Orizontul care definea limitele lumii noastre a fost şters. Centrul care ne ţinea în loc a dispărut. Era noastră, care ajuns să fie numită din ce în ce mai mult postmodernă, pluteşte într-un pluralism de perspective, într-un exces de posibilităţi filosofice, dar fără nicio noţiune dominantă a ţelului spre care se îndreaptă sau a modului în care l-ar putea atinge. Aşa încerca, James W. Sire să definească nedefinitul, să vorbească în termenii realităţii despre epoca postmodernă şi despre această lume. Lume fără ghid şi fără punte peste necazurile zilnice în care trăiesc ei. Cine sunt ei? Unii le spun aurolaci, alţii – oamenii străzii, cei mai mulţi însă nu le dau niciun nume pentru că îi ignoră!
Cei mai mulţi dintre aceşti oameni ai străzii, generic numiţi astfel, deoarece acest nume include şi copii şi tineri şi vârstnici, trăiesc în canale, dorm şi trag din pungă. Lor le este refuzată căldura unui cămin. Nu au siguranţa zilei de mâine, dar preferă canalul şi libertatea străzii, casei de copii sau şcolii în care au crescut, iar cei mai în vârstnici – casei fără uşi sau ferestre, în care nu mai pot locui. › citește în continuare