Am visat ceva azi noapte (poate pentru ca subiectul despre care voi scrie in continuare ma „incearca” de ceva vreme. Si am tot auzit si citit multe despre el in ultimul timp). Sora mea cea mica imi spunea ceva ce nu ma asteptam sa aud de la ea nici macar in vis. Nu pentru ca nu ar fi o persoana profunda, in stare sa-ti spuna ceva ce te-ar marca pentru tot restul vietii, ci pentru ca totul era invaluit intr-un puternic simbol al credintei iar ea nu prea are timp sa se ocupe cu asa ceva.
Momentul a devenit deodata incarcat de acea greutate pe care o simti inainte de a ti se dezvalui taina vietii. Mi-a spus, aratandu-mi intr-o carte (cam cu aceste vorbe): sa stii si sa nu uiti niciodata ca cel mai important pe lume si in Univers e CUVANTUL. M-a privit grav in ochi, apoi a privit in carte si .. asta a fost visul.
Se facea ca in acea fractiune de secunda am cuprins cu mintea mea finita tot adevarul posibil: Cuvantul are putere….. Puterea de a te ridica, de a te distruge. Iar cand il pui chezas intre tine si altcineva, devine lege. Multe s-au creat si desfiintat prin cuvant. Lumea insasi exista in urma unui cuvant rostit. „Caci El zice si se face, El porunceste si ce porunceste ia fiinta”.
Stau si ma intreb cat de saraca ar fi fost lumea (sau mai bine zis ar fi putut exista?) fara cuvant, comunicare? Imi dau seama ca e o utopie ce spun…. Un creator atat de intelept si iubitor (care l-a cautat pe Adam in gradina, imediat dupa cadere, spre a-i vorbi…. spre a-i comunica si a-i oferi o speranta) nu ne-ar fi lasat fara aceasta incredibila ustensila: cuvantul.
Puterea infinita a Cuvantului, acea metamorfoza ce i-a permis sa se faca trup – mi se pare de departe cea mai de pret minune pe care nici macar ele, cuvintele, nu o pot exprima cum trebuie.
Adica atat de mult a dorit Dumnezeu sa se apropie de omul – aparent fara scapare din ghearele raului – incat acest Cuvant (care era cu Dumnezeu si care era Dumnezeu) a luat fiinta. Wow! Ma cutremura acest gand. Puterea Cuvantului lui Dumnezeu.
Cum as putea sa nu ma incred si sa nu nadajduiesc in promisiunile Lui ca va fi cu noi pana la sfarsitul veacului?.
Cum ar putea omul sa ia in ras Cuvantul Sau ce-l cheama imediat cum a gresit ceva sau a uitat sa iubeasca? Il cheama spre-ai aminti ca Dumnezeu este iubire, cu niciun chip nu-l va lasa; fie ca e in suferinta sau intr-o oarecare lipsa, ca e singur sau nu mai vede luminita de la capatul tunelului.
Cum ar putea omul sa nu puna substanta si seriozitate in propriul cuvant; stiut fiind ca din inima lui izvorasc cuvintele, dupa cuvintele lui se adapostesc faptele si pe urma faptelor va primi rasplata?
Daniela Iliosu