia este redata prin strabaterea unui tunel intunecat la capatul caruia se vede lumina. Ei raman constienti de ceea ce se intampla in jur, fara insa a putea influenta cu ceva lucrurile. Adesea ei spun ca isi privesc propriile corpuri de sus, ii vad pe medicii care incearca sa-i resusciteze si aud tot ce se vorbeste in jurul lor. Procesele de gandire sunt mult mai rapide decat in viata , senzatia fiind aceea de plutire, de lipsa de durere si de usurare. Iata si una din numeroasele marturii de acest gen:

„Dintr-o data, sufletul s-a ridicat din trupul meu. M-am ridicat deasupra patului si mi-am vazut trupul de sus. Stiam foarte clar ce se intampla in momentul in care sufletul meu a iesit din trup. M-am vazut. Am vazut-o pe Lucia. in momentul acela am gandit foarte liber. Nu aveam nicio durere, nu aveam nicio confuzie. Stiam ca sunt eu, adevaratul eu, sufletul meu, ca sunt iesit din trup si ca am murit la propriu.” ( 5 )

2 ) Intalnirea cu rude, prieteni si cunoscuti decedati.

„Acolo erau mamica mea, bunicii mei, acolo era Laurentiu, prietenul meu care-a plecat. Acolo erau multi oameni pe care ii cunosteam. Ma strigau sa ma duc acolo. Ei au iesit in fata portii, spunand: „Vino! Vino! Vino! Vino!”. Parca era o galerie. Ma simteam fantastic.” ( 6 )

Uneori, persoanele readuse la viata povestesc ca s-au intalnit nu cu rude sau cunoscuti, ci cu persoane complet necunoscute, asa cum este dat exemplul in cartea Dr. Moody.

3 ) Intalnirea cu o fiinta de lumina.

Majoritatea oamenilor povestesc despre aparitia unei lumini pe care o identifica cu o stare de pace, de dragoste. Multi o identifica cu o fiinta plina de caldura si iubire, fata de care persoana in cauza este atrasa ca de o forta magnetica. Recunoasterea acestei fiinte depinde , se pare, de educatia religioasa primita: unii afirma ca fiinta este Christos, altii vad ingeri… Toti afirma insa ca fiinta este trimisa sa-i calauzeasca.

“Am inceput sa urc si, la un moment dat, de undeva din cer a inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina. Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida. Curgea, iar eu urcam prin ea. La un moment dat, fasciculul acela s-a facut tot mai mare, norii s-au dat la o parte, m-am ridicat deasupra pamantului si am plecat. In timp ce urcam, dintr-o data am inceput sa aud muzica. Era o asemenea muzica cum pe pamant nu exista. si undeva, departe, am vazut ceva mare si alb. De dupa obiectul acela urias si alb curgea spre mine acel rau de dragoste, de fericire, de bucurie pe care nu stiu sa-l descriu.” ( 7 )

Uneori, in legatura cu aceasta fiinta de lumina, muribundul vede tot filmul vietii sale derulandu-se prin fata sa sau aude intrebari de genul: „Esti pregatit sa mori ?” sau „Ce ai facut bun in viata ?”

4 ) Reintoarcerea in corpul fizic

Cei care relateaza experientele lor extracorporale marturisesc ca ajung la o limita peste care nu pot trece, fiind nevoiti sa se intoarca in trupurile lor. Reintoarcerea este adesea instantanee si violenta, ea producandu-se si in lipsa acestei limite amintite. Dezamagirea persoanei revenite la viata este de nedescris, in contrast cu bucuria medicilor si a rudelor.

„Am trecut printr-un tunel gri. Ma simteam usor si liber. Parca auzeam si o muzica linistitoare. Cand am iesit din tunel, am ajuns la o bariera, cum sunt cele vechi de cale ferata, vopsite in alb si rosu. Dupa bariera se intindea o pajiste verde, plina de flori. In stanga sus, era o lumina galbena foarte puternica si foarte placuta. Am dat sa ma aplec, sa trec pe sub bariera, dar am auzit o voce care-mi spunea sa ma intorc inapoi, ca nu mi-am terminat misiunea. Imi parea foarte rau, dar imi dadeam seama ca nu ma pot impotrivi. As fi vrut, totusi, sa raman acolo” ( 8 )

Dupa incheierea unei astfel de experiente, individul isi gaseste foarte greu cuvintele prin care sa exprime ceea ce pretinde ca a trait.

Cateva observatii utile

Marturiile persoanelor care pretind ca au fost in moarte clinica sunt intr-adevar impresionante. Cele mai multe din ele vorbesc despre lumina, pace si iubire , despre ingeri si fiinte dragi, despre campii pline de verdeata si flori. Exista insa si marturii care vorbesc despre intuneric, fiinte hidoase, gemete, foc si chin vesnic, toate fiind asociate iadului. Inainte insa de a trage niste concluzii, sunt necesare cateva observatii:

1 ) Moartea clinica in care se presupune ca au fost toti cei care pretind ca au avut astfel de experiente nu este adevarata moarte. Ea mai este numita si “moarte relativa” , tocmai pentru ca din moarte clinica exista sansa ca un om sa revina la redobandirea tuturor functiilor vitale. Iata ce sustin medicii cu privire la acest subiect:

„Moartea clinica lasa sansa revenirii la viata. Cand se ajunge in moarte cerebrala – faza in care se mai pot face doar prelevari de organe interne in vederea transplantarii – este prea tarziu”. ( 9 )

Asadar, adevarata moarte este cea biologica, cerebrala, cand in scoarta cerebrala apar leziuni ireversibile si tehnicile de resuscitare nu mai au nicio sansa de a-l readuce la viata pe cel decedat. Insusi Cuvantul lui Dumnezeu afirma ca in moarte nu mai exista nici constienta de sine, nici inteligenta, sentimente, memorie sau activitate ( vezi Eclesiastul 9, 5.6.10; Psalmul 6, 5 , etc. ). Toti cei care relateaza experiente din „lumea de dincolo” se gasesc de fapt tot in lumea de aici, in aceasta viata.

2 ) Analizand marturiile continand astfel de experiente, se constata ca ele sunt strans legate de mediul cultural si religios in care au trait acele persoane. Mai mult decat atat, se constata ca detaliile declaratiilor variaza in cadrul aceleiasi culturi, de la o epoca la alta. Marturiile din secolul nostru se deosebesc de cele facute acum un secol sau doua, chair daca indivizii apartin aceleiasi culturi si religii. Acest fapt dovedeste ca aceste marturii sunt strans legate de ideile preconcepute pe care indivizii le au in legatura cu moartea, fiind influentate de credintele lor religioase.

Daca astfel stau lucrurile, se ridica o intrebare justificata: Oare realitatea „lumii de dincolo” ( daca ea exista cu adevarat ! ) variaza in functie de cultura si religia fiecarui om ? Nu ar fi logic sa existe descrieri similare, indiferent de epoca, religia sau cultura in care au trait cei care relateaza aceste experiente ? Exista oare un rai si un iad pentru omul secolului al 21-lea, un altul pentru omul secolului trecut, un altul pentru crestini si un altul pentru necrestini ?

3 ) Daca aceste experiente ar fi reale, se ridica si o alta intrebare : De ce ar proceda Dumnezeu in felul acesta ? Ca sa le arate oamenilor ca exista si o alta realitate decat cea a acestei vieti ?

Finalul Parabolei bogatului si saracului Lazar ( Luca 16, 19-31 – Atentie ! Este vorba doar de o parabola ! ), ne arata ca nu acesta este modul obisnuit prin care Dumnezeu vrea sa-i convinga pe oameni cu privire la adevar.

„Dialogul” dintre Avraam si bogatul aflat in locuinta mortilor este plin de invataturi in acest sens:

„ Bogatul a zis: „Rogu-te dar, parinte Avraame, sa trimiti pe Lazar in casa tatalui meu, caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lucruri, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.”

Avraam a raspuns: „Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.”

„Nu, parinte Avraame,” a zis el, „ci daca se va duce la ei cineva din morti , se vor pocai.”

Si Avraam i-a raspuns: „Daca nu asculta pe Moise si pe Prooroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti.” ( Luca 16, 27-31 )

Nu, Dumnezeu nu se foloseste de morti pentru a-i converti pe cei vii. Metoda aceasta nu face parte din planurile Sale de a-i mantui pe oameni. Daca oamenii nu se lasa convinsi de adevar si nu se convertesc datorita Scripturilor, ei „nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti.” ( vers. 31 )

Avem si o dovada biblica: Lazar ( nu exista niciun indiciu ca este acelasi Lazar din parabola ) a fost inviat dupa patru zile de stat in mormant si totusi, carturarii si fariseii nu au crezut in Iisus. Dimpotriva, in ura lor fata de Mantuitorul, au planuit sa-l ucida si pe Lazar, distrugand in felul acesta una din cele mai mari dovezi ale mesianitatii Sale ( vezi Ioan 11, 47-53 ).

4 ) Nu de fiecare data cand o persoana revine la viata din moarte clinica poveste experiente de felul celor amintite. In multe cazuri exista o tacere absoluta. De ce ? Raspunsul este simplu: Pentru ca oamenii nu au ce povesti.

Daca ne referim la exemplele biblice in care avem de-a face nu cu morti relative sau aparente, ci cu moartea reala, definitiva, tacerea este evidenta. Fie ca este vorba de cei inviati in timpurile VT ( 2 Regi 4, 8-37 – invierea fiului sunamitei de catre Elisei ), fie ca e vorba de cei inviati in timpurile NT

( Luca 7, 11-17 – fiul vaduvei din Nain ; Marcu 5, 21-43 – fiica lui Iair ; Ioan 11, 1-46 – Lazar ; Faptele Apostolilor 9, 36—42 – Tabita ; Faptele Apostolilor 20, 7-12 – Eutih ), niciunul din acestia nu relateaza experiente extracorporale de genul celor amintite. De ce ? Pentru simplul motiv ca nu le-au avut, dovedind ca Biblia are dreptate cand afirma ca in moarte nu exista stare de constienta ( vezi Eclesiastul 9, 5.6.10 ).

Dar tacere intalnim nu doar in cazurile biblice amintite, ci si in zilele noastre. Cunoscutul om de afaceri roman, Silviu Prigoana, povesteste despre accidentul pe care l-a avut la 22 de ani, in urma caruia si-a pierdut piciorul. In 1984, Silviu Prigoana a suferit trei operatii in urma unui accident de munca petrecut pe cand lucra ca frigotehnist la o fabrica din Gherla. Iata ce relateaza dansul in legatura cu acest accident
„In cele trei luni cat am fost internat, am suferit trei operatii, pentru ca mi se tot cangrena piciorul. Trebuia sa-mi taie din el. La cea de-a treia operatie am intrat in moarte clinica. A durat cam 20 de minute, dupa cum mi-a spus medicul anestezist. Poate ca n-au fost 20 de minute, ca medicul era cam batran, poate au fost 8 sau 10 minute, dar ştiu ca am fost in moarte clinica„, a mai povestit Silviu Prigoana, care a infirma teoria conform careia cei care se afla in aceasta stare plutesc ori trec printr-un tunel, la capatul caruia vad „ingerasi si luminite”. „Astea-s vrajeli, fabulatii. Esti mort si gata! Eu, unul, n-am vazut nimic din toate astea! Ce credeti, ca daca as fi vazut ingerasi, nu m-as fi laudat si eu?! Eu n-am vazut nimic!” a conchis, pe un ton relaxat, milionarul clujean.” ( 10 )
5 ) Cercetarile stiintifice din ultimii ani au dus la obtinerea in laborator, fara o aparatura prea sofisticata, a acelorasi stari si experiente pe care le relateaza unii din cei ce au revenit din moartea clinica.

Primul stadiu pe care marturisesc ca il parcurg aceste persoane este cel al parasirii corpului, avand un sentiment de usurare, calm si plutire. Omul vede adesea scene si intamplari din viata personala, dar dintr-o perspectiva diferita – aceea de spectator. Aceste trairi extracorporale sunt aduse ca argument in favoarea ideii de nemurire a sufletului.

In laborator insa, au putut fi obtinute exact aceleasi trairi si experiente, fara ca persoana sa se afle in moarte clinica. Profesorul neurolog Olaf Blanke, impreuna cu colaboratorii sai de la Spitalul Universitar din Geneva, au obtinut marturii ale unor experiente extracorporale din partea unei paciente supusa unui astfel de experiment, folosind electrozi pentru stimularea cortexului drept. ( 11 )

Al doilea stadiu descris este senzatia de parcurgere a unui tunel luminos , simtind si o adiere de vant. Psihologul american Susan Blackmore este de parere ca senzatia de lumina se produce datorita unei cresteri temporare a activitatii cortexului vizual., in conditiile in care lipsa de oxigen reduce inhibitia fiziologica operata de unele celule asupra altora. Aceasta activitate mai ridicata decat cea normala din cortexul vizual produce senzatia parcurgerii unui tunel luminos. Aceeasi senzatie poate fi provocata si in laborator, in lipsa hipoxiei.

„Cu toate ca aceste relatari par fabuloase, stiinta a reusit sa explice o parte din ele. Datorita faptului ca in momentul mortii, corpul sufera modificari fizice şi chimice, ca scaderea tensiunii arteriale si micsorarea cantitatii de oxigen care ajunge la creier, celulele nervoase ale creierului inceteaza sa mai functioneze. Centrul vazului este primul afectat, iar imaginile sunt percepute tot mai greu. Aceasta duce la senzatia perceperii unei lumini stralucitoare inconjurata de intuneric, perceptie care apare in memorie sub forma unui tunel.” ( 12 )

O teorie revolutionara cu privire la ceea ce se intampla cu organismul uman in clipele dinaintea mortii a fost lansata in 1981 de doctorul Ronald Siegel, psiholog la Universitatea din Los Angeles:

„In momentul in care simte ca se apropie moartea, organismul elibereaza automat o enorma cantitate de droguri sinaptice”. Traducand limbajul stiintific, acea stare de euforie de care vorbesc cei intorsi la viata nu ar fi, potrivit lui Siegel, decat un proces chimic. Ca si cum subiectul ar fi drogat!”( 13 )

Concluzii

Biblia ne invata ca „Dumnezeu vorbeste cand intr-un fel, cand intr-altul, dar omul nu ia seama. El vorbeste prin visuri, prin vedenii de noapte, cand oamenii sunt cufundati intr-un somn adanc, cand dorm in patul lor. Atunci El le da instiintari si le intipareste invataturile Lui, ca sa –l abata pe om de la rau si sa-l fereasca de mandrie, ca sa-i pazeasca sufletul de groapa si viata de loviturile sabiei.” ( Iov 33, 14-18 ).

Nu putem nega faptul ca uneori, in situatii exceptionale si hotarate doar de Dumnezeu, El poate transmite un mesaj personal unui om aflat intr-o stare de viata minima, cu scopul de a-l ajuta sa-si indrepte caile dupa ce va reveni la o viata normala. Dar nu trebuie sa omitem doua amanunte importante:

1 ) Daca Dumnezeu poate proceda in felul acesta, El o face doar atunci cand in trup exista inca viata, fie ea chiar la parametri scazuti, avand scopul de a-l intoarce de pe caile lui gresite.

2 ) Chiar daca ar fi reale, experientele extracorporale din moartea clinica nu dovedesc in niciun fel continuarea vietii dincolo de momentul decesului. Asa cum am subliniat deja, „trairile” si senzatiile relatate de unele persoane pot fi obtinute si prin simulari in laborator, fara ca persoanele sa se afle in moarte clinica. Ele apartin vietii, nu starii de moarte.

Ce se afla dincolo de pragul mormantului ? Acolo se afla, asa cum afirma Biblia, „locul tacerii” ( vezi Psalmul 115, 17 ).

Unul singur ne poate raspunde la aceasta intrebare: Cel care a gustat cu adevarat moartea, dar S-a intors din ea biruitor asupra ei:

„Nu te teme ! Eu sunt Cel dintai si Cel de pe urma. Cel viu. Am fost mort si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale locuintei mortilor.” ( Apocalipsa 1, 17up.-18 )

Creatorul vietii si al tuturor lucrurilor din Univers este singurul care ne poate spune ce e dincolo de moarte. Si Biblia, Cuvantul Lui, este plina de marturii in acest sens:

– In moarte nu exista constienta de sine ( Eclesiastul 9, 5 )

– In moarte nu exista intelepciune ( Eclesiastul 9, 10 )

– In moarte nu exista sentimente ( Eclesiastul 9, 6 )

– In moarte nu exista activitate ( Eclesiastul 9, 10 )

– In moarte nu exista dialog, comunicare ( Psalmul 115, 17; 88, 10-12 )

– In moarte nu exista laude la adresa lui Dumnezeu ( Isaia 38, 18 pp.; Psalmul 115, 17 )

– In moarte nu exista speranta ( Isaia 38, 18 up. )

– In moarte nu exista memorie ( Psalmul 6,5; 88, 12 )

Si totusi, moartea nu este un punct. Christos a biruit moartea prin propria Sa jertfa, facand ca deasupra oricarui mormant sa straluceasca speranta invierii si a unei vieti fara de sfarsit. O viata cat viata lui Dumnezeu !

Aceasta este adevarata nadejde a crestinului ! Nu raiul, nu iadul, nu purgatoriul, inventate de oamenii care i-au dat crezare mai degraba „sarpelui celui vechi” ( Apocalipsa 12, 9 ) decat Creatorului, ci invierea prin puterea Celui care marturiseste despre Sine:
„Eu sunt invierea si viata ! Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai.” ( Ioan 11, 25 )

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) http://www.clujeanul.ro/cluj/marturii-de-dincolo-de-moarte-2396662

( 2 ) http://www.odaiadesus.ro/tunel.html

( 3 ) http://www.geocities.com/levitki/opinii/moartea.htm

( 4 ) http://facultate.regielive.ro/cursuri/medicina/medicina_legala-67163.html

( 5 ) http://eseuri.resursecrestine.ro/eseuri-Interviu–Moarte-clinica-Suntem-un-abur-ce-piere-934.htm

( 6 ) Idem

( 7 ) Idem

( 8 ) http://www.clujeanul.ro/cluj/marturii-de-dincolo-de-moarte-2396662

( 9 ) Idem

( 10 ) Idem