“Mă regăsesc adesea printre lacrimi, şi simt cum păcatul m-a prins luându-mi ce este mai bun. Parcă văd cum fericirea dispare odată cu praful zilei în care mi duc gârbovit al plictiselii pas. Totul e negru şi fără viaţă. Nu am somn şi totul este rigid, fără înţeles, geme sufletul în mine iar lacrimile îl ajuta aducându-mi gânduri negre.
Fericirea mă ocoleşte, ce am mai de preţ se stinge. Cu cât vreau mai mult să iubesc cu atât nu am parte, în loc de iubire primesc numai durere. Iese afară inima din mine vrând şi ea puţină libertate, puţină dragoste… Iar tot ce văd acum este neliniştea ce mă roade pe interior. Mă doare sufletul şi-s mic, vreau o mică apreciere, şi-o îmbrăţişare caldă. Am nevoie Doamne să-mi alini a neputinţei forţe ce mă chinuie şi nu-mi da pace… continuarea aici […]