Conducerea lui Dumnezeu nu se bazează pe o supunere oarbă, pe un control lipsit de raţiune, aşa cum ar vrea Satana să se înţeleagă. Ci ea apelează la raţiune şi conştiinţă. „Veniţi totuşi să ne judecăm”, sună invitaţia Creatorului adresată fiinţelor create de El (Isaia 1,18). Dumnezeu nu forţează voinţa creaturilor Sale. El nu poate primi o închinare care nu este adusă de bună voie şi în mod inteligent. O supunere forţată va fi o piedică în calea unei adevărate dezvoltări a minţii şi a caracterului, ceea ce ar face din om un simplu automat. Nu acesta este scopul Creatorului cu noi. El doreşte ca omul, coroana puterii Sale creatoare, să atingă cele mai înalte culmi posibile ale dezvoltării. El aşează înaintea noastră binecuvântările cele mai înalte la care doreşte să ajungem prin harul Său. El ne invită să ne predăm cu totul Lui, pentru ca să poată lucra în noi, după toată voinţa Sa. Rămâne ca noi să alegem dacă dorim să fim liberi de robia păcatului şi să ne bucurăm de glorioasa libertate a fiilor lui Dumnezeu.

Predându-ne pe noi înşine lui Dumnezeu, trebuie neapărat să lepădăm tot ceea ce ne-ar despărţi de El. Mântuitorul spune: „Tot aşa, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14,33). Trebuie să depărtăm de la noi tot ceea ce ne-ar despărţi inima de Dumnezeu. Mamona este încă Idolul multora. Iubirea de bani, dorinţa de îmbogăţire constituie lanţul de aur care-i leagă de Satana. Renumele şi onorurile lumeşti sunt idolii la care se închină alţii. O viaţă egoistă şi comodă şi fuga de răspundere sunt idolii altora. Dar aceste lanţuri ale robiei trebuiesc rupte. Noi nu putem fi jumătate ai lui Dumnezeu şi jumătate ai lumii. Nu putem fi copii ai lui Dumnezeu, dacă nu suntem cu totul ai Lui.