Se spune că un bătrân înţelept care călătorea prin lume a ajuns, într-o zi, în capitala cea bogată a unei împărăţii. Obosit de drum, s-a aşezat la umbra unui copac, nu departe de tempul din centrul oraşului. Bând apă rece şi proaspătă, privea cu uimire hainele strălucitoare ale orăşenilor, casele mari şi tarabele pline de bunătăţi nemaivăzute. Îi era foame, dar nu avea bani. Însă avea presentimentul că ceva bun se va întâmpla.
Privirea i-a fost atrasă de un om ce tocmai ieşise din templu. Cu veşminte dintre cele mai scumpe, avea un mers şovăielnic şi un chip îngândurat. Trecând pe lângă bătrânul înţelept, omul i-a remarcat chipul senin şi felul amuzat şi iscoditor în care acesta îl privea. Aşa că l-a întrebat: „Pari amuzat în timp ce mă priveşti… oare chiar nu vezi cât sunt de supărat?” ~ citește mai departe…