O neliniste amară îmi tulbura pacea sufletului. Era ceva asemenea gerului de afară care pătrunde în fiecare fibră a fiintei. Fie ca lucram sau mă odihneam, eram înconjurat de un întuneric gros, ce nu voia sa se risipească. Stiam că nu este de ajuns să condamni întunericul. Soluția a fost întotdeauna aprinderea unei lumini. Lumina aprinsă aici, era însă atat de slabă. Mi-am adus aminte că „ Lumina luminează în întuneric si întunericul n-a biruit-o”. Am căzut pe genunchi si m-am rugat: Doamne, luminează cu dragostea Ta prin viata si slujirea noastră. Intervin-o si condu totul. Eu nu pot face nimic. Atinge Tu inimile oamenilor pe care îi slujim. Am cerut sprijin în rugăciune si prietenilor care simt o povară în suflet pentru această lume străină de Dumnezeu…
Trecuseră patru ani de cand am primit chemarea sa slujim în orasul Măcin – judetul Tulcea. Îmi amintesc si acum prima vizită. După o călătorie de cateva ore, drumul s-a întrerupt brusc. În fata noastră se întindea tumultoasă Dunărea albastră. În zare nu se vedea însa nici un pod. Am înteles repede că singura legatură cu Dobrogea se face, din Brăila, doar cu bacul. Inedit. Semăna mai mult cu o aventură a timpurilor trecute. În primul an a trebuit sa ne construim o locuintă. Apoi i-am luat pe cei doi băieti, Emanuel si David, pentru a ne putea începe misiunea aici. Desi lucram de saisprezece ani si eram la al patrulea proiect, nu ne-a fost deloc usor. Inima ne era încă legată atat de mult de prietenii din Cazaci. Acolo Dumnezeu făcuse mari minuni. Lăsasem în urmă nu doar o biserica nou plantată. Cazaci a însemnat “acasă” pentru o parte importantă a vietii noastre.
Dar cum misiunea este o provocare continuă, am început cu sperantă, o nouă etapă. Dobrogea este un amestec frumos de popoare, culturi si credinte. Turci, lipoveni, greci si italieni formează alături de romani comunităti cosmopolite. Măcinul este un oras frumos, asezat între muntii de granit si Dunăre. Oamenii locului sunt foarte toleranti, dar în acelasi timp destul de indiferenti. Cei aproximativ zece mii de locuitori, sunt coplesiti de dezastrul economic in care se află. Am hotărat ca misiunea noastră să urmeze modelul de slujire al Mantuitorului. Proiectele medicale ne-au fost de mare ajutor. Sute de oameni consultati, iar apoi ajutati sa inceapă un nou stil de viată. În aproape toate institutiile am prezentat programe de sănătate. Cei interesati au fost înscrisi în cluburi unde au descoperit în mod practic beneficiile unui stil de viată sănătos. Sotia a pregătit în fiecare ocazie o retetă care a devenit o preferintă în meniul multor participanti.
În scolile din oras am prezentat an de an seminarii, pentru a-i ajuta pe elevi sa vadă viata prin ochii lui Dumnezeu. Nu am uitat nici de cei mai săraci decat noi. Mai multe familii au fost ajutate în fiecare lună cu alimente. Proiectul <Micul Samaritean>, a oferit ocazia noilor prieteni din oras, să vină alături de noi în slujirea semenilor. Au fost ajutate în mod deosebit două familii care se aflau într-o situatie disperată. Nu mai vedeau nici o scăpare, asa cum aveau să ne mărturisească mai tarziu. Astăzi au cate o casă în care se bucură că Cineva acolo sus nu i-a uitat. Sotia a organizat un club pentru fetele sărace. Aici învată să gătească si notiuni practice de croitorie. Vara, centrul orasului răsună de glasurile copiilor care participă la clubul Exploratorilor. Împreuna cu ei am sustinut marsul antifumat, concursuri de poezie crestină si pictură.
Cu fiecare an, misiunea noastră se adresa unui număr tot mai mare de persoane. Dar atunci cand descoperi Comoara Mantuirii, nu poti să nu vorbesti despre bucuria aceasta. Pentru mine viata trăită cu Dumnezeu este adevărata fericire. O astfel de viată are valoare si sens. Este plină de miez. Îti dă o identitate. Te face nobil. Trece dincolo de cotidianul cenusiu. Nu cunosc un alt secret al fericirii. Am remarcat însă că, atunci cand vorbeam prietenilor despre această Comoară, discutia devenea apăsătoare. Din păcate, Dumnezeu este astăzi la fel de străin de cei mai multi crestini, cum era în urmă cu cateva secole fată de triburile barbare. Chiar dacă fericirea se spune că este contagioasă, aici oamenii păreau imuni fată de ea.
Cu sprijinul pastorului Necula Marius si al grupei de suport din Brăila, am adus totusi raze de Lumină în multe case. Prin campaniile Sola Scriptura, Speranta Tv si Semnele Timpului, oamenii au putut cunoaste mai mult despre iubirea divină. Împreună am vizitat prietenii si le-am prezentat adevărul Scripturii. Grupul de misiune de la Sălcioara a oferit sute de carti si Biblii celor interesati. Apoi a urmat campania de colportaj si programul de familie.
După patru ani de slujire, am organizat primul seminar Biblic. Asteptam cu emotie seara aceea. Invitasem prietenii apropiati, vecinii. În oras se împărtisera două sute de invitatii. Totul era pregătit de sărbătoare. Grupa de suport se ruga. Minutele treceau greu…Cei invitati nu au răspuns acestei chemări, stiam acum fortele întunericului duc o luptă totală pentru ca adevărul să nu pătrundă în nordul Dobrogei. Aici, peste o sută de localităti sunt străine de harul salvator. Diavolul nu concepea să-i fie atacată împărătia.
Atunci am strigat către Dumnezeu. Nu doream ca jertfa lui Iisus să fie în zadar pentru cei pe care îi slujisem atata timp. Lumina trebuia să lumineze si în întunericul de aici. Dumnezeu ne-a învătat încă o dată parabola semintei. Împărătia Sa este asemenea semintei căzută în pămant. El conduce totul. Dezvoltarea împărătiei este lucrarea Lui tainică. Chiar dacă nevăzută ori neînteleasă de noi, ea creste cu fiecare zi. Am organizat un nou seminar Biblic.
Printre cei care au primit o invitatie au fost si Florentina si Cornel, o familie tanără, care căutau pace pentru suflet. Licăriri din Lumina divină intrase în casa lor prin postul Speranta Tv. Pană cand aveau să participe la program, urma să treacă destul timp. Cineva îi împiedica. Hotărati însă să îl cunoască pe Dumnezeu, nu s-au lăsat biruiti. Au reusit să vină după trei săptămani. Nu erau singuri. Cornel a luat-o si pe mama lui. Doamna Vasilica, în tinerete a mers la Biserica Evanghelica. Acum, după anii petrecuti departe de Dumnezeu, a venit cu inima zdrobită. Mesajul evangheliei i-a cucerit. Au început să studieze Biblia acasă. Adevăruri noi erau descoperite. Se ducea o luptă în fiecare. Cum se poate să te numesti crestin si să fi atat de străin fată de cuvantul lui Dumnezeu, se întrebau acum. Încetul cu încetul viata lor a început să se schimbe. Se întrezăreau zorii unei alte împărătii…
Dar cum bucuria mantuirii nu poate fi ascunsă, fiecare a devenit purtător de Lumină. Am vizitat împreună frati, vecini si prieteni. Unii s-au împotrivit, obisnuiti cu întunericul. Altii si-au deschis inimile în fata iubirii divine. Chiar dintre cei care au participat la programele de sănătate sunt acum persoane care s-au alăturat grupei noastre de studiu. Astfel, după ani de slujire în această zonă aridă a Dobrogei, semintele evangheliei încep să încoltească. Cărtile, seminariile si revistele din casele prietenilor, au inceput să aducă roadă. Oamenii să vadă dincolo de lumea aceasta…
Misiunea de la Măcin are nevoie de sprijin si mijlocire în rugăciune. Astăzi, douăzeci de persoane studiază cu seriozitate Biblia. Dintre ele, opt suflete pretioase doresc să-si pecetluiască dragostea fată de Dumnezeu încheind legămantul botezului. Cerul se pregăteste de sărbătoare. În această zonă specială, Dumnezeu doreste să aseze o lumină. Multumim tuturor celor care ne sustin în acest proiect! Avem atat de mare nevoie de fiecare. Stiu că nu va fi usor. Fortele întunericului se vor împotrivi. Numai uniti langă Hristos vom face ca Lumina să lumineze în întuneric!
Savu Isvoras – Măcin 2011