“Poporul Tău şi-a aşezat locuinţa în ţara, pe care, prin bunătatea Ta, Dumnezeule, o pregătisei pentru cei nenorociţi (Psalmii 68:10)”.
În studiul istoriei am simţit o părere de rău atunci când am aflat că atât creştinismul de apus, cât şi cel de răsărit au făcut presiuni necreştineşti asupra bisericii de rit apostolic de la nord de Dunăre pentru a intra sub influenţa politico-religioasă. Invazia bulgară şi impunerea limbii slavone în spaţiul religios, cu toate consecinţele lor nefaste, ne-au făcut să ne întrebăm cum va opri Dumnezeu nimicirea poporului român. În continuare aş vrea să amintesc una dintre intervenţiile salvatoare ale lui Dumnezeu.
Pașalâcurile otomane
În secolul al XII-lea, Anatolia a fost cucerită de otomanii care transformau în paşalâc toate teritoriile cucerite. În felul acesta au dispărut bisericile creştine înfiinţate cu atâta sacrificiu de apostoli.
Dicţionarul defineşte paşalâcul drept o provincie a Imperiului Otoman, condusă de un paşă şi definită cu un regim despotic, după cultura şi religia otomană. În perioada celei mai mari extinderi ale sale, Imperiul Otoman avea 29 provincii (paşalâcuri), trei principate tributare (printre care Ţara Românească şi Moldova) şi Transilvania, un regat care a jurat credinţă Porţii.