Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte termenul „a ucide” în felul următor: a lipsi de viaţă, a priciuni moartea cuiva. Dacă însă cel care lipseşte de viaţă pe cineva este Dumnezeu, aici nu se mai poate vorbi de crimă, ci de judecată, întrucât numai El are drepturile de Autor asupra vieţii, iar considerentele Sale în urma cărora El Își retrage ce-i aparține, nu pot fi contestate. Dar haideţi să ne ocupăm puţin de relaţia pe orizontală.
Fără îndoială, auditoriul care-l înconjura pe Învăţătorul Atotștiutor avea la cunoştinţă definiţia crimei. De ce a mai fost atunci nevoie să revină asupra subiectului cu explicaţii suplimentare? Răspunsul ne trimite într-o sferă dumnezeiască de înţelegere, care nu se împiedică în deficit şi nu cunoaşte teama unei interpretări eronate. Răspunsul este este simplu, lămurit şi impresionant: continuarea aici…[…]