Ziua de Constanta, 23 februarie 2009, Stefania Chermaneanu
http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/social/bisericile-rivale-galerie-foto.html (la aceasta adresa se afla articolul in original si o galerie foto realizata in sediul Radio Vocea Sperantei Constanta)
Potrivit pastorului, severitatea regulilor care ii uneste pe sambetisti este unul dintre motivele pentru care biserica adventista nu este bagata in scandaluri de amploare, cum se intampla in cazul ortodocsilor.
Denumite in mod eronat secte, cultele religioase, altele decat cel ortodox sau romano-catolic, au numarat cei mai multi prozeliti imediat dupa Revolutia din ’89.
De fapt, neoprotestantii sau sectele gasisera teren fertil in Romania cu mult inaintea caderii regimului comunist, dar adeptii lor nu putusera sa-si manifeste apartenenta de frica persecutiei. Spre exemplu, adventismul s-a instalat in Constanta in anii 1880-1890, spune Roland Paraschiv, director de comunicare la Biserica Adventista Muntenia si Dobrogea. „Intr-adevar, dupa revolutie a fost o crestere exploziva. Intre anii ’90 – ’96, biserica aproape s-a dublat, pentru ca multi dintre oamenii care ar fi dorit sa devina inainte adventisti nu au putut sa faca pasul acesta din cauza locului de munca si a anumitor constrangeri. De abia dupa ’89 au devenit in mod oficial adventisti”.
Mozaic religios
La fel s-a intamplat, probabil, si cu celelalte culte. Dar, spre deosebire de alte regiuni, unde se mai mentine inca tendinta agresiva impotriva prozelitilor care apartin altor religii decat cea ortodoxa, fenomenul violent nu a luat amploare. „Cred ca Dobrogea a fost mai obisnuita cu existenta diversitatii religioase, dat fiind faptul ca exista multe minoritati etnice. Insa, din pacate, sunt doua zone unde exista cele mai multe cazuri de intoleranta, si anume Moldova si Oltenia”, spune pastorul Roland Paraschiv. Diversitatea exista si la nivel oficial. Datele statistice de la recensamantul din 2002 arata ca, asa cum era de asteptat, cei mai multi constanteni sunt ortodocsi. Pe scurt, din 715.151 de locuitori, 648.986 sunt ortodocsi. Sunt urmati de romano-catolici (5532) si penticostali (2511). Pe locul trei se claseaza adventistii de ziua a saptea, cunoscuti mai bine sub termenul de pocaiti. Datele Directiei de Statistica Judeteana arata ca, la nivelul anului 2002, 1.806 de adventisti convietuiau in Constanta, alaturi de 1.507 de baptisti. Cele mai firave comunitati religioase sunt cele ale unitarienilor (19) sau ai adeptilor mozaicismului (49).
Marturia unui adventist: „Chem jandarmii si va scot de aici”
Cum am precizat, relatiile de cordialitate exista, dar nu intre adeptii unor culte religioase diferite, ci doar intre conducatorii lor. In mod surprinzator, pastorul Roland Paraschiv marturiseste ca este prieten cu fetele bisericesti din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. „Cu Inalt Preasfintitul Lucian eram in relatii bune. L-am vizitat de mai multe ori. Pot sa zic chiar ca sunt nasul postului de radio Dobrogea, pentru ca, prin 1996, fiind la un dineu oferit de Arhiepiscopia Tomisului, Inalt Preasfintitul m-a luat deoparte si m-a intrebat cat costa sa faci un radio, cat de greu este sa formezi oamenii si i-am spus «Uitati, daca vreti, luam oamenii, ii formam la noi. Ne-am oferit sa-i ajutam». Cu actualul Inalt Preasfintit sunt in relatii bune. Am fost invitat la diverse intruniri, ne cunoastem personal, pot vorbi oricand la telefon cu dansul”, povesteste pastorul. De cele mai multe ori vorbeste cu inalta fata bisericeasca atunci cand intervin probleme intre cele doua culte. Mai precis, cand preotii ortodocsi se simt amenintati de adeptii adventismului, uita de misiunea religioasa pe care o au si recurg la lucruri nu tocmai ortodoxe. „S-a intamplat, de curand, intr-o localitate din Dobrogea, un act de violenta din partea unui preot care a spus «Chem jandarmii si va scot de aici!», la simplul fapt ca au venit niste tineri si au impartit pliante cu un institut de studii publice. A fost un scandal teribil. Au chemat politia. Atunci, i-am dat telefon Inalt Preasfintitului Teodosie si i-am explicat care e problema. «Cu preotul de acolo avem si noi probleme. Lasati ca vorbesc eu cu el», a fost raspunsul. Si s-a rezolvat”, afirma pastorul.
Preoti mai… libertini
Astfel de acte violente, sustine pastorul, sunt ucise din fasa. Si, intr-adevar, scandaluri in biserica adventista sau in alte cult neoprotestante nu au iesit la iveala. Severitatea regulilor care ii uneste pe sambetisti, spune pastorul, ar fi unul dintre motivele pentru care biserica adventista nu este bagata in scandaluri de amploare. Asa cum se intampla in sanul Arhiepscopiei Tomisului, unde, mai nou, preotii, nu enoriasii, sunt anchetati pentru frauda sau au fost deferiti consistoriului pentru ca i-a privit o tara intreaga facand sex. „Noi nu tainuim astfel de lucruri. Probabil ca in Biserica Ortodoxa nu exista un mod drastic de tratare a situatiei. Pe de alta parte, e normal sa fie mai multe cazuri de violenta la ei pentru ca au 80% din populatia Romaniei. Insa, totusi, parca sunt prea multe. Presa relateaza prea multe. Sunt destul de multe cazuri si am discutat si eu cu prietenii mei din biserica ortodoxa si vorba unei inalte fete bisericesti «Avem multe uscaturi in padurea noastra». Insa, nu doar preotii gresesc. Elevii adventisti resimt pe pielea lor mintea ingusta a unor ortodocsi. Modul in care se imbraca, faptul ca nu ies in pauze la o tigara sau atunci cand participa pe la vreo petrecere nu pun alcool in gura ii transforma pe tinerii adventisti in niste „ciudati”. Stigmatul aruncat asupra lor nu vine doar din partea celor de varsta lor. „Sunt situatii in care faptul ca elevul il ia in batjocura nu este intr-atat de grav ca situatia in care profesorul este cel care instiga la astfel de acte. Si se intampla mai des decat glumele celor mici”. Ceea ce pare sa ii deosebeasca pe adventisti de ortodocsi este faptul ca ei nu-si incalca niciodata principiile. Cel putin, asa sustin. Iar, din aceasta cauza, cei mai multi nu au un loc de munca, desi sunt bine pregatiti. „Am lucrat la intreprindere in Bucuresti. Imi aduc aminte ca eu nu veneam sambata la lucru. Din aceasta cauza, desi castigam destul de bine la vremea aceea, am ajuns sa mi se reduca 40% din salariu. Intr-o zi am fost anuntat ca urma o vizita a lui Ceausescu. Intamplarea a facut ca vizita sa fie anuntata pentru o zi de sambata. Si seful mi-a spus: «Uite, te lasam, nu mai vii in nicio sambata la munca, dar, cand vine Ceausescu, trebuie sa vii». Iar eu i-am spus: «Sefu’, eu ma intalnesc cu seful Universului… credeti ca pot veni la munca?». In fine, m-a amenintat, mi-a spus ca o sa fiu arestat. Dar nu am venit in aceea sambata, m-am dus la biserica. Cand am mers la munca, a doua zi, am aflat ca, de fapt, nu a venit Ceausescu. Consider ca acesta a fost un test duhovnicesc”.