Nu ştiu alţii cum sunt, însă în ultimii ani, aproape toate ieşirile mele la munte au fost undeva în zona Văii Prahovei. Poate şi pentru că îmi este foarte accesibilă şi este bogată în resurse turistice. Sau poate doar obişnuinţa. Totuşi de fiecare dată această regiune mi-a oferit noi surprize şi peisaje splendide.
Există însă un dezavantaj: valea Prahovei este şi una dintre cele mai aglomerate zone. Reputaţia ei atrage mulţi turişti. Dar se pare că, în ciuda acestui fapt, oamenii se întorc de fiecare dată.
Cele mai cunoscute staţiuni de pe Valea Prahovei sunt: Sinaia, Buşteni, Predeal şi Poiana Braşov. Toate au ceva special, dar cea mai apropiată de sufletul meu este Buşteni. Poate şi pentru că îmi plac mai mult drumeţiile decât simpla şedere la hotel în aer montan. Să le luăm dar pe rând…